"Pentru el, poliţiştii sînt ultimii imbecili"

CAZUL VIQUIER ● Un maraton judiciar care durează de opt ani
La 27 februarie 2000, Suzanne dispare, iar soţul ei, Jacques Viquier e acuzat de omor. Poliţiştii au găsit în casă şi-n maşina lui sîngele femeii. Zilele acestea va începe procesul la capătul căruia profesorul de drept poate fi trimis pentru 20 de ani după gratii.

CAZUL VIQUIER ● Un maraton judiciar care durează de opt ani
La 27 februarie 2000, Suzanne dispare, iar soţul ei, Jacques Viquier e acuzat de omor. Poliţiştii au găsit în casă şi-n maşina lui sîngele femeii. Zilele acestea va începe procesul la capătul căruia profesorul de drept poate fi trimis pentru 20 de ani după gratii.

În astfel de cazuri, în care lipsesc atîtea piese: victima, arma crimei, cauza morţii, mărturisirea autorului, foarte importante sînt nuanţele. Era capabil Jacques Viquier de comiterea unei astfel de fapte? Avea vreun motiv să o omoare pe soţia sa?

JACQUES VIQUIER. Predă dreptul public şi e vice-decan la Universitatea de Ştiinţe Sociale din Toulouse. Un bărbat nu foarte înalt, cu început de calviţie şi cu un zîmbet seducător. Aventurile sale amoroase cu studente au fost confirmate jurnaliştilor francezi de cîteva dintre ele. Era admirat de colegii din universitate şi adulat de studenţii care susţineau că profesorul are dreptul la "prezumţia de nevinovăţie". În ajunul primului interogatoriu la care a fost supus, el a ţinut un curs despre arestare, în general, şi despre cazul său, în particular, cînd a comentat: "Este povestea unei femei, a soţului şi a amantului. Femeia dispare şi evident că soţul este cel suspectat". În prima fază, colegii de la Universitatea din Toulouse au declarat despre el că este nevinovat, incapabil de comiterea unei fapte atît de grave. Pe măsură ce timpul a trecut, au devenit mai rezervaţi în declaraţii.

MASCA. În afară de drept, Jacques mai avea alte două mari pasiuni: să vîneze prin pădurile din jurul Vieille-Toulouse şi să meargă la cinema. Anchetatorii au audiat 50 de martori din anturajul lui. Au înţeles rapid că au de-a face cu un om cu o personalitate complexă. Cu două chipuri. La facultate toată lumea vorbea despre şarmul şi competenţa lui. "Un spirit briliant, din punct de vedere ştiinţific". Familia lui Suzy şi amicii cuplului îi descriu o altă faţă: aceea a bărbatului preocupat tot timpul de aparenţe. "O carieră frumoasă, o casă frumoasă, o soţie frumoasă, copii frumoşi, el reuşise în toate şi era mîndru să arate lumii această imagine", declară Helene, una dintre surorile lui Suzy, ziarului Le Depeche. În intimitatea casei sale uriaşe, Jacques nu era la fel de jovial ca la facultate. Era rece, secretos şi bănuitor, exact opusul soţiei sale, care avea un temperament cald, deschis şi vesel. Prietenii îşi amintesc că nu suporta să fie contrazis, el trebuia să aibă mereu dreptate. "Cînd pierdea la tarot, spune Olivier, arunca brutal cărţile pe masă şi dădea cu pumnul în perete. Cred că în interiorul lui era o mare violenţă. A fost un copil singur la părinţi, educat foarte strict de o familie de intelectuali care îi interziceau să se exprime verbal".

SEMNELE. "Era multă ură între ei", a declarat jurnaliştilor şi Carole, sora mai mică a lui Suzy. "Cel mai mic conflict asupra unui detaliu din viaţa cotidiană declanşa reproşuri violente. Suzy se gîndea la divorţ de mai multă vreme, pentru că nu voia ca şi copiii săi să sufere tot ceea ce a trăit ea".

Absenţa compasiunii lui Jacques pentru femeia dispărută a fost primul indiciu pentru poliţişti. "Este un bărbat total stăpîn pe el, pe cuvintele, dar şi pe gesturile sale", mărturisea unul dintre anchetatori ziarului Le Nouvel Observateur. "Se simte inteligent superior şi crede că restul lumii e un popor de fraieri. Pentru el, poliţiştii sînt ultimii imbecili".
Care ar putea să fie mobilul crimei? Olivier crede că Jaques şi-a ucis soţia, pentru că "Suzy voia să divorţeze, iar el nu putea să suporte gîndul că ea îi scapă. Toate aparenţele se năruiau o dată cu plecarea ei, a copiiilor, cu vînzarea casei. Ce-ar fi zis colegii, părinţii, vecini? Cred că asta îl apăsa psihic."

PORTRET SUZY. O femeie sociabilă şi extravertită. O mamă protectoare cu copiii săi. Apropiaţii familiei spun că Suzy nu pleca nici măcar o zi undeva fără să-i sune apoi de mai multe ori, ca să se asigure că ei sînt bine. Despre Suzy, soţul ei declara anchetatorilor că avea o personalitate "un pic cam tumultuoasă. Iar în ultima vreme avea un comportament bizar". Era decisă să divorţeze. Îşi pregătise un dosar în care notase toate absenţele lui Jacques, motivate de plecarea la vînătoare: 110 zile numai în anul 1999. Luni, 28 februarie 2000, ea ar fi trebuit să aibă prima întîlnire cu avocatul. Tot despre ea anchetatorii spun că a fost omorîtă cu lovituri de cuţit, cu o zi înainte de întîlnirea programată.

"Urmele de sînge? E o casă vie"

Multă vreme, Jacques Viquier (foto sus) nu a făcut nici un fel de declaraţii presei. A păstrat distanţa. În martie 2007, după ce a aflat că procesul pe care-l evita va avea loc, a ieşit pentru prima oară la rampă, cu un interviu acordat ziarului La Depeche. "Ne-am întîlnit cu el în biroul avocatului său, Georges Catala. Atent şi hotărît, era îmbrăcat cu un costum negru, cămaşă albă şi fără cravată", scriu jurnaliştii.

• La Depeche: De ce, la început, nu aţi fost îngrijorat de dispariţia soţiei dumneavoastră?

Jacques Viquier: Cum a spus şi sora ei, soţia mea nu era într-o formă prea bună în acea perioadă. Pe de altă parte, în trecut ea fusese deja plecată pentru mai multe zile. Nu trebuie să uităm că ne aflam în mijlocul vacanţei şcolare din februarie. În general, în prima săptămînă ea se ocupa de copii, în a doua – era rîndul meu. Era liberă să plece, şi a şi făcut asta. De aceea nu eram îngrijorat. Noi trăiam în situaţia unui divorţ de facto.

• Cum vă explicaţi această dispariţie?

Posibilităţile pentru a justifica plecarea ei sînt numeroase. Dar nu dispun de elementele care mi-ar permite să înţeleg. Ceea ce eu regret astăzi este că poliţiştii nu şi-au făcut munca necesară pentru a explica plecarea ei.

• Vorbiţi de un divorţ de facto. Nu eraţi cel care se opunea divorţului?  

Această idee este absurdă. Teoretic, nu eram ostil divorţului. În practică, şi mai puţin: vorbeam despre asta de mult timp. Singura piedică erau copiii. Aş fi preferat ca ei să crească. Este la fel de adevărat că eu aş fi vrut ca ea să aibă iniţiativa separării noastre, dar nu bănuiam că şi ea doreşte să mă părăsească.

• Ştiaţi că ea avea un amant?

Bănuiam, dar nu ştiam cine este el. Fiecare dintre noi mergea pe drumul său... Nu mă gîndeam la Olivier Durandet. Venea acasă la noi... Ne cunoşteam. Am descoperit relaţia lor cînd am fost reţinut.

• Care erau relaţiile dintre dumneavoastră?

Să nu se creadă... Nu vreau să mai răspund la aceste întrebări, să polemizez. Le-am spus copiilor mei: dacă nu răspund, nu înseamnă că sînt de acord, ci că sînt obosit de această opoziţie, de această violenţă.

• Eraţi violent cu ea?

Niciodată. Nu am brutalizat-o în nici un fel.

• De ce aţi aruncat salteaua înainte de venirea poliţiştilor?

Încă o fantasmă! Vă gîndiţi serios că poliţiştii te avertizează înainte de a veni la percheziţie?
M-au sunat joi seară pentru a mă convoca a doua zi dimineaţă. Am mers acolo. Înainte de începerea audierilor, rapid, ei au decis să vină la mine.

• Ş-atunci, de ce aţi aruncat salteaua?

Aveam impresia că s-au întîmplat nişte lucruri pe acea saltea... Şi nu voia ca mama sau fiica să doarmă pe ea. Este o reacţie iraţională. Poliţiştii nu au mai găsit-o din cauza unui foc la acel centru de gunoi. Dacă ar fi venit două zile mai devreme, problema saltelei nu ar fi existat.

• Şi urmele de sînge descoperite de criminalişti?

Picături infime. Poliţiştii au găsit sînge, dar mult mai puţin decît lasă să se creadă. Sînge uman şi sînge animal în maşina mea. Sînge care nu aparţine nimănui cunoscut pe marginea scării casei. Un pic pe trepte şi în sala de baie de sus. Sînge cum e în toate casele. Arată că e o casă în care trăieşte, asta e tot.

• Şi în cadă?

Niciodată. Încă o fantasmă care a urmat după declaraţie bonei familiei. Şi audierea ei s-a făcut după şase luni de la debutul anchetei. Nu e un lucru serios.

• În cîteva luni veţi fi judecat. Vă temeţi de acest moment?

E un moment foarte dificil. Este extrem de dur să apari în faţa judecătorilor cînd eşti nevinovat. În orice caz, nu mă pot găsi vinovat, pentru că nu sînt!

• Astăzi, în viaţa de zi cu zi, ce faceţi?

După ieşirea din închisoare, am avut o singură idee în cap: să-mi protejez copiii. Am vrut ca ei să crească într-o atmosferă afectuoasă. De cinci ani, eu îmi împart viaţa cu o prietenă. Le-am explicat bine copiilor că această femeie nu o înlocuieşte pe mama lor. Şi au acceptat-o. Să ştiţi că fiecare acest nou episod îi loveşte direct pe copii. Mi-ar plăcea ca jurnaliştii să se gîndească la asta...

---

Nu rataţi!
Citiţi mîine cazul Linda Razzell. Femeia a dispărut suspect, iar soţul ei a fost condamnat pentru crimă la închisoarea pe viaţă.

---

Crime neelucidate
Cazul Viquier ● Un maraton judiciar care durează de 8 ani
Profesor de Drept  în boxa acuzaţilor
Suzanne (38 de ani) şi Jacques Viquier (42 de ani) erau căsătoriţi de 11 ani. În 2000, ea era profesoară de dans clasic la un club, iar el profesor de Drept la universitate. Aveau împreună trei copii şi locuiau într-o casă mare dintr-un cartier rezidenţial al oraşului Toulouse. În dimineaţa zilei de 27 februarie 2000, Suzanne dispare de acasă. Soţul este acuzat de uciderea ei.