Proba disidenţei lui Ion Iliescu

de Andrei Stoicu | 13 Feb 2010 • 00:00

În arhivele Radio Europa Liberă din 1989, depozitate la Budapesta, până la fuga lui Ceauşescu nu există nici o altă referinţă la Ion Iliescu decât articolul pe care acesta l-a publicat în revista "România literară" din septembrie 1987. Îl reproducem după cartea autorului "Revoluţie şi reformă" (1993; 1994).

Toate studiile consacrate analizei actualei etape a dezvoltării civilizaţiei evidenţiază, ca una din trăsăturile caracteristice, dinamismul deosebit al progresului tehnico-ştiinţific contemporan, ritmul fără precedent al amplificării volumului de cunoştinţe şi de creaţii umane, ca şi impactul acestui fenomen asupra ansamblului dezvoltării societăţii contemporane.

Amploarea acestui fenomen este ilustrată chiar şi numai de unele date statistice. Se apreciază, astfel, că numărul de obiecte (tipuri de produse) create şi utilizate de oameni depăşeşte astăzi 20 de milioane. Din acestea, 99% au fost create în ultimele două secole, iar în toată istoria precedentă, de sute de mii sau milioane de ani, au fost create doar 1%. Ritmul acestor ceaţii a crescut îndeosebi pe măsură ce ne apropiem de zilele noastre. La mijlocul secolului XIX foarte multe din mijloacele utilizate astăzi în mod curent de omenire erau încă necunoscute. Cele mai multe invenţii cunoscute aparţin secolului XX - secolul unor descoperiri fundamentale în fizică şi chimie, care au deschis un câmp; jumătatea acestui secol a marcat salturi deosebite în dezvoltarea producţiei de masă, în apariţia şi introducerea în producţie a unor noi materiale, tipuri de maşini, utilaje, echipamente, a unor tehnologii noi de prelucrare, precum şi extinderea automatizării, electronizării, telecomenzii, a computerizării proceselor de producţie, a activităţii inginereşti, de cercetare, proiectare şi de conducere economică şi socială.

La baza dezvoltării tehicii şi producţiei materiale, a apariţiei şi expansiunii civilizaţiei industriale, în ultimele două secole, s-au situat două creaţii fundamentale ale omenirii:
a) maşinismul - propulsat de inventarea maşinii cu abur şi a maşinilor unelte - care a avut ca efect amplificarea forţei fizice a omului, creşterea productivităţii muncii. Ca urmare, ponderea efortului fizic, a forţei musculare, în totalul forţei mecanice utilizate în producţia materială, a scăzut continuu, situându-se astăzi la valori foarte mici (se apreciază că la scara întregii societăţi contemporane, la nivelul planetar, ponderea acesteia ar reprezenta sub o miime).

b) inventarea şi utilizarea tehnicii imprimării, a tiparului - care a înlesnit multiplicarea şi difuzarea tot mai largă a cunoştinţelor şi utilizarea lor în producţia materială. Difuzarea tot mai largă a cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice, şi nu numai, a apărut ca un factor revoluţionar, determinant pentru creşterea capacităţii de creaţie a oamenilor, pentru promovarea progresului tehnic şi dezvoltarea de ansamblu economico-socială a omenirii.

Un element definitoriu al civilizaţiei contemporane este transformarea, în zilele noastre, a ştiinţei şi creaţiei tehnice în forţă nemijlocită de producţie. Aceasta derivă atât din interconectarea tot mai intimă dintre ştiinţă şi tehnologie, din "scientificarea" tehnologiilor, cât şi din efectele nemijlocite ale aplicării rezultatelor cercetării ştiinţifice şi tehnologice în producţie, ale amplificării spectaculoase a productivităţii muncii şi eficienţei economice, ca urmarea a introducerii în termene tot mai scurte în activitatea productivă a noilor tehnologii, a noilor materiale, maşini, utilaje, echipamente, aparaturi - create de mintea umană.

Ştiinţa este tot mai direct implicată în soluţionarea marilor probleme globale cu care este confruntată civilizaţia la acest sfărşit de secol - asigurarea unor noi surse de energie, promovarea de tehnologii noi cu consumuri energetice reduse, crearea şi promovarea unor noi materiale în condiţiile epuizării resurselor actuale de materi prime; creşterea producţiei agroalimentare; protecţia naturii, eliminarea surselor de poluare şi de degradare a factorilor de mediu - sol, apă, aer etc.

Dacă, până acum, factorul decisiv în creşterea productivităţii muncii, în eficienţa utilizării maşinilor, a tehnicii îl reprezenta calificarea muncitorilor din execuţie, a personalului de exploatare, în condiţiile automatizării totale a proceselor productive decisivă devine creaţia tehnică, calitatea concepţiei şi a proiectării produselor şi a tehnologiilor - creaţia tehnico-ştiinţifică acţionând de astă dată nemijlocit asupra producţiei, amplificând enorm eficienţa şi productivitatea socială a muncii. Astăzi, capătă de aceea o semnificaţie deosebită celebra frază a lui Francis Bacon - "Ştiinţa înseamnă putere" (ceea ce nu înseamnă că şi reciproca ar fi valabilă).
Nu întâmplător, în programele de dezvoltare economico-socială ale celor mai multe state dezvoltate sau mai puţin dezvoltate - problemele cercetării ştiinţifice, ale promovării progresului tehnic ocupă un loc tot mai însemnat, alocându-se acestor activităţi cote tot mai importante din veniturile naţionale şi din prevederile bugetare.

Ştiinţa şi creaţia tehnică se afirmă tot mai mult ca o forţă care accelerează şi intensifică procesul de dezvoltare a forţelor de producţie - factorul motor al dezvoltării sociale.

În legătură cu aceste procese din viaţa societăţii contemporane sunt de evidenţiat unele trăsături specifice ale creaţiei umane.
În primul rând, distingerea celor două momente caracteristice:
a) proiectarea mentală a activităţii (atât productive, cât şi neproductive - artistice, sociale etc.).
b) execuţia (manuală sau cu mijloace tehnice).
La începutul civilizaţiei, cele două momente ale creaţiei se realizau de aceiaşi indivizi (ceea ce, deseori, se întâmplă şi azi în foarte multe activităţi umane). Adâncirea diviziunii muncii a dus însă, o dată cu dezvoltarea civilizaţiei, la separarea celor două genuri de activităţi şi a categoriilor de oameni (în lucrători cu mintea şi cu braţele).

Procesul de automatizare a producţiei, la care asistăm astăzi, determină eliberarea continuă a unui număr tot mai mare de oameni de efort şi execuţie fizică, amplificarea numărului şi ponderii celor ocupaţi cu creaţia tehnico-ştiinţifică, inginerească, cu activităţi intelectuale: are loc un proces de intelectualizare a activităţii umane în toate sectoarele, care, ţin perspectivă, va aduce la o nouă sinteză umană (eliminarea separării sociale dintre cele două categorii de oameni şi genuri de activităţi, dintre munca intelelctuală şi cea fizică).

În al doilea rând, este de remarcat faptul că prima componentă a creaţiei umane - cea mentală, intelectuală este incomparabil mai productivă decât cea de execuţie fizică. Într-adevăr, dacă petntru realizarea unui produs de serie activitatea iniţilă, de concepere şi proiectare a produsului sau a tehnologiei, se execută o singură dată, indiferent de numărul de obiecte realizate pe baza aceluiaşi proiect, munca de execuţie - manopera (indiferent că este manuală sau total automatizată) - trebuie repetată în acelaşi volum pentru realizarea fiecărui exemplar în parte. De aceea, în realizarea plusprodusului activitatea de concepţie, de creaţie tehnică inginerească are în zilele noastre o pondere din ce în ce mai mare şi devine factor decisiv al progresului economico-social.
Rolul dinamic, în zilele noastre, al creaţiei intelectuale, inginereşti decurge şi din proprietatea deosebită pe care o au cunoştinţele, spre deosebire de produsele materiale, de a se acumula şi multiplica continuu, gratuit şi nelimitat. Cunoştinţele, în general, informaţia tehnico-ştinţifică, în particular, constituie deci o categorie de resurse de care dispune societatea - care se disting nu numai prin faptul că sunt inepuizabile, dar care au şi virtutea de a se automultiplica şi amplifica. Şi într-adevăr:
a) dacă orice produs material (fie că e prelucrat ca atare din natură sau este creat de om) pe măsură ce se consumă sau se utilizează se epuizează sau se uzează, cunoştinţele nu se epuizează şi nu cunosc uzura fizică (uzura morală, da). Prin utilizare, cunoştinţele dimpotrivă, se consolidează, se acumulează, se perfecţionează, se completează. În acest fel, suma cunoştiţelor acumulate de societate de-a lungul timpului - această ştafetă a generaţiilor care caracterizează istoria civilizaţiei - apare ca o sursă gratuită de putere de creaţie a oamenilor, ca o importantă resursă a societăţii.
b) totodată, dacă orice produs material se înstrăinează când trece de la un posesor la altul (de la producător la utilizator), cunoştinţele nu se înstrăinează atunci când sunt transmise altora; ele rămân şi în posesia celor ce le-au creeat şi se multiplică nelimitat prin transmiterea lor altor persoane - direct, nemijlocit sau prin intermediul literaturii, publicaţiilor şi al altor mijloace de comunicare; mai mult, prin difuzare cunoştinţele nu numai că se multiplică continuu în spaţiu şi în timp -, dar pe această cale ele se şi amplifică, se completează prin contribuţia noilor utilizatori.

Toate aceseta evidenţiază importanţa crucială, în zilele noastre, a ridicării gradului de cunoştinţe al tuturor membrilor societăţii, a organizării eficiente a sistemului de informare tehnic-ştiinţifică, a accesului neîngrădit la sursele de informare, a difuzării şi circulaţiei nestingherite a cunoştinţelor.

O componentă caracteristică a revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane este explozia informaţională, amplificarea enormă, în ritmuri necunoscute a cunoştinţelor, a fluxului de informaţii - care face tot mai dificilă urmărirea, asimilarea şi utilizarea lor.

Nu numai în ştiinţă şi tehnică, dar şi în activitatea socială, în conducerea economică şi administrativă asistăm la o veritabilă inundaţie cu informaţii, date, situaţii necesare cunoaşterii, fundamentării şi adoptării de decizii (facem abstracţie de fenomenul de poluare, care are loc şi în domeniul circulaţiei informaţiilor, efectele birocratizării, care generează vehiculare de date şi informaţii necesare şi care complică şi mai mult lucrurile).

În această situaţie, devine inoperantă utilizarea vechilor mijloace de vehiculare, stocare şi prelucrare a informaţiilor. Informatica - tehnică modernă de înregistrare, stocare, prelucrare, vehiculare a informaţiei şi, în perspectivă, a cunoştinţelor, bazată pe utilizarea suportului electromagnetic, de înregistrare şi vehiculare a datelor, a tehnicilor noi de procesare (a calculatoarelor, respectiv a maşinilor "inteligente") şi a mijloacelor de telecomunicaţi interconectate - a apărut deci ca o necesitate obiectivă şi vitală.

La noi în ţară, informatica s-a bucurat şi se bucură de o atenţie deosebită. S-a dezvoltat atât industria de tehnică de calcul, cât şi activitatea de inginerie a programării. Au cunoscut unele dezvoltări şi aplicaţiile în producţia industială, în energetică şi transporturi, în proiectare, cercetare şi învăţământ, deşi acestea constituie doar începuturi care vor trebui să cunoască o dezvoltare susţinută în viitor, concomitent cu dezvoltarea unitară, pe un front larg, a elaborării de programe de aplicaţii, a unei veritabile "industrii de programare".

Tehnica informatică este chemată să degajeze mai ales cadrele de specialitate şi de conducere de diferite operaţiuni de rutină, să le asigure timpul necesar pentru receptarea şi analiza informaţiilor, pentru gândire şi adoptarea de decizii. Ea apare, totodată, în istoria civilizaţiei, ca un moment calitativ nou. Prin analogie cu maşina cu aburi şi maşina unealtă simbolurile revoluţiei industriale -, care au amplificat forţa fizică a omului, tehnica informatică amplifică forţa intelectuală a omului, devenind simbolul unei noi etape în dezvoltarea civilizaţiei umane. Totoată ele pot deveni un instrument activ pentru democratizarea informaţiilor, pentru accesul tot mai larg la informaţia utilă a tuturor celor interesaţi şi pentru creşterea gradului de participare a membrilor societăţii la viaţa unităţilor, a colectivităţilor din care fac parte, la viaţa socială în ansamblu. Deci, pentru dezvoltarea formelor democratice de convieţuire şi organizare socială.

Noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii au suscitat şi suscită nu numai interes, speranţe şi optimism, ci şi temeri, deseori întemeiate, legate mai ales de utilizarea acestora şi de consecinţele negative posibile asupra condiţiilor de viaţă ale oamenilor. Îngrijorări justificate sunt exprimate atât în legătură cu amplificarea noilor mijloace de distrugere, cu consecinţele cunoscute, dar şi necunoscute încă ale extinderii unor tehnologii care provoacă poluarea factorilor de mediu, degradarea solului, a vegetaţiei, sărăcirea fondului genetic al planetei, dezechilibre ecologice greu de evaluat în perspectivă, cât şi în legătură cu utilizarea şi extinderea noilor tehnologii informatice, care pot agrava fenomenele de alienare socială.

În legătură cu acestea apar şi viziuni nehiliste, de contestare a rolului revoluţiei tehnologice contemporane, privită nu ca factor de progres, ci de înstrăinare şi de dezumanizare a societăţii. Apar şi formulări de genul "creaţia tehnică nu aparţine culturii", întrucât în patrimoniul cultural al umanităţii pătrund doar creaţiile perene şi acestea ar aparţine exclusiv creaţiei artistice şi sintezelor filosofice, în timp ce creaţia tehnică, prin excelenţă, ar fi perisabilă. De aici şi contrapunerea educaţiei tehnico-ştiinţifice celei umaniste, literar-artistice.

Desigur, nu ştiinţa şi tehnica, nu noile descoperiri din ştiinţă şi noile creaţii din tehnică şi tehnologie pot fi făcute responsabile de utilizările lor nesăbuite în practică. Aceasta ţine de capacitatea societăţii de a le da o întrebuinţare utilă, în concordanţă cu interesele generale ale colectivităţii umane, de a fi puse în slujba oamenilor, şi nu împotriva lor. S-ar putea formula concluzia că, pe planul organizării social-politice, societatea contemporană marchează o serioasă rămânere în urmă faţă de nivelul dezvoltării forţelor de producţie şi faţă de ritmul pe care îl înregistrează progresul tehnologic, ştiinţa şi tehnica în zilele noastre. Apare deci ca o cerinţă obiectivă necesitatea restructurării relaţiilor social-politice la scară naţională şi internaţională, în pas cu progresul tehnologic contemporan. Atât la macro, cât şi la microscară, se impune ridicarea gradului general de cultură şi emanciparea relaţiilor sociale şi politice, dezvoltarea formelor efective de control social asupra factorilor de putere şi decizie politică forţe, de regulă, conservataore, care au apărut în viaţa societăţii ca instrumenter de apărare a ordinii statornicite, a statu-quo-ului şi, de aceea, se manifestă ca factori de inerţie şi ca sursă principală a fenomenelor de alienare socială.

În legătură cu perenitatea sau perisabilitatea unora sau altora din creaţiile umane, trebuie spus că aceste virtuţi sau limite sunt la fel de valabile atât pentru creaţiile materiale, cât şi pentru cele spirituale, atât pentru creaţii tehnice, cât şi pentru creaţii artistice.

Pe de altă parte, nu se poate opera o separare rigidă între creaţia materială şi cea spirituală, între tehnică şi artă; foarte multe din creaţiile umane includ în ele atât elemente de creaţie tehnică, cât şi artistică. Chiar şi un produs industrial este apreciat atât pentru virtuţile lui tehnice (fiabilitate, funcţionalitate, precizie etc.) sau economice (preţ de cost, cosumuri specifice etc.), cât şi pentru aspect, atractivitate, cât şi pentru realizarea lui artistică; s-a şi dezvoltat de altfel o întreagă ramură de creaţie artistico-tehnică design industrial, precum mai toate creaţiile artistice presupun şi o temeinică stăpânire a unor mijloace tehnice specifice. Există, fără îndoială, o tehnică proprie a sculpturii, a picturii, chiar şi a compunerii unui text scris sau a unei simfonii.
În această perspectivă este, deci, fără temei şi nu în folosul diferitelor domenii ale creaţiei încercarea de a introduce elemente de discriminare, de tratare sectară a domeniilor de ceraţie, de subestimare a unora în comparaţie cu altele. Ele se completează reciproc, se sprijiină unele pe celelalte, se reflectă reciproc, se interinfluenţează şi constituie împreună oglinda stadiului de dezvoltare a societăţii, a nivelului de viaţă econmică, socială şi spirituală la care se află colectivitatea umană respectivă.

De aceea, probabil, corect ar fi să pledăm pentru unitatea inseparabilă. Dintre toate verigile şi formele de manifestare ale vieţii sociale şi ale creaţiei umane, atât de natură materială, cât şi spirituală şi pentru o comunicare cât mai largă, inter şi pluridisciplinară. Ceea ce nu este prea uşor nici în cadrul unor discipline apropiate, în condiţiile amplificării volumului de cunoştinţe în toate domeniile, al adâncirii şi îngustării specializărilor şi apariţiei unor limbaje specifice - comunicare însă absolut necesară pentru devoltarea de ansamblu a societăţii şi, totodată, condiţie oblilgatorie a progresului în toate sectoarele de activitate.