x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Primii vinovaţi în cazul Bac-ului de la Sighetu Marmaţiei

Primii vinovaţi în cazul Bac-ului de la Sighetu Marmaţiei

de Veronica Micu    |    10 Iul 2008   •   00:00
Primii vinovaţi în cazul Bac-ului de la Sighetu Marmaţiei

11:20 • În cursul zilei de astăzi, Tribunalul Cluj va decide dacă vor fi arestate eleva de 33 de ani, Ileana Botici, şi directorul de studii al Liceului particular "George Pop de Baseşti", filiala Sighet, Meda Leordean, care au fost învinuite de fraudarea bacalaureatului susţinut la Sighetu Marmaţiei.

În cursul zilei de astăzi, Tribunalul Cluj va decide dacă vor fi arestate eleva de 33 de ani, Ileana Botici, şi directorul de studii al Liceului particular "George Pop de Baseşti", filiala Sighet, Meda Leordean, care au fost învinuite de fraudarea bacalaureatului susţinut la Sighetu Marmaţiei.


ANCHETĂ. Cele doua femei au fost retinute ieri, pentru 24 de ore, după ce au fost audiate la DNA Cluj. Eleva de 33 de ani, care a terminat cursurile cu frecvenţă redusă la liceul particular din Ulmeni, a fost învinuită de dare de mită şi trafic de influenţă, întrucît ar fi adunat cîte 1.000 de lei de la cei 126 de candidaţi la examenul de bacalaureat, pentru a da membrilor din comisia de bacalaureat. Meda Leordean, secretara Grupului Şcolar pentru Industrie Mică şi Servicii şi director de studii la Liceului particular "George Pop de Baseşti", a fost audiată ieri la sediul DNA Cluj, şi se află momentan în arestul IPJ Cluj, alături de Ileana Botici. Avocatul lui Leordean a declarat că de la locuinţa acesteia au fost ridicate, în urma unei percheziţii, sumele de 70.000 de lei şi 1.750 de euro, bani despre care existau suspiciuni că ar fi fost plătiţi de candidaţii la examenul de bacalaureat. "Clienta mea avea aceşti bani din credite bancare şi din vînzarea unor terenuri şi urma să îşi cumpere cu ei o casă. Vom contesta măsura sechestrului. Noi am cerut audierea a treisprezece martori care ar fi putut dovedi nevinovăţia clientei mele, dar niciunul nu a fost acceptat de procurori", a declarat avocatul. Femeile sunt doar două din cele peste o sută de persoane care vor fi audiate de către DNA Cluj. Aceste persoane se pare ca au fost implicate în organizarea examenului de bacalaureat de la Sighetu Marmaţiei sau au fost candidaţi.


Cu doar două zile în urmă, Meda Leordean a declarat că nu a fost contactată de către procurorii DNA Cluj, şi că nu are de dat nicio declaraţie. Procurorii DNA Cluj s-au interesat în mod special de lucrările candidaţilor la bacalaureat proveniţi de la instituţia de învăţămînt privată, aceştia demarînd ancheta privind fraudarea examenului de bacalaureat susţinut la Sighetu Marmaţiei încă de sîmbăta trecută.

×
Subiecte în articol: special cluj