Puiul la ceaun, deliciul soldatilor SUA

Militarii americani au venit in Romania pentru trei saptamani de antrenament la Babadag si Kogalniceanu, alaturi de colegii lor romani din fortele terestre, navale si aeriene. Doua lucruri au apreciat, in mod deosebit, americanii - puiul la ceaun si ospitalitatea romanilor.

Romania, unul dintre principalii aliati ai SUA in campania mondiala antiterorista, a gazduit, intre 19 iulie si 2 august, exercitiul militar comun romano-american ROMEX-05.

Am plecat la drum nerabdatoare sa aflu in ce consta un exercitiu militar romano-american. Era primul astfel de eveniment la care luam parte. Stiam ca 1.500 de militari americani din fortele terestre si aeriene vor veni in Romania si ca se vor antrena la Babadag si la Kogalniceanu, alaturi de 500 de militari romani din fortele terestre, aeriene si navale.

IN AER. In drum spre Babadag, am oprit la Kogalniceanu, la aeroportul militar, unde ne asteptau sase avioane A-10. Patru dintre ele urmau sa-si ia zborul sub privirile curioase ale celor cativa jurnalisti sositi pe pista si supravegheati indeaproape de locotenentul Kristin Morrow, una dintre fetele de la Centrul de presa al exercitiului. Am asteptat, rabdatori, ca pilotii sa se pregateasca. Dupa aproximativ o ora, avioanele si-au luat zborul. Unul cate unul. "A-10, ne-a spus un pilot ramas la sol zboara la altitudine joasa si cu viteza redusa."

Am parasit aeroportul cu gandul ca, data viitoare, nu voi mai scapa ocazia sa urc in cabina unui A-10. Insotiti de Kristin am plecat inspre Babadag. Pe o scurtatura prafuita. Nu vedeam la doi metri in fata noastra. Doar porumbul si buruienile de pe marginea drumului pareau clare si intregi.

PREGATIRE. Fiecare militar isi pregatea cu constiinciozitate armamentul din dotare

OMUL CARE STIE TOT. Cand rabdarea noastra a ajuns la capat, iar impresia ca praful de pe drum ne-a acoperit masina a devenit o realitate, am vazut in fata ochilor baza de la Babadag. La intrare, cateva elicoptere Black Hawk isi asteptau, linistite, stapanii. Mai incolo, vreo 10 vehicule HMMWV (High Mobility Medium Wheeled Vehicle), doua vehicule de lupta ale infanteriei SUA M2A2 Bradley si multi militari in uniforme asemanatoare. Aparatura si echipamentele grele au fost aduse in Romania la bordul unui C-17 Globemaster III, am aflat, mai tarziu, de la cel pe care l-am bombardat cu intrebari incontinuu si pe care l-am numit, intre noi, "omul care stie tot", maiorul Daniel Anghel, ofiterul de presa al exercitiului.

Uriasa baza pentru construirea si echiparea careia a fost nevoie de 45 de zile era un minioras verde in mijlocul pustietatii, intre ciulini, flori salbatice si cativa copaci.

CURENTUL LOR. Un minioras pentru care contractorul principal, compania turca ShipSup, a cheltuit 6,7 milioane de euro. O parte din servicii a fost asigurata de firme romanesti: gunoiul era strans de opt ori pe zi, iar toaletele si baile, curatate aproape continuu. Din loc in loc, in baza, se auzea un sunet greu, asurzitor. Provenit de la cele 10 generatoare de curent electric pe care americanii le-au comandat special pentru baza de la Babadag. Am vazut sute de baxuri de apa plata adusa tocmai din Turcia. Tinuta la umbra, nu la frigider. "Nu vrem sa se creeze soc termic", ne lamureste maiorul Anghel. Ca orice baza respectabila, era dotata cu capela, sase sali de mese, 50 de corturi, un magazin si numeroase toalete mobile. Soldatilor li s-au pus la dispozitie si patru sali de recreere.

Singurul produs romanesc a fost painea, luata de la brutaria Dobrogea. Celelalte alimente au fost aduse "din Europa de Vest, Statele Unite sau Turcia", ne-a spus Tevfik Moran, de la ShipSup.

TANTARII, INAMICUL NR. 1. Dupa scurtul tur al bazei, alaturi de maiorul Anghel si cativa jurnalisti, s-a asternut noaptea. Si, o data cu ea, ne-au invadat si tantarii. Innebuniseram. Ne-am furisat repede in corturi, la somn. Era deja miezul noptii, iar peste patru ore trebuia sa ne trezim. Ne astepta poligonul.

Ora 4:00. Cu ochii umflati, bajbaind prin intuneric dupa telefoanele mobile care sunau ca apucatele, am reusit, in fine, sa ma trezesc. De fapt, sa ma ridic din patul tare, dar relaxant. Abia dupa drumul la baie, am facut ochi. La 5:00, ne-am intalnit cu unitatea care urma sa efectueze trageri in poligon. Toti aratau odihniti. Mai putin eu si Bogdan. Cafeaua a fost insa miracolul diminetii.

ANTRENAMENT LA 40 DE GRADE. Ajunsi in poligon putin dupa ora 8:00, din cauza unei intarzieri neintelese, noi si cei 40 de soldati am ascultat din nou instructiunile. La un ordin pe care nu l-am auzit, TAB-ul si mitralierele au inceput sa traga in cateva tinte aflate in camp. Erau aproape 40 de grade afara, iar aerul irespirabil. "Nu sunt gloante reale", m-a asigurat plutonierul-major Kelvin Ansari, ca si cand as fi facut vreo diferenta. Colegul sau, plutonierul-major Andrew T. Turrentine, a confirmat, vazandu-ma nedumerita. Turrentine aducea teribil de mult cu Eugene Tackleberry, cadetul din filmul "Academia de Politie" care se lauda mai tot timpul cu pistolul pe care mama lui i-l cumparase la o zi de nastere.

Asteptand sa se intoarca unitatea noastra cu gloantele reale, am vorbit cu cei doi militari aproape doua ceasuri. Mi-au spus cat de mult apreciaza ospitalitatea localnicilor si cat de multumiti sunt de militarii nostri. "Sunt foarte buni tragatori. Mai buni decat multi dintre noi." Am vorbit si despre puiul romanesc la ceaun, servit numai in permisii, dar si despre vanzatorii de fier vechi, despre abrevieri, despre aderarea la NATO si implicatiile ei, despre apropiata extindere a UE si chiar despre bazele pe care americanii intentioneaza sa le aduca in partea aceasta a Europei.

Cu parere de rau ne-am despartit de Ansari si Turrentine. Pentru noi, timpul era foarte important. Ne-am intors in baza cu un ARO trimis de maiorul Anghel. Hamesiti ca dupa o zi de munca istovitoare si arsi de soare, am fost "invitati" la pranzul pe care soldatii americani il servesc direct din punga. Locotenentul Carmen Moise, mana dreapta a maiorului Anghel, s-a oferit sa ne explice secretul. "Contine foarte multe vitamine", ne-a spus un soldat roman aparut ca din senin la cortul destinat presei. Pana la urma, tot maiorul Anghel a fost salvarea noastra. "Turnati apa in punga asta. Puneti punguta cu friptura in cea cu apa si lasati-le la soare 10 minute sa se incalzeasca." La starea noastra de oboseala avansata, mancarea la punga ni s-a parut extrem de gustoasa.

70.000 $

Militarii americani au insistat, inaintea sosirii in Romania, sa faca un gest umanitar pentru comunitatea din jurul bazei de la Babadag. Astfel ca au finantat un proiect de renovare a doua gradinite si doua scoli din Babadag, Visina si Jurilovca. Un proiect de asistenta in valoare de 70.000 de dolari. Bani investiti in materiale, echipamente si alte servicii, toate asigurate de firme din Dobrogea. Americanii au muncit umar la umar cu localnicii pentru a le oferi micutilor conditii mai bune. Si militarii nostri au dat o mana de ajutor. Impreuna, ei au reparat acoperisurile, au construit terenuri de joaca, au reparat gardurile si au reamenajat spatiile verzi din jurul celor patru institutii. La Gradinita nr. 2 din Babadag, militarii americani le-au oferit celor aproximativ 20 de micuti ecusonul unitatii lor. O amintire placuta pentru tancii incantati de "decoratiile" primite.

PATRIOTII

Am cunoscut trei militari americani de origine romana. Sergentul Bogdan Stanei, originar din Navodari, a plecat din Romania in 1991, cand avea 8 ani. S-a inrolat ca rezervist in Garda Nationala din Texas, dupa ce a aflat ca aceasta este una dintre modalitatile mai ieftine de a urma cursuri universitare. A ales asistenta medicala, pentru care Armata plateste, pe semestru, 1.700 $. Acum traieste singur si lucreaza ca ospatar in San Angelo. Mai retinuta, Angela Corlateanu, caporal de trei ani, nu vrea sa vorbeasca despre viata traita in locurile sale natale din Republica Moldova. Are 37 de ani, desi pare de 25. Are trei cetatenii - romana, americana si moldoveana. Acum, lucreaza la unul dintre birourile de personal ale Armatei SUA, "o organizatie puternica si respectata". Are un salariu de 1.700 $ si locuieste intr-o cazarma din Maryland.

PE URMELE LUI SADDAM

Locotenentul Mihai Sofronie, in varsta de 26 de ani, a participat deja la o misiune de un an in Irak. A plecat din Romania in 1982. S-a inrolat in 2002. Din patriotism, dar si pentru a-si acoperi cheltuielile de studii. "Vreau sa fac un lucru mic pe care sa-l dau inapoi pentru America." La 18 ani s-a alaturat Garzii Nationale din Pennsylvania. A fost in Irak o data si s-ar putea sa se intoarca. Anul trecut a fost la Tikrit, locul de bastina al lui Saddam. Marturiseste ca i-a fost frica. "Cea mai grea misiune a fost atunci cand am vazut 40 de oameni impuscati intr-un autobuz, la Fallujah." In timpul misiunii, parintii lui Mihai nu au avut liniste. "In fiecare seara, le trimiteam e-mail-uri ca sa le spun ca sunt bine."