Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În urmă cu douăzeci de ani, prim-ministrul Petre Roman s-a prezentat în faţa camerelor reunite ale Parlamentului pentru a da citire raportului Guvernului, la 100 de zile de la instalare. Deşi Cabinetul se formase în luna iunie, ca urmare a alegerilor de la 20 mai 1990, premierul s-a simţit dator să ofere o dare de seamă de la începutul anului, având în vedere că ministerele aparţinuseră şi înainte de scrutin feseniştilor. Aşadar, Petre Roman a declarat că în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 1990 activitatea în majoritatea ramurilor economice fusese ineficientă. Se înregistrase o deteriorare absolută a acumulării de venit naţional. Astfel, producţia industrială netă scăzuse cu 27,7% faţă de nivelul anului precedent, în vreme ce indicele de consum de energie electrică crescuse cu 23,7%. Nici la productivitatea muncii nu stăteam prea bine, având în vedere că programul de lucru se redusese cu 16,7%, în timp ce veniturile salariale au crescut cu 11,2%. Prin diverse forme de asistenţă socială, veniturile totale brute ale populaţiei crescuseră în perioada menţionată cu 26,1%.
După Revoluţie, activitatea ineficientă din ramurile economice a determinat o micşorare cu 11,7% a veniturilor statului, concomitent cu creşterea însemnată a cheltuielilor bugetare. Redresarea economică era greu de realizat, de vreme ce volumul investiţiilor în primele nouă luni ale anului era cu 23,1% sub prevederi şi cu 44,6% sub nivelul anului 1989. Situaţia exporturilor era şi mai complicată, situându-se la 54% faţă de statistica anului precedent. Nici livrările către nevoile populaţiei nu erau excedentare, fiind cu 0,9% sub cerinţele pieţei. Deficitul de produse se regăsea, în consecinţă, în stocuri şi producţia neterminată. Numai în industrie, în semestrul I al anului 1990 se înregistrase un deficit de 328,8 miliarde de lei, dovadă a gestionării iresponsabile a resurselor.
În continuarea expunerii sale, Petre Roman le-a atras atenţia parlamentarilor că se apropiau lunile de iarnă, iar dacă trendul descendent al economiei se menţinea, România risca să acumuleze un deficit de 1.200 de miliarde de lei. Soluţia propusă de Guvern era iniţierea unui program ferm de reformă. Aceasta trebuia să înceapă cu un "şoc" legislativ, prin accelerarea trimiterii către Parlament a pachetului de acte normative.
Primul-ministru sesiza practicarea unor preţuri artificiale la nivelul economiei şi lipsa concurenţei. Pentru a combate aceste două "puncte nevralgice", Petre Roman anunţa un program de relansare economică ce avea la bază liberalizarea preţurilor, pe baza acţiunii conjugate a cererii şi ofertei. Pentru ca "terapia de şoc" să nu fie resimţită abrupt de populaţie, prim-ministrul susţinea iniţierea unor măsuri care să asigure protecţia socială a cetăţenilor ţării.
Totuşi, orice proiecte de reformare a economiei de tip centralizat nu ar fi dat rezultate fără o campanie serioasă de privatizări, care asigura trecerea spre economia de piaţă. Petre Roman a declarat în raportul său către Parlament că în maximum trei ani se vor privatiza 50% dintre întreprinderile de stat. Primele unităţi vizate aveau activităţi în domeniile agriculturii, industriei alimentare, industriei uşoare, industriei de producere a bunurilor de folosinţă îndelungată, industriei construcţiilor de maşini, serviciilor pentru populaţie, comerţului interior şi transportului auto. Privatizarea urma să se facă prin dimensionarea pe pachete de acţiuni sau părţi sociale a întreprinderilor de stat, care urmau să fie scoase la vânzare, în limita prevederilor legale. Guvernul avea în vedere să acorde unele facilităţi sub formă de credite pentru investitorii care se arătau interesaţi să cumpere acţiuni. De asemenea, salariaţii din fabricile scoase la privatizare aveau prioritate la achiziţionarea de acţiuni.
Pentru a pune în practică pachetul de reforme, Petre Roman a solicitat camerelor reunite ale Parlamentului să acorde în următoarele şase luni mână liberă Executivului pentru o serie de măsuri legislative. Astfel, Guvernul putea introduce sau modifica taxe şi impozite, cu aprobarea ulterioară a Parlamentului. De asemenea, Executivul dorea aplicarea în avans a unor măsuri legislative pe care le iniţia, fără a fi trecute mai întâi prin dezbaterea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Guvernul cerea mână liberă şi în negocierea şi contractarea de credite externe garantate de stat, în special pentru echilibrarea balanţei de plăţi.
În finalul raportului său, Petre Roman a adresat Parlamentului rugămintea de a urgenta votarea unor acte normative esenţiale pentru procesul de reformă. Pe listă erau: legea sindicatelor, legea soluţionării conflictelor de muncă, legea pentru protecţia socială a şomerilor, legea finanţelor publice, legea reformei bancare şi întreaga legislaţie cu caracter fiscal.
