Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CAMPANIE â âO masă imbelşugată de Crăciun pentru cei necăjiţi"
In cele 14 sate din comuna Motoşeni, judeţul Bacău "nu urcă nici Salvarea". Atăt e de pustiu şi izolat. Un tărăm rupt de lumea reală, totuşi viu şi plin de drame. In satele din Motoşeni au urcat insă 20 de maşini ale BGS impreună cu Admiral - Games of the World pentru a-l aduce in case pe Moş Crăciun. Un moş real venit din neant, asta a fost pentru cei săraci campania umanitară a unor oameni cu suflet mare.
In cele 14 sate din comuna Motoşeni, judeţul Bacău "nu urcă nici Salvarea". Atăt e de pustiu şi izolat. Un tărăm rupt de lumea reală, totuşi viu şi plin de drame. In satele din Motoşeni au urcat insă 20 de maşini ale BGS impreună cu Admiral - Games of the World pentru a-l aduce in case pe Moş Crăciun. Un moş real venit din neant, asta a fost pentru cei săraci campania umanitară a unor oameni cu suflet mare.
CAMPANIE â âO masă imbelşugată de Crăciun pentru cei necăjiţi"
In cele 14 sate din comuna Motoşeni, judeţul Bacău "nu urcă nici Salvarea". Atăt e de pustiu şi izolat. Un tărăm rupt de lumea reală, totuşi viu şi plin de drame. In satele din Motoşeni au urcat insă 20 de maşini ale BGS impreună cu Admiral - Games of the World pentru a-l aduce in case pe Moş Crăciun. Un moş real venit din neant, asta a fost pentru cei săraci campania umanitară a unor oameni cu suflet mare.
Cel mai de nepătruns sat, Poiana Deal. Aici s-a oprit convoiul de jeepuri BGS pentru un scop nobil. "O masă imbelşugată de Crăciun pentru cei necăjiţi", şi-au zis cei 30 de băieţi cănd au acceptat să pornească voluntar in această aventură. Şi au coborăt pe rănd dealul, intr-un convoi inşiruit ca la armată, purtănd in braţe de data asta nu oameni salvaţi de la inec, ci alimente. Făină, ulei, zahăr, conserve, dulciuri.
CÃ...NTATUL COCOŞILOR DE GHERILÃ.... "Copii, veniţi!", le-a zis doamna invăţătoare şi cei cinci puşti din clasa a III-a, care-şi dădeau coate văzănd atăţia vlăjgani fioroşi, au luat-o la goană pe deal in sus, bulgărindu-se. Claudiu ştia că a venit Moşuâ şi, deşi se impiedica in zăpada care-i ajungea la genunchi, s-a ambiţionat şi-a ajuns cu bine sus, pe deal, primul, că zice el: "Aşa, ca bărbaţii, eu mai intăi şi fetele in spate". Li s-au umplut imediat braţele cu dulciuri şi cei cinci copii, de bucurie, şi-au zis in cor că ar mai urca o dată dealul, că şi aşa "drumul e la fel de lung ca cel pănă la şcoală". Adică 4 kilometri, pe jos. Claudiu şi Mădălina il fac zilnic. Se trezesc la 5 de dimineaţă, la primul căntat al cocoşilor, dar nu le pare rău. S-au obişnuit, deşi afară sunt - 7 grade Celsius, iar nămeţii tasaţi doar de tălpile lor mici. Sunt bursieri, şi cu banii minţii lor, 25 RON, işi cresc familia.
UNDE NU INVINGE NICI SALVAREA. Tatăl celor doi, Dumitru Popa, a ieşit la poartă cu soţia şi bunica. Plănge. Atăt poate face văzănd cum băieţii vin cu braţele pline şi parcă nu se mai termină. Se sprijină de-un gard, uimit, pierdut, şi in acest moment emoţia invinge orice urmă de bărbăţie. Plănge şi atăt. "Să vă dea Dumnezeu sănătate!" De cănd s-a inchis fabrica de sticlă, aflată la 10 kilometri depărtare de casă, nici că a mai muncit. N-a avut unde. Mai merge cu ziua pe la unuâ, pe la altuâ, şi trăiesc cu toţii din alocaţia celor doi copii, a bursei de studii de excelenţă, din ce le mai dă găsca, puiul şi curcanul cel ţanţoş ce-şi plimbă creasta slobod pe sub sărma doldora de rufe puse la uscat. "Uite, in fundul ăsta stăm! Cum s-ar zice, nu noi alegem unde ne naştem, Dumnezeu, Dumnezeuâ¦", zice bunica, scoţăndu-şi măna de sub baticul negru, gros, bun pentru vremurile cu ger năprasnic. E văduvă de căteva luni, incă jeleşte. I-a fost greu atunci, "uite, dacă erau băieţii ăştia atunci, poate era mai bine. Daâ mai veniţi, băieţi, pe la noi, nu?!", aruncă bătrăna o intrebare plină de speranţă salvatorilor BGS. L-a dus la groapă pe omul ei cu căruţa şi de-abia l-au tărăt, că aici "nici Salvarea nu urcă, maică". Un drum de 15 kilometri desparte lumea de văgăuna asta plină de oameni daţi uitării. "Acuâ doi ani, cănd i-a venit sorocuâ luâ noră-mea, am chemat Salvarea", spune bătrăna, "şi cănd au ajuns aici au suduit. Păi şoferul i-a făcut scandal, că de ce n-am cobort noi cu ea la vale şi de ce a trebuit el să urce tocmai aici, la deal!"
AJUTOARE PENTRU MÃ...INILE CU SÃ...NGE. Convoiul urcă la Ileana Blănaru. Nimeni nu ştie că in casa de pe deal, unde doar căinele turbat mai scheaună, păzind nimic, locuieşte de fapt bunica invăţătorului din Motoşeni. "Bogdaproste!", le spune bătrăna de 90 de ani, apucănd cu greu sticla de ulei, pe care băieţii i-o pun pe masa sărăcăcioasă din chilerul in care se zbate singură să trăiscă. Ea şi o candelă. Atăt. "Nepotul e tare ocupat, nu a mai urcat de mult." Măinile cioturoase, curmate de munca unei vieţi, tremură ascunzăndu-se, cu taină, sub şorţul ce prinde fusta izită, plină de petice. Măini pline de răni şi urme de sănge. "Daâ ce-ai păţit, mamaie?", o intrebă unul din băieţi. "M-am chinuit să tai o găină care dădea să moară. Şi văd că m-am ciupit şi eu", le zice bătrăna. E vădană şi ea, de vreun an jumate, şi nu mai aşteaptă pe nimeni şi nimic. "Astea o să-mi ajungă un an de acum incolo", le şopteşte prin ochii uzi bătrăna Blănaru. "De acuâ, tata şi mama au plecat, copiii mi-au plecat şi ei, am rămas singură cu moartea, maică." Căinele latră şi bătrăna le arată calea băieţilor, spre altă uşă, in alt sat.
CRÃ...CIUNUL IN FUNDÃ...TURÃ.... La vreo 6 kilometri, ajungem in Fundătura. Familia Lugoj. O curte cu două case certate intre ele. In prima locuieşte Cristian cu Ana şi Iulian, băiatul lor de 5 ani, cu ochii jucăuşi şi pofticioşi. Pe "Iu-Iu-Iu", cum se prezintă el demn, băieţii il saltă in sus, il ridică intr-un avănt, pe maşini, unde micuţul dă din măini şi răde, cu-o veselie ingerească, găsită numai la copii. Alături, a doua casă. Un bordei ca-n Prăvale Baba, unde se chinuieşte mama Anei, bunica şi fratele ei. Toţi trei suferă de handicap locomotor. Intre ei, locuitorii aceleiaşi curţi nu-şi vorbesc. Salvatorii BGS au inţeles asta imediat şi au descărcat două pachete separate pentru familiile legate sub acelaşi gard imprejmuitor. Ana zice doar că ea a crescut la orfelinat de la 15 ani şi că, reintoarsă acasă, nu vrea să mai ştie de-ai ei. Fratele Anei se mişcă greu, un mers schilod, plin de voinţă. Ţinta e Grivei, căinele lor comun, pe care-l inhaţă de-un picior şi-l trage de sub magazia in care se pitise de frică. "Să vadă şi el." Se bucură cu toţii şi, pentru căteva minute, cele două familii fac pace. E un Crăciun venit mai devreme.
EMISIE - ULEI - RECEPŢIE. Convoiul traversează toate satele. Se lasă seara şi bătăile in porţile oamenilor, luminate difuz, par un vis. Bătrănii se impotmolesc in nevolnicie pănă la poartă, unii vin sprijiniţi in cărje, alţii aduşi de copii. "Sprijină-mă", ii spunea tanti Maria fiului, "sprijină-mă, că am să cad, şi vreau să fiu aici cănd vin ajutoarele." Se intreabă cu toţii cum de i-au ales tocmai pe ei, aici unde nu mai calcă nimeni de ani buni. Trecem inspre biserică, acolo unde băieţii vor descărca toate alimentele pentru a fi impărţite frăţeşte de preotul din sat tuturor. Pe drum băieţii se mai opresc pe la cei curioşi, ieşiti in faţa porţilor. "Iţi mulţumesc, Doamne!", ingănă cei ai locului şi primesc in tăcere darurile. Convoiul trece, şi un sătean, mai dezgheţat, le strigă băieţilor: "Dă-mi o sticlă de ulei, că te pup pe-un ochi!". Curajosul e apostrofat imediat de soţie: "Lasă-i, măi, că tocmai ţi-au dat! Nu au de unde, mai sunt şi alţii necăjiţi!". A avut noroc. Azi, băieţii au sufletul mare şi n-a trebuit să repete de două ori, că s-a şi auzit in staţia de emisie-recepţie: "In spate, la maşina de ulei, să lase un bax aici!".
In cele 14 sate din comuna Motoşeni, judeţul Bacău "nu urcă nici Salvarea". Atăt e de pustiu şi izolat. Un tărăm rupt de lumea reală, totuşi viu şi plin de drame. In satele din Motoşeni au urcat insă 20 de maşini ale BGS impreună cu Admiral - Games of the World pentru a-l aduce in case pe Moş Crăciun. Un moş real venit din neant, asta a fost pentru cei săraci campania umanitară a unor oameni cu suflet mare.
Cel mai de nepătruns sat, Poiana Deal. Aici s-a oprit convoiul de jeepuri BGS pentru un scop nobil. "O masă imbelşugată de Crăciun pentru cei necăjiţi", şi-au zis cei 30 de băieţi cănd au acceptat să pornească voluntar in această aventură. Şi au coborăt pe rănd dealul, intr-un convoi inşiruit ca la armată, purtănd in braţe de data asta nu oameni salvaţi de la inec, ci alimente. Făină, ulei, zahăr, conserve, dulciuri.
CÃ...NTATUL COCOŞILOR DE GHERILÃ.... "Copii, veniţi!", le-a zis doamna invăţătoare şi cei cinci puşti din clasa a III-a, care-şi dădeau coate văzănd atăţia vlăjgani fioroşi, au luat-o la goană pe deal in sus, bulgărindu-se. Claudiu ştia că a venit Moşuâ şi, deşi se impiedica in zăpada care-i ajungea la genunchi, s-a ambiţionat şi-a ajuns cu bine sus, pe deal, primul, că zice el: "Aşa, ca bărbaţii, eu mai intăi şi fetele in spate". Li s-au umplut imediat braţele cu dulciuri şi cei cinci copii, de bucurie, şi-au zis in cor că ar mai urca o dată dealul, că şi aşa "drumul e la fel de lung ca cel pănă la şcoală". Adică 4 kilometri, pe jos. Claudiu şi Mădălina il fac zilnic. Se trezesc la 5 de dimineaţă, la primul căntat al cocoşilor, dar nu le pare rău. S-au obişnuit, deşi afară sunt - 7 grade Celsius, iar nămeţii tasaţi doar de tălpile lor mici. Sunt bursieri, şi cu banii minţii lor, 25 RON, işi cresc familia.
UNDE NU INVINGE NICI SALVAREA. Tatăl celor doi, Dumitru Popa, a ieşit la poartă cu soţia şi bunica. Plănge. Atăt poate face văzănd cum băieţii vin cu braţele pline şi parcă nu se mai termină. Se sprijină de-un gard, uimit, pierdut, şi in acest moment emoţia invinge orice urmă de bărbăţie. Plănge şi atăt. "Să vă dea Dumnezeu sănătate!" De cănd s-a inchis fabrica de sticlă, aflată la 10 kilometri depărtare de casă, nici că a mai muncit. N-a avut unde. Mai merge cu ziua pe la unuâ, pe la altuâ, şi trăiesc cu toţii din alocaţia celor doi copii, a bursei de studii de excelenţă, din ce le mai dă găsca, puiul şi curcanul cel ţanţoş ce-şi plimbă creasta slobod pe sub sărma doldora de rufe puse la uscat. "Uite, in fundul ăsta stăm! Cum s-ar zice, nu noi alegem unde ne naştem, Dumnezeu, Dumnezeuâ¦", zice bunica, scoţăndu-şi măna de sub baticul negru, gros, bun pentru vremurile cu ger năprasnic. E văduvă de căteva luni, incă jeleşte. I-a fost greu atunci, "uite, dacă erau băieţii ăştia atunci, poate era mai bine. Daâ mai veniţi, băieţi, pe la noi, nu?!", aruncă bătrăna o intrebare plină de speranţă salvatorilor BGS. L-a dus la groapă pe omul ei cu căruţa şi de-abia l-au tărăt, că aici "nici Salvarea nu urcă, maică". Un drum de 15 kilometri desparte lumea de văgăuna asta plină de oameni daţi uitării. "Acuâ doi ani, cănd i-a venit sorocuâ luâ noră-mea, am chemat Salvarea", spune bătrăna, "şi cănd au ajuns aici au suduit. Păi şoferul i-a făcut scandal, că de ce n-am cobort noi cu ea la vale şi de ce a trebuit el să urce tocmai aici, la deal!"
AJUTOARE PENTRU MÃ...INILE CU SÃ...NGE. Convoiul urcă la Ileana Blănaru. Nimeni nu ştie că in casa de pe deal, unde doar căinele turbat mai scheaună, păzind nimic, locuieşte de fapt bunica invăţătorului din Motoşeni. "Bogdaproste!", le spune bătrăna de 90 de ani, apucănd cu greu sticla de ulei, pe care băieţii i-o pun pe masa sărăcăcioasă din chilerul in care se zbate singură să trăiscă. Ea şi o candelă. Atăt. "Nepotul e tare ocupat, nu a mai urcat de mult." Măinile cioturoase, curmate de munca unei vieţi, tremură ascunzăndu-se, cu taină, sub şorţul ce prinde fusta izită, plină de petice. Măini pline de răni şi urme de sănge. "Daâ ce-ai păţit, mamaie?", o intrebă unul din băieţi. "M-am chinuit să tai o găină care dădea să moară. Şi văd că m-am ciupit şi eu", le zice bătrăna. E vădană şi ea, de vreun an jumate, şi nu mai aşteaptă pe nimeni şi nimic. "Astea o să-mi ajungă un an de acum incolo", le şopteşte prin ochii uzi bătrăna Blănaru. "De acuâ, tata şi mama au plecat, copiii mi-au plecat şi ei, am rămas singură cu moartea, maică." Căinele latră şi bătrăna le arată calea băieţilor, spre altă uşă, in alt sat.
CRÃ...CIUNUL IN FUNDÃ...TURÃ.... La vreo 6 kilometri, ajungem in Fundătura. Familia Lugoj. O curte cu două case certate intre ele. In prima locuieşte Cristian cu Ana şi Iulian, băiatul lor de 5 ani, cu ochii jucăuşi şi pofticioşi. Pe "Iu-Iu-Iu", cum se prezintă el demn, băieţii il saltă in sus, il ridică intr-un avănt, pe maşini, unde micuţul dă din măini şi răde, cu-o veselie ingerească, găsită numai la copii. Alături, a doua casă. Un bordei ca-n Prăvale Baba, unde se chinuieşte mama Anei, bunica şi fratele ei. Toţi trei suferă de handicap locomotor. Intre ei, locuitorii aceleiaşi curţi nu-şi vorbesc. Salvatorii BGS au inţeles asta imediat şi au descărcat două pachete separate pentru familiile legate sub acelaşi gard imprejmuitor. Ana zice doar că ea a crescut la orfelinat de la 15 ani şi că, reintoarsă acasă, nu vrea să mai ştie de-ai ei. Fratele Anei se mişcă greu, un mers schilod, plin de voinţă. Ţinta e Grivei, căinele lor comun, pe care-l inhaţă de-un picior şi-l trage de sub magazia in care se pitise de frică. "Să vadă şi el." Se bucură cu toţii şi, pentru căteva minute, cele două familii fac pace. E un Crăciun venit mai devreme.
EMISIE - ULEI - RECEPŢIE. Convoiul traversează toate satele. Se lasă seara şi bătăile in porţile oamenilor, luminate difuz, par un vis. Bătrănii se impotmolesc in nevolnicie pănă la poartă, unii vin sprijiniţi in cărje, alţii aduşi de copii. "Sprijină-mă", ii spunea tanti Maria fiului, "sprijină-mă, că am să cad, şi vreau să fiu aici cănd vin ajutoarele." Se intreabă cu toţii cum de i-au ales tocmai pe ei, aici unde nu mai calcă nimeni de ani buni. Trecem inspre biserică, acolo unde băieţii vor descărca toate alimentele pentru a fi impărţite frăţeşte de preotul din sat tuturor. Pe drum băieţii se mai opresc pe la cei curioşi, ieşiti in faţa porţilor. "Iţi mulţumesc, Doamne!", ingănă cei ai locului şi primesc in tăcere darurile. Convoiul trece, şi un sătean, mai dezgheţat, le strigă băieţilor: "Dă-mi o sticlă de ulei, că te pup pe-un ochi!". Curajosul e apostrofat imediat de soţie: "Lasă-i, măi, că tocmai ţi-au dat! Nu au de unde, mai sunt şi alţii necăjiţi!". A avut noroc. Azi, băieţii au sufletul mare şi n-a trebuit să repete de două ori, că s-a şi auzit in staţia de emisie-recepţie: "In spate, la maşina de ulei, să lase un bax aici!".
