x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Marcel Avram: "A murit un geniu! Cred că Michael a ajuns în Paradis"

Marcel Avram: "A murit un geniu! Cred că Michael a ajuns în Paradis"

de Violeta Fotache    |    27 Iun 2009   •   00:00
Marcel Avram: "A murit un geniu! Cred că Michael a ajuns în Paradis"
Sursa foto: /REUTERS

Producătorul şi impresarul german de origine română Marcel Avram, fostul impresar al megastarului pop Michael Jackson, în ciuda divergenţelor care i-au despărţit la un moment dat, s-a arătat şocat şi îndurerat de moartea regelui muzicii pop. Vestea morţii lui Michael Jackson l-a găsit pe Marcel Avram la Londra, unde se află pentru a vorbi cu membrii trupei AC/DC.



"Sunt în Londra pentru că mâine seară (n.r. - vineri seară) e concertul cu AC/DC şi trebuie să vorbesc cu ei. Am aflat de la televizor că Michael Jackson a murit. Nu-mi vine să cred... E o tragedie! Vorbeam des la telefon. Săptămâna viitoare urma să mă duc în America şi să ne întâlnim...", ne-a declarat Marcel Avram, joi noaptea, imediat după aflarea veştii.

"A murit o icoană, un geniu! A murit the king of pop!", a exclamat Marcel Avram. "Am fost singurul impresar pentru toate turneele lui din ultimii 15-20 de ani, dar la aceste turnee de revenire pe scenă eu nu am vrut să am de-a face. Eu ştiam de mult că... Michael era foarte puternic, dar corpul... Mare păcat! În urmă cu un an, la Los Angeles, am avut câteva discuţii cu el. Mi-a spus că voia să facă nişte concerte şi m-a întrebat dacă aş vrea să particip. N-am vrut, deşi am avut o istorie între noi de 20 de ani. Dar am simţit că n-o să fie aşa bine şi n-am vrut să mai fac ceva nou", ne-a declarat fostul impresar al megastarului.

"L-am cunoscut pe Michael Jackson în urmă cu vreo 37 de ani, când el avea 12 ani şi jumătate şi a concertat în Germania cu Jackson Five. Era în 1972. Nu am reuşit să-l aduc în turnee în Europa până în anul 1988. În 1992 l-am adus prima oară la români. Concertul a fost difuzat din Bucureşti prin HBO special, în toată lumea. A doua oară l-am adus în Bucureşti în 1996. Am avut 120 de concerte cu el în toată viaţa mea. Şi nu a existat un concert la care eu să nu fi făcut producţie. Am fost şi producător, şi agent, şi promoter. Managerii s-au mai schimbat în tot acest timp, vreo patru au fost, dar eu am supravieţuit."

"A FOST O PARTE DIN VIAŢA MEA!"
"Era nu numai un mare artist, un mare dansator, cel mai bun, cu cele mai frumoase videoclipuri din lume, ci şi un prieten. Vreo 17 ani am fost prieteni, pe drum, împreună, la turnee. Eram prezent la fiecare concert, dar şi în fiecare zi liberă dintre concerte. Îmi amintesc că la turneul din Africa de Sud a vrut să vadă Casablanca şi m-a făcut să plec la Casablanca cu un avion privat... A fost o parte din viaţa mea şi dintr-a lui."

"Concertul pe care l-am organizat în 1992 la Bucureşti mi-l amintesc ca şi cum ar fi fost ieri. În timpul pregătirilor îmi era frică pentru că nu ştiam cum o să fie reacţia publicului, nu ştiam cât de bine sunt pregătite forţele de ordine. Am luat cu un avion la Viena 100 de persoane - oameni din Poliţie, de la pompieri, de la presă - numai să vadă cum se organizează acolo un concert. Am adus atunci totul din afară: şi scena, şi toaletele ecologice pe care, de altfel, le-am lăsat în România. Iar când a avut loc concertul, m-a surprins, ca şi cum Bucureştiul era ca orice altă metropolă din lume. Nu mi-a venit să cred: Poliţia a fost OK, reacţia oamenilor a fost extraordinară, spoturile publicitare excelente. Publicul a fost formidabil, reacţia a fost aşa de bună, dacă nu mai bună ca în toate ţările Europei de Vest. Am şi plâns atunci, pentru că România e ţara mea, am fost născut în ţara asta! Nu am luat nici un ban pentru concertul acela, am vrut să fac ceva pentru România. Nici eu, nici Michael nu am câştigat atunci nici un ban."

PARCUL DE JOACĂ JACKSON-AVRAM "Am stat la un hotel din Bucureşti pentru scurt timp. Într-o zi, când am lăsat piciorul în jos, pe podea, a rămas o gaură, aşa de putredă era. Apoi am stat undeva în afara oraşului, într-un fel de castel, foarte bine, foarte frumos. Am adus bucătar cu noi din Germania. Îmi aduc aminte că la Bucureşti, am deschis împreună cu Michael parcul de joacă pentru o grădiniţă de copii, în apropiere de stadionul de rugby (n.r. - Leagănul de copii Sfânta Ecaterina, care parc azi este în paragină).

"Cum a fost ca om? El a fost un geniu şi, ca orice geniu, era un om tot mereu extrem. Ca orice om, le-a avut şi el pe ale lui, scandalurile nu erau aşa importante pentru el, a fost numai acuzat, n-a rămas nici o dovadă că a abuzat sexual. Divergenţa dintre noi a pornit de la faptul că Michael nu s-a prezentat la două concerte Millenium în Sidney şi Hawaii. L-am dat în judecată. Nici azi nu ştiu de ce nu a venit la acele concerte. El n-a vrut să spună nici în faţa judecătorilor de ce a lipsit. Am câştigat procesul şi am căpătat banii. Mulţi bani. După aceea ne-am reîmprietenit. În urmă cu trei luni ne-am văzut în America, la Los Angeles, în biroul unui producător. Am vorbit despre concertele de la Londra, unde el trebuia să vină în data de 3 iulie pentru a se pregăti pentru concertele care începeau în 13 iulie. I-am spus atunci că dacă are nevoie de ceva, să apeleze la mine, îl ajut ca prieten.

Am pierdut un prieten, dar într-o bună zi o să ne vedem toţi împreună. Eu însă nu plec chiar acum, mai aştept puţin... Cred că Michael a ajuns în Paradis!", a spus Marcel Avram în finalul declaraţiei pentru Jurnalul Naţional.

×
Subiecte în articol: special michael marcel avram