x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Memorial MJ: Antena 3, lider în nişa de ştiri

Memorial MJ: Antena 3, lider în nişa de ştiri

09 Iul 2009   •   00:00

Publicul televiziunilor de ştiri a ales prepronderent Antena 3 în ziua dedicată celebrării megastarului Michael Jackson.



Datele de audienţă furnizate de Gfk arată că ediţiile speciale ale ştirilor Antena 3, împreună cu emisiunile dedicate lui Michael Jackson - News Magazine şi Ordinea Zilei - au poziţionat Antena 3 ca lider de audienţă în rândul televiziunilor de ştiri, cu o medie de rating pe toată ziua de ieri de 0,9 şi o cotă de piaţă de 5,4% faţă de principalul concurent, Realitatea TV, care a obţinut audienţe de 0,8% rating şi 5,1% cotă de piaţă.

În intervalul de timp maximă audienţă (Prime Time), cuprins între orele 18:00-24:00, diferenţa între Antena 3 şi RTV a crescut faţă de media din timpul zilei. Astfel, Antena 3 a obţinut o cotă de piaţă de 6,3% faţă de numai 4,6%, cât a obţinut postul concurent.

Mediile pe principalele emisiuni ediţii speciale ale zilei au arătat că, pentru segmentul orar 19:00-22:00, ediţia specială a emisiunii "News Magazine" cu Alina Petrescu a obţinut 1,8 puncte audienţă şi 5,7% cotă de piaţă, devansând pe acelaşi interval de timp Realitatea Tv, care a înregistrat 1,5 şi 4,7% cotă de piaţă.

"Sinteza Zilei" cu Mihai Gâdea a poziţionat, de asemenea, Antena 3 deasupra postului concurent cu 2,2 vs 1,4 rating şi 6% vs 3,8% cotă de piaţă. Audienţele one man show-ului Mircea Badea au depăşit încă o dată concurenţa: 2,0 vs 1,3 şi 7,6% vs 4,9% cota de piaţă. Între orele 24:00 - 25:00, ediţia specială a emisiunii "La Ordinea Zilei" cu Dana Grecu a obţinut 1,3 rating şi 8,4% cotă de piaţă, faţă de 0,9 şi 5,7%, cât a obţinut Realitatea Tv.

×
Subiecte în articol: special piata cota antena