Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Raluca Tulbure era doar un copil când a cunoscut-o pe Mihaela Tonitza Iordache. A lucrat alături de ea pe când a fost directoare a Teatrului Ţăndărică şi de multe ori a simţit că s-a putut sprijini pe ajutorul Mihaelei Tonitza Iordache ca pe al unei mame. Îi este tare greu să-şi amintească despre ea cu "a fost": "Mulţi dintre noi am venit datorită dânsei în teatru. Nu-i plăcea să se vorbească despre ea, dar nu este normal pentru că a fost un om cu totul şi cu totul special. Ar trebui subliniat că a fost şi un profesor foarte bun, lucru pe care vi-l pot spune mulţi dintre studenţii ei, studenţi care au fost produsul ei total, dar şi mulţi dintre cei cu care a lucrat la catedră. Am atâta recunoştinţă vis-a-vis de ea încât uneori mă simt într-un fel vinovată. Pentru mine a fost ca o mamă. M-a ajutat când mi-a fost foarte greu. Datorită ei am venit în Teatrul Ţăndărică şi sunt aici de 20 de ani. O cunosc de când eram doar un copil şi, lăsând de-o parte latura umană, era un intelectual rafinat. Am avut o colaborare şi pe când era director la Teatrul Mic, apoi ne-am reîntâlnit când am venit eu la Ţăndărică în 1990, datorită dânsei. Era un suflet mare şi o inimă extrem de generoasă. Nu era o personă foarte răbdătoare, pentru că aşa este caracterul scorpionilor, dar numai când nu era vorba de lucruri importante. Când veneai la ea cu o problemă foarte personală, de sănătate sau de familie, te asculta şi, dacă era cazul, te şi ajuta enorm... te trimitea la un doctor.
S-a zbătut foarte tare pentru oamenii din teatru şi, până la urmă, datorită dânsei s-a pus pe picioare facultatea de teatru. Ea a fost cea care a înfiinţat secţia de animaţie împreună cu domnul Pepino şi a ajutat actorii. Foarte rar lăsa să se întrevadă ceva din sufletul ei. În afara celor care o cunoşteau foarte bine, restul nu prea aveau acces. Era un om discret, care şi-a păstrat viaţa de familie, un om care nu a vrut niciodată să iasă în faţă. Şi-a păstrat întotdeauna coloana vertebrală.
La Ţăndărică a venit director în 1986 şi a plecat în 1998. În afară de faptul că a fost profesor la facultate, a fost mai întâi secretar general şi apoi director ajdunct la Teatrul Mic. A lucrat şi la Teatrul Creangă ca secretar literar. A muncit în facultate, dar secţia de teatrologie s-a desfiinţat. Când s-a reînfiinţat secţia de teatrologie, şi-a preluat catedra. Apoi s-a luptat să facă şi catedra de studii superioare pentru actorii mânuitori de păpuşi.
Dincolo de acestea, trebuie amintit că a trăit o iubire extraordinară cu Ştefan Iordache, un lucru care se întâmplă atât de rar. Şi s-a văzut că unul fără altul nu au putut prea mult. Formau un cuplu din care emana dragoste, au fost suflete-pereche, sunt convinsă de asta. Iubirea lor nu se întâlneşte des în această lume. Ea a fost soţia devotată, a fost umărul şi coloana vertebrală a lui Ştefan. Marele lor regret a fost că nu au avut copii, dar probabil că neavând copii s-au axat foarte mult unul pe altul şi de aici a reieşit un devotament al Mihaelei cu totul excepţional. Era trup şi suflet pentru Ştefan. Făceau 40 de ani de căsătorie la 30 aprilie. Când s-au căsătorit era Paştele. Şi acum mai era puţin. Nu degeaba a scris pe coroana lui Ştefan «Aşteaptă-mă!». Acum cred că e linşitită şi împăcată."
Citește pe Antena3.ro
