21 de salve de tun, ce au răsunat ca tunetele în Bucureşti, au vestit naşterea prinţesei Maria, botezată cu mare pompă la Cotroceni. Mica zână a fost mângâiată de nobilii părinţi cu numele de Itty.
Într-o zi răcoroasă şi înveselită de soarele timid al lunii noiembrie, întregul oraşel Neuwied strălucea de mulţumire. Castelul şi toate casele erau frumos împodobite cu ghirlande de flori şi steaguri în a căror bătaie lină se regăsea atât speranţa principesei Elisabeta de Wied şi a principelui Carol de Hohenzollern, cât şi a României. Ea, suavă ca un crin, el, neclintit ca un munte, s-au căsătorit la 15 noiembrie 1869. În timpul căsătoriei religioase s-a citit versetul din Biblie atât de elocvent şi care le-a stat pavăză toată viaţa şi dincolo de ea... " Voi merge unde mergi şi tu; voi ramâne unde vei rămâne şi tu. Poporul tău este şi poporul meu, Dumnezeul tău este şi Dumnezeul meu, voi muri unde vei muri şi tu şi tot acolo vreau să fiu îngropată".
ACASĂ. Plini de încredere şi dragoste, principesa Elisabeta şi principele Carol au pornit spre România, pe Dunăre, la bordul vaporului "Frantz Ioseph". Călătoria pe apa Dunării, costumele viu colorate şi nesfârşitele flori aruncate în cale au mişcat până în adâncul sufletelor perechea princiară. Aşteptarea unui moştenitor era raza de soare care le îndulcea viaţa şi le dădea speranţa că îşi pot pune în aplicare planul pentru dezvoltarea României, conceput cu atâta ardoare. Ziua de 8 septembrie 1870 a adus o mare bucurie. Prin 21 de salve de tun, ce au răsunat ca tunetele în Bucureşti, s-a vestit naşterea prinţesei Maria, botezată cu mare pompă la Cotroceni. Mica zână a fost mângâiată de nobilii părinţi cu numele de Itty. În mănăstirea, numită de Mihai Cantacuzino - Sinaia - în amintirea muntelui şi mănăstirii Sinai, principele Carol, principesa Elisabeta şi micuţa Itty au găsit liniştea necesară rupându-se de verile din capitală. Prin vioiciunea, deşteptăciunea şi frumuseţea sa, blânda Itty aducea veselie oriunde se ivea şi într-o vizită la Newied, copila a fost numită de bunica sa Sonnenkind - Copilul Soare. Dar la venirea primăverii anului 1874, li se răpi princiarilor părinţi lumina vieţii, fiind loviţi de un destin necruţător. Mica prinţesă se îmbolnăvi chiar în duminica Paştelui. Cu câteva zile înainte, împreună cu guvernanta ei, vizitase, ca de atâtea ori la Cotroceni, Azilul "Elena" un mare orfelinat, unde îi făcea plăcere să se joace cu copiii. Este posibil ca din acel loc să fi luat ea scarlatină, una din formele cele mai grele. Principesa Elisabeta a dorit ca pe micul mormânt din parcul Regal de la Cotroceni să se imprime în marmură cuvintele din Evanghelie: "Nu plângeţi, nu e moartă, ea doarme". Şi dacă micuţa crisalidă a fost ridicată la cer de Dumnezeu pentru că avea nevoie de îngeri, părinţii ei, aceşti doi Părinţi ai României, Regele Carol I şi Elisabeta, trebuie să trezească respectul nostru, al tuturor, pentru că au reuşit să ridice România prin jertfa lor, prin viaţa lor şi dincolo de ea... pentru că şi-au respectat jurămintele date şi aceasta e mare lucru într-o ţară unde "totul este luat în uşor". (I. Bătrâna Voivodeni, Străbătând veacurile, Editura Craiul Literar; Paul Lindenberg, Regele Carol I al României; Lucreţia Carandino-Platamona, Carmen Silva, Editura Ziarului Universul, 1936).
Citește pe Antena3.ro