"Mandra Corabia, Mester Carmaciul"

Luna ianuarie, cand "Titanul" si "Savanta" isi serbau ziua de nastere, era perioada in care propaganda functiona din plin, iar cultul personalitatii celor doi Ceausesti ajungea la paroxism.

Incepand cu anii '70, cultul personalitatii lui Nicolae Ceausescu a fost unul dintre elementele definitorii ale comunismului romanesc. Grandomania si fastul cu care-si serbau zilele de nastere erau depasite doar de spectacole faraonice in care efigiile vechilor voievozi erau reinviate pe stadioane, pentru a se inchina smerite la picioarele Ceausestilor.

MODESTIA INCEPUTURILOR. In ultimii 15 ani s-a discutat adeseori despre faptul ca acordul dat acestui cult exacerbat al personalitatii si megalomania lui Ceausescu ar fi fost simptomele unei afectiuni psihice, dezvoltata, pas cu pas, pe masura ce el urca in ierarhia comunista. In lipsa unor fise clinice, aceste opinii raman doar niste ipoteze. Evolutia "cultului" propriei persoane arata ca, chiar atins de nebunie, Ceausescu a fost "ajutat" si de cei din jurul lui sa o ia razna definitiv. Mult timp dupa ce a devenit succesorul lui Dej, el s-a purtat cu o anumita modestie.

Numit secretar general al PCR, in iulie 1965, Nicolae Ceausescu afirma: "Nu trebuie sa permitem ca principiul muncii colective sa fie incalcat in vreun fel". Acum se stie ca aducerea lui Ceausescu in pozitia de "mostenitor" al lui Dej a fost pusa la cale de Ion Gheorghe Maurer.

Dupa o luna de la instalarea sa in functie, la manifestatia de 23 August, Ceausescu nu a avut curajul sa cuvanteze inaintea lui Maurer; a fost nevoie ca acesta sa-l impinga aproape cu forta in fata microfoanelor. Modestia lui Ceausescu la inceputul "domniei" este evidentiata si de aparitiile sale in presa. Daca in anii '80 circula un banc ce spunea ca printre ingredientele (imposibil de procurat) pe care le-ar fi continut remediul cancerului era si cenusa unui ziar Scinteia in care sa nu apara poza lui "Nea Nicu", intre 1965 si 1971 existau saptamani intregi in care numele lui nu aparea prin ziare.

HOP SI "LEANA". In ultimii ani de "cariera" politica a lui Nicolae Ceausescu, s-a spus adeseori ca sotia lui, Elena, ar fi fost o eminenta cenusie, adevaratul cap al rautatilor, care l-ar fi impins pe "Nea Nicu" la toate excesele pe care le-a comis. Cea care la inceput era numita, aproape cu simpatie, "Lenuta" a devenit cu timpul "Leana", apoi "Coana Leana", iar prin 1988-1989, "Codoasa aia batrana". "Steaua" politica a Elenei a inceput sa urce dupa o alta nenorocire: cutremurul din 4 martie 1977. Atunci, ea a aparut in ziare si la televiziune in postura de "mama ranitilor", umbland sa aline suferintele celor aflati in spitale.

"CEASCA", LA 60 DE ANI . Ziua de nastere a lui Nicolae Ceausescu, marcata fastuos pe 26 ianuarie 1978, a fost dublata de o semnificatie politica. Atunci el sarbatorea 60 de ani de viata si "45 de ani de neintrerupta activitate revolutionara". In acea zi, Scinteia a publicat un mesaj in care CC al PCR si Guvernul il omagiau pe cel aflat de 13 ani la carma tarii: "Dorim sa exprimam cea mai profunda si inalta cinstire, admiratie si pretuire pentru stralucita activitate pe care o desfasurati in fruntea partidului si statului, pentru contributia inestimabila ce o aduceti la faurirea destinului nou al Romaniei". Curand avea sa inceapa, oficial, "Epoca de Aur".

OBEDIENTA CERCURILOR ACADEMICE. Poate ca osanalele aduse de "tovarasii de lupta" ai lui Ceausescu ar putea fi acceptate. Mai greu de inteles este de ce in corul celor care il "tamaiau" s-au angrenat si cercurile academice. Universitatea din Bucuresti, Institutul Politehnic, Institutul Agronomic, Institutul Central pentru Cercetare Economica au organizat sesiuni speciale referitoare la contributia lui Ceausescu la progresul stiintei. Revansa cea mai spectaculoasa a omului care cu greu reusise sa "biruie" cateva clase primare i-a fost oferita de Academia "Stefan Gheorghiu", care l-a facut doctor in stiinte politice, si de Academia de Studii Economice, unde a devenit doctor in stiinte economice. "Tortul" omagial a fost atunci completat cu nenumarate emisiuni ale Televiziunii Romane, cu expozitii si poeme de slava compuse de cei care incepusera mai de mult sa lupte pentru a deveni "poeti de curte". Nicolae Ceausescu, cel care in 1968 declara ca "noi nu avem nevoie de idoli. Nu avem nevoie sa facem din oameni portdrapele", a inceput sa accepte cu seninatate sa fie comparat cu Cezar, Alexandru cel Mare, Pericle, Petru cel Mare si Napoleon.

ARTISTII ROMANI - "APLAUDACII" LUI CEAUSESCU. "Marii pontifi"care au "oficiat" efectiv "cultul" lui Nicolae Ceausescu, dar si pe cel al Elenei au fost artistii si scriitorii romani. Poeti, prozatori, sculptori si pictori ori muzicieni s-au inhamat din greu, dar de bunavoie, la "jugul omagial" al Carmaciului.

Daca cineva ar mai avea acum rabdarea sa adune la un loc toate productiile artistice ale celor pe care un cuplet satiric de dupa 1990 ii numea "Aplaudacii", s-ar strange o biblioteca impresionanta in care am vedea cum scriitorii inclusi in manualele de literatura l-au omagiat fara probleme pe Ceausescu. Geo Bogza, Edgar Papu, Alexandru Philipide, Laurentiu Fulga s-au adaugat pleiadei de artisti tineri, lansati dupa 1965.

Poetul clujean Vasile Salajan vorbea despre "un pamant binecuvantat: Scornicesti", o "gura de rai, unde cerul se pogorase bland peste toata suflarea cand casa harnicului gospodar Andruta Ceausescu s-a umplut de veselia, bucuria si nadejdea venirii pe lume a baiatului Nicolae".

Tanarul, pe atunci, C.V. Tudor se caznea de zor sa-l transforme pe Ceausescu in statuie: "As fi dorit, fireste, sa laud in tacere, /Faptura ta turnata in bronz roman si dac, /Dar epoca e aspra si cugetul imi cere/ Sa ies din contemplare, sa ard si sa nu tac".

De altfel, doar odele de slava ale lui Vadim Tudor si Adrian Paunescu pot umple singure o biblioteca. Dar, ca sa respectam realitatea, ei nu au fost nici pe departe singurii "menestreli" aciuiati la curtea lui Ceausescu.

Poetul Ion Brad, fost ambasador al Romaniei in Grecia, sustinea in Contemporanul din 26 ianuarie 1983: "Personalitatile mari, adevarate, ca sa nu mai vorbim despre cele de exceptie, nu pot fi inventate. Niciunde si de nimeni. Ele se nasc, se formeaza si se afirma. Ceausescu este primul dintre romani".

Pentru Ilie Purcariu, Ceausescu era "Ales faclier intre faclierii constiintei nationale". George Tarnea vedea in Ceausescu "Atoateganditorul, mai drept si mai semet decat un munte". Iar Mihai Beniuc, dupa ce-l slavise, la timpul sau, si pe Dej, nu avea nici o dificultate sa afirme si despre Ceausescu: "Tu, care muncitor te vrei, nu zeu!".

In timp ce pentru Viorel Cozma "Ceasca" era "Cel mai iubit al patriei barbat", pentru Nicolae Vranceau, el era intr-un mod greu de explicat "Parinte drag si deopotriva frate". Ceva mai categoric, Ion Gheorghe afirma: "Ceausescu este ceea ce nu i se poate lua poporului,/ Ceausescu este unde a ajuns poporul si nimeni nu-l mai poate intoarce". Iar Valentin Tudor spunea: "Barbatul de legenda ne-a dat un nou renume/Prin stralucirea mintii, lumina Romaniei". Pana la urma, Fat-Frumos si Mos Gerila au ramas singurele personaje pozitive cu care nu a fost comparat sau identificat Ceausescu de "aplaudacii Epocii de Aur".

"CEL MAI TARAN DINTRE TARANI". Ajuns pe culmile gloriei poetice, Nichita Stanescu a afirmat intr-o declaratie data la Radio Bucuresti, pe 22 ianuarie 1978, ca Ceausescu este "dupa cum toti stim, cel mai muncitor dintre muncitori si cel mai taran dintre tarani". Sa fi continut aceasta declaratie o ascunsa malitiozitate? Nu o sa stim niciodata. La fel cu nu vom sti nici ce s-a ascuns in spatele afirmatiei lui Serban Cioculescu, criticul de arta educat la scoala marilor oratori interbelici, care spunea, tot in 1978: "Am fost atras mai ales de marele sau talent de vorbitor"

ZEU ORI SEMIZEU? Manifestarile omagiale organizate in 1984 si 1986, cand Ceausescu implinea 66, respectiv 68 de ani, au prilejuit noi escaladari ale cultului personalitatii. In 1984, s-a vorbit pe toate canalele posibile despre "primul cetatean al Patriei", "Vesnica stea pe cerul romanesc" "Piscul de granit de unde-n zorii zilei/se vede comunismul tot mai clar", "Stralucitul ctitor al noii Romanii/iubit cu inflacarare de mame si copii". In acelasi an, in Viata militara, Ceausescu era numit semizeu. In schimb, redactorii de la Romania Literara nu se incurcau cu jumatati de masura si spuneau clar ca Ceausescu are "un suflet de zeu". Aceste "avalanse" propagandistice revarsate periodic asupra unui singur om lasa loc unei intrebari, al carei raspuns nu-l vom putea afla: a fost Ceausescu un nebun care in doua decenii si jumatate a reusit sa-si impuna nebunia lui unui popor intreg? Sau a fost ajutat sa innebuneasca chiar de cei care l-au adulat fara a se lasa cenzurati nici un moment de limitele bunului-simt?

"Personalitatile mari, adevarate, ca sa nu mai vorbim despre cele de exceptie, nu pot fi inventate. Niciunde si de nimeni. Ele se nasc, se formeaza si se afirma. Ceausescu este primul dintre romani Ion Brad - poet

MICA REVOLUTIE CULTURALA Scurta perioada de deschidere politica a lui Ceausescu s-a incheiat brusc in aprilie 1971. Intors dintr-un "turneu" prin tarile comuniste din Asia de Sud-Est, Ceausescu s-a aratat impresionat de modelul nord- coreean si de cel chinezesc, pe care a incercat sa le transpuna si la noi. A fost un prim soc, in urma caruia simpatia populara fata de Ceausescu a inceput sa se erodeze putin cate putin. Indiferent la acest aspect, in anii care au urmat el a inceput sa puna accent pe mesajul nationalist, iar cultul personalitatii sale a inceput sa se manifeste din ce in ce mai accentuat. AGORA DIN CENTRUL CIVIC In Scinteia din 26 ianuarie 1984, Eugen Barbu se intreba retoric, dandu-si singur raspunsul: "Ce era poemul lui Horatiu Carmen Seculare si Eneida lui Virgiliu, decat tot un fel de Cantare a Romaniei? Fastele lui Ovidiu nu amintesc ele de elogiile pe care poetii nostri le fac Presedintelui nostru?". Doi ani mai tarziu, dupa laudele obisnuite, acelasi Eugen Barbu sarea in apararea noului Centru Civic, a carui constructie incepuse deja pe locul vechiului centru istoric al Bucurestiului. Cu acea ocazie, Eugen Barbu a laudat "Acest Acropole al nostru", care era "o realizare urbana revolutionara" ridicata in locul "unui pitoresc insalubru, expresie si generator de inegalitate". SPRIJINUL SINCER AL POPORULUI In evolutia politica a lui Ceausescu a existat si o exceptie remarcabila: momentul august 1968 - invazia Cehoslovaciei de catre trupele Pactului de la Varsovia. Refuzul lui Ceausescu de a implica Romania in aceasta aventura politico-militara i-a adus adeziunea romanilor si sprijinul strainatatii. Fara sa fie convocati, o suta de mii de bucuresteni s-au adunat spontan, pe 24 august 1968, si au ascultat, cu sufletul la gura, discursul in care Ceausescu tuna si fulgera contra acelei interventii militare.

Continuare: "Geniile" tarii