x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special PSD anunţă o campanie agresivă

PSD anunţă o campanie agresivă

de Aniela Nine    |    21 Apr 2007   •   00:00
PSD anunţă o campanie agresivă

"A fost absolut penibil. Traian Băsescu este atât un om fricos, cât şi mincinos. Cariera politică a lui Băsescu s-a încheiat din punct de vedere al credibilităţii", a comentat liderul PSD Mircea Geoană, care a arătat că argumentele invocate de şeful statului au fost "de un penibil absolut". El a anunţat că PSD se va mobiliza şi va face o campanie "foarte agresivă" împotriva lui Traian Băsescu, întrucât acesta a anunţat deja că, dacă va fi reconfirmat în funcţie, va fi la fel ca şi până acum. "Mi-e ruşine de ruşinea lui Traian Băsescu. S-a umplut de penibil. A dus instituţia prezidenţială în derizoriu. În aceste condiţii, Traian Băsescu nu mai are dreptul moral să deschidă gura în faţa poporului român", a comentat şi liberalul Ludovic Orban.

Liderul PC, Dan Voiculescu, a apreciat că este vorba de cea mai mare greşeală a politicianului Băsescu. "Prin faptul că nu are onoare, eu cred că a pierdut foarte mult. În ceea ce ne priveşte, pentru noi de acum încolo ce mai spune Traian Băsescu nu contează. Traian Băsescu nu are cuvânt, nu are onoare, nu ne mai interesează, indiferent dacă e preşedinte suspendat sau nu, indiferent dacă câştigă referendumul sau nu, indiferent ce se întâmplă, pentru noi, Traian Băsescu nu mai contează", a declarat Voiculescu. Decizia lui Băsescu de a participa la referendum a fost considerată de către deputatul UDMR Kelemen Hunor ca nefiind o alegere curajoasă. În opinia lui, dacă Băsescu şi-ar fi dat demisia, riscul să nu mai fie preşedinte era prea mare pentru acesta, pentru că popularitatea lui nu este atât de mare cum se crede. "Un act mai mult decât regretabil şi de o penibilitate absolută" a fost aprecierea vicepreşedintelui PRM, Lucian Bolcaş, criticându-l pe Băsescu pentru lipsa de cuvânt, "cel mai degradant fapt ce i se poate imputa unui bărbat".

SUSŢINERE. Liderul PD, Emil Boc, a declarat că soluţia referendumului era necesară şi justificată, el invocând noua alianţă care s-a constituit pentru a-l împiedica pe Băsescu să candideze, dacă ar fi demisionat. "Având în vedere că PSD şi PNL nu ar fi dat înapoi de la nici un mijloc pentru a îl împiedica pe preşedintele Băsescu să candideze din nou, soluţia referendumului apare justificată", a spus Boc.

×
Subiecte în articol: basescu traian eveniment