Painea noastra cea de toate zilele

"Noi nu avem a ne lupta numai cu oamenii si nu numai cu carnea si cu sangele, ci inca si impotriva duhurilor celor rele".
Sfantul Apostol Pavel in epistola sa catre Efeseni, capitolul 4, verset 12

Cei chemati la cina s-au eschivat rand pe rand. Primul a spus "tarina mi-am cumparat si merg s-o vad". Al doilea a motivat zicand: "Cinci perechi de boi mi-am cumparat si merg sa-i incerc", iar cel de-al treilea a spus: "Sotie mi-am luat si nu pot sa viu". Desigur ca interpretarea stricta a celor chemati la cina arata in mod lamurit piedicile urmarii sau raspunsului chemarii lui Dumnezeu.

Sfintii Parinti, interpretand pilda chemarii la cina, socotesc ca pentru a-l opri pe om sa-L urmeze pe Hristos, cel rau se foloseste de urmatoarele ispite: bunurile pamantesti, agoniselile materiale si poftele trupesti. Alti parinti ai Bisericii interpreteaza chemarea la cina ca fiind adresata poporului ales al lui Dumnezeu si daca primii invitati, conducatorii poporului lui Israel, nu au vrut sa raspunda, sunt altii - saracii, pacatosii si paganii - cei care vor fi chemati la la ospatul oferit de Dumnezeu.

Sfantul Apostol Pavel in epistola sa catre Efeseni, capitolul 4, verset 12, arata mai mult decat atat zicand "noi nu avem a ne lupta numai cu oamenii si nu numai cu carnea si cu sangele, ci inca si impotriva duhurilor celor rele".

Interpretand parabola chemarii la cina, Sfantul Ioan Gura de Aur arata ca, odata chemati intru Hristos, oamenii toti prin chemare primesc aceeasi cinste si aceeasi cina facandu-i pe toti egali in fata lui Dumnezeu. Asadar, pentru chematii la inchinarea si proslavirea lui Dumnezeu nu mai exista inegalitate si nici deosebire intre rob si stapan, intre bogat si sarac, intre stapanitor si supus, ci toata nepotrivirea vietii celei obisnuite se alunga dintr-un loc sfant, toti impreuna formam o singura ceata, toate glasurile gusta aceeasi si o singura slobozire, iar pamantul se transforma in masa cerului! O singura chemare transforma toate limbile pamantului intr-un singur glas ce se inalta ca multumire Mantuitorului. Chemarea lumii intregi la cina este relevata mai concret in rugaciunea Arhiereasca a lui Hristos de dinainte de patima Sa de buna voie, din care rasare dorinta Mantuitorului pregatit de patima de a-i reuni pe toti oamenii in jurul unui singur Potir euharistic si mantuitor. Filantropia divina e dornica sa imparta cu noi aceasta bucurie care nu mai apartine acestei lumi, fiindca inaugureaza Ospatul imparatesc. In miezul existentei, acolo unde are loc intalnirea frontala cu Cel ce Se jerfeste, omul ia chipul launtric pe care i-l ofera vesnicia divina. Ajuns pe treapta de sus a existentei si a dorintelor, el nu poate decat sa repete magnificul gand al lui Evagrie, care-l descrie astfel pe cel chemat a se impartasi de Dumnezeire:

"El este rupt de toate si unit cu toate,
Nepartinitor, dar plin de regeasca simtire,
Indumnezeit, dar crezandu-se pe sine pleava a lumii,
Si imbogatit si fericit mai presus de orice,
Dumnezeieste de fericit…"
Omul care a raspuns chemarii lui Dumnezeu afirmativ isi schimba nu numai viata, ci si intelege adevaratul sens al lucrurilor acestei lumi, este, cum scria Paul Claudel, "cel ce simte in eliberare lucrurile, care nu mai sunt mobilierul unei inchisori, ci al unui templu".

Interpretarea Pildei "Celor chemati la cina" ii apartine Parintelui Paroh Vasile Ailioaei, de la Biserica Podeanu, Bucuresti.

MUNTELE TABORULUI. Pe la inceput de noiembrie, cand ultimele zile insorite isi fac loc printre aburii cetei de pe valea in care si-a facut culcus targul Husiului, toamna rugineste Dealul Dobrina si scutura padurea de viata. Din varful dealului vezi in fata tot orasul incremenit, de partea cealalta o padure fara capat, iar de-a stanga si de-a dreapta ta, viile pustiite deja de rod. Aici, in conacul din varf de deal, s-a nascut un mare carturar.

Si se apropia vremea ca Domnul Iisus sa patimeasca si sa moara pe cruce. Si apostolii erau tristi, si inimile lor se umplusera de indoiala ca cel pe care-l urmasera nu era cu adevarat Mantuitorul. Si atunci Domnul Iisus le-a aratat semnul Dumnezeirii sale pe Muntele Taborului: Schimbarea la Fata. "Pe cand se ruga, s-a schimbat la fata inaintea lor si a stralucit fata Lui ca soarele si vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina" (Matei, 17, 2).

Presfintitul Episcop Ioachim al Husilor s-a urcat pe varful dealului Dobrina, s-a uitat de jur imprejur si s-a gandit ca locul seamana cu Muntele Taborului. A inceput sa ridice o manastire si a adunat acolo sapte maicute. Noua manastire a primit hramul de "Schimbarea la Fata". Simpla ei infiintare a salvat si un monument de la prabusire. Cele sapte maicute se pregatesc cu bucurie de postul Craciunului in fostul conac in care a vazut lumina zilei Mihai Ralea.

MAICUTELE. Curtea manastirii e goala vineri, dis-de-dimineata. Maica stareta Achilina e plecata cu treburi si nu o sa se intoarca prea curand. Iar maica Emanuela, fosta stareta, a coborat in oras sa mai cumpere una-alta pentru gospodarie. La manastire au ramas cinci maicute si aproape toate zumzaie prin bucatarie. Una taie varza, alta cartofii pentru ghiveci, alta mesteca in ciorba de fasole. E zi de post si maica Teodora, de rand la bucatarie, si-a pus ochelarii pe nas si a strans niste legume care au mai ramas in beciul vechi de cand ii casa, de pe vremea lui Ralea, sapat in deal. Cele trei surori care au apucat calea manastirii, Mariana, Cristina si Corina, o asculta in toate. Maica Teoctista, care e mai in varsta, nu se arata.

Maica Teodora e cea care te intampina in usa, cu ochelarii pe nas. Se asigura ca ghiveciului nu-i lipseste nimic si merge sa ne arate biserica. Desi maicii Teodora nu-i place bucataria, e o enciclopedie de retete culinare. Nu masoara niciodata ingrediente. Pune din ochi si dupa gust. Dar de plans, nu s-a plans nimeni niciodata.

Si mai are maicuta pasiunea cartilor. Citeste tot ce apare si e la curent cu tot ce se petrece in lume. Stie toata istoria manastirii unde locuieste, a bisericii de lemn ridicata intr-o vara de mesteri suceveni, despre pictura care a durat doi ani, despre casa lui Ralea din care au ramas doua camere. A rugat chiar pe cineva sa scrie o monografie a casei.

Maica Teodora e gazda buna. Pana povesteste despre cum a fost casa monument cand a preluat-o Biserica de la IAS, cum au zugravit-o, cum au descoperit treptele ingropate, despre cum a fost pusa din nou fundatia, ca sa mai poata construi un etaj si sa nu plece casa la vale, despre cutremurele care au lasat urme adanci si in peretii originali din sufragerie, se intoarce si maica Emanuela din targ.

DULCEATA SI CAIMAC. Maica Emanuela nu are stare cand are musafiri. Nu stie ce sa le mai puna in fata. Dulceata de soc e mandria manastirii. E facuta de maica Teodora din bobite de soc culese la sfarsit de august de pe ciorchine. Dulceata e special pentru musafiri, nu pentru dejun. Si se ia cu lingurita din chisea, ca pe vremuri. Asa se serveste dulceata in partile acestea ale Moldovei, mai ales in targuri mici, asa, ca Husiul. Si cum maicutele sunt toate de prin partea locului, pun in practica ce au invatat de la bunici. La dulceata, maica Teodora a invatat sa puna cu masura, sa o fiarba cu masura. "Niciodata nu se pune mai mult de doua kilograme la fiert, ca trebuie sa fiarba mai mult si se caramelizeaza dulceata, fructele se stafidesc... Nu-i asa, maica Teodora?", explica maica Emanuela. "Da, cam asa. Aici trebuie sa stii masura. Se pun sase cani de fructe si patru cani de zahar, se lasa cateva ore sa-si lase fructele zama si apoi se fierbe, cat sa scada si sa nu se stafideasca."

Asa fac maicutele in fiecare toamna magiun, dulceata, gemuri, compoturi. Atat cat pot aduna, ca nu e o manastire foarte bogata. Conservele le pun in beci pentru post si pentru iarna.

Maica Emanuela este specialista in cafea. Aduce caimacul intr-o ceasca separata si pune cate o lingurita in cestile musafirilor si apoi abia toarna cafeaua. Si caimacul se ridica deasupra cafelei ca o incoronare a maiestriei maicii Emanuela.

POSTUL BUCURIEI. Eh, vine postul Craciunului! Si maicutele-s bucuroase. Si e un post al cantecului, caci maicutele, sub indrumarea maicii Emanuela, se pregatesc intens de colindat. Si slujbele la biserica sunt melodioase, cantarile sunt frumoase, povesteste maica Emanuela. Cam de la "Intrarea Maicii Domnului in Biserica", sarbatoare ce cade pe 21 noiembrie, incepe bucuria Craciunului. Fac repetitie cate jumatate de ora in fiecare zi. Apoi merg cu Ajunul, la colindat prin oras, pe la intreprinderi, pe la primarie.

"E un post al bucuriei, e un post mai dulce, se mananca peste mai mult." Maica Teodora are cateva retete invatate la manastire. Face maicuta si peste prajit, peste la gratar sau saramura. Orice peste merge la saramura. "Noi facem mai mult macroul congelat din comert. Sau fitofag. Ca asta se gaseste aici in zona. De la iazurile din jurul Husiului", spune maica Emanuela. "Se frige pe gratar pestele. Se condimenteaza inainte, se lasa un pic, ca sarea indulceste pestele. Mie-mi place pestele mai dulce."

Maica Teodora completeaza. "Se lasa minimum jumatate de ora, pana isi ia pestele sare. Apoi se pune pe gratar si apoi se face saramura. Apa cu sare, condimente, piper, cimbru, usturoi, ardei iute..."

"E mai bun cu ardei iute, ardei iute rosu, uscat, ca e mai colorat. Apoi se lasa acoperit", explica maica Emanuela. "Dar stie maica Teodora o reteta de peste de la Sfantul Munte. E un fel de peste la cuptor, dar altfel."

CA LA MUNTELE SFANT. Pestele, intreg sau taiat, se trece prin apa clocotita cu sare. Se taie fideluta, adica fasii subtiri, pe lung, morcovul. Ceapa trebuie si ea taiata "pestisori". Se calesc in putin ulei in tigaie, apoi se asaza in tava si deasupra se pune pestele. "Pe Muntele Sfant nu se condimenteaza. Se pune doar sare. Se ornamenteaza cu lamaie si patrunjel si se pune la cuptor. Spre sfarsit, cand e aproape gata, se adauga suc de rosii si usturoi pisat. Si se mai lasa cam cinci minute", povesteste maica Teodora si-si aminteste cum a facut ea prima data felul acesta de mancare.

Era la Manastirea Sita. "Si venise parintele de la Muntele Sfant si era chiar de Craciun. Si a povestit parintele credinciosilor despre felul acesta de mancare pe care-l faceau acolo calugarii", rade maicuta. Si la 5:00 dimineata maica Teodora, dupa priveghi, a aflat ca e de rand la bucatarie si ca taman acel fel de mancare trebuie sa-l faca. Pentru toti credinciosii. Si s-a apucat maicuta de taiat ceapa. Si parintele si-a suflecat si el manicile si a ajutat la bucatarie. "Am facut 10 tavi de peste, asa cum a zis parintele. Ca asa se obisnuieste, sa stea si credinciosii la masa in ziua de Craciun."

PRANZUL DE VINERI. Pana isi spune maica Teodora toate povestile, ucenicele si-au terminat treaba. Aragazul e stins, ghiveciul si borsul de fasole sunt acoperite si bucataria e luna. Acolo nici nu se intamplase nimic. Dar totul prinde viata. E ora amiezii. Maicutele se aduna, pun masa, taie varza, aduc muraturile din beci, incalzesc mancarea, zdrobesc o ceapa pentru bors, taie painea de casa si in cateva minute totul este asezat.

La masa se asaza impreuna, dupa ce au spus o data "Tatal nostru" si si-au facut Sfanta Cruce. Odata asezate la masa, maicile o lauda pe bucatareasa si apoi asculta. Cele tinere le dau ascultare Maicii Emanuela si Maicii Teodora, care vorbesc despre viata lor in manastire, despre mari duhovnici ai ortodoxiei si povetele lor. Despre cum si-a gasit maica Emanuela drumul spre manastire si s-a dus la Techirghiol. Despre cum se ducea ea la scoala cu parul impletit si fusta de mirean inainte de ’89 si cum se intorcea la manastire si se imbraca in hainele de maica. Si despre cum s-a dus sa-si ia diploma de Bacalaureat imbracata in maica si n-au recunoscut-o colegii. Si maica Teodora, de partea cealalta a mesei, cu povetele descoperite in cartile de rugaciuni si in Vietile Sfintilor, iti ia ochii.

Pranzul se termina cu o rugaciune de multumire. Intr-un minut masa e stransa, curata. Afara se aude zgomot de masina. A venit Preasfintitul Ioachim sa vada cum mai merg lucrarile la manastirea din varful Dealului Dobrina, unde toti oaspetii de seama ai Episcopiei stau peste noapte. Odata plecati de acolo, ei nu uita binecuvantarea. Si se intorc intotdeauna sa regaseasca mirosul toamnei tarzii, dulceata de soc a maicii Teodora, povestile maicii Emanuela si pilda harniciei si ascultarii tinerelor surori. (Ana Maria Luca)

RUGA DE MULTUMIRE

"Facutu-s-a pantecele tau masa sfanta, avand cereasca paine pe Hristos Dumenzeul nostru, dintru Care tot cel ce mananca nu va muri, precum a zis Hranitorul tuturor, Nascatoare de Dumnezeu. Darurilor tale fa-ne pe noi vrednici, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, trecand cu vederea greselele noastre si daruind vindecare celor ce iau credinta, binecuvantarea ta, Preacurata. Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si binecuvantata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat serafimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim."