Regina Maria: Povestea vieţii mele

Frumoasă, elegantă, inteligentă şi neînfricată, admirată şi invidiată, devotată trup şi suflet poporului său şi României. "La strălucirea şi duritatea diamantului ea adaugă transpa­renţa cristalului, o inimă de aur şi o rezistenţă de fier", astfel o descria, cu o precizie desăvârşită, Saint-Au­lai­re, ambasadorul Franţei la Bu­cu­reşti, pe Maria, Regina României.

Jurnalul de duminică vă dez­văluie, începând cu ediţia din 13 fe­bruarie, bucurii şi tristeţi din viaţa suveranei, istorisite de Majestatea Sa, denumite cum nu se putea mai potrivit: "Povestea vieţii mele". Veţi descoperi un suflet extrem de sensibil, devotat poporului român, pe care l-a iubit cu întreaga fiinţă.

S-a născut în Anglia, fiind fiica ducelui Alfred de Edinburgh, fiul Reginei Victoria şi al ducesei Maria Alexandrovna, fiica ţarului Alexandru al II-lea. Ar fi putut fi Regina Marii Britanii dacă ar fi rămas pe plaiurile natale şi ar fi acceptat căsătoria cu tânărul care se îndrăgostise de ea, numeni altul decât cel care avea să devină ulterior Regele George al V-lea. I-a fost sortită însă lui Ferdinand al României.

A sosit în regatul de la vărsarea Du­nării în 1892, ca Prinţesă de Ro­mâ­nia, şi a fost îngrozită la început de necunoscutul ce i se aşternea în cale, însă a învăţat cu uşurinţă graiul ro­mâ­nesc. A purtat tot timpul în gând sfa­tu­rile mamei sale, care, în vreme ce fiica sa se afla în prag de plecare, i-a re­ami­ntit să aibă grijă la ţinuta pe care o va adopta, aspect care face parte din îndatoririle unei prinţese. Şi nu nu­mai atât: "Mai spusese şi ur­mă­toa­rele: «Mergi într-o ţară ortodoxă; să-i cinsteşti Biserica şi slujbele şi să săruţi crucea şi Evanghelia când ţi le prezintă preotul şi, când vezi pe alţii făcând cruce, să faci şi tu.» Şi eu urmai povaţa, cu toate că la început, de câte ori făceam asta, îmi venea să mor de timiditate, crezând, cu oarecare dreptate, că ochii tuturor sunt aţintiţi asupra mea", măr­turisea Regina Maria în "Povestea vieţii mele". De altfel, în 1926, Regina Maria s-a convertit la ortodoxie, pentru a fi mai aproape de români.
A plecat spre necunoscuta Ro­mâ­nie cu trenul şi a ajuns cu o în­târ­zie­re de câteva ore, din pricina troie­nelor de zăpadă. Pe peron, soldaţii Re­gimentului Vânătorilor de Munte o aşteptau cu muzică şi urale. "Cu­raj..., acum nimic nu mai putea opri ceasul ursit de soartă pentru prima întâlnire cu cei care aveau să fie poporul meu. Roţile scârţâiră, mu­zica se auzi tare şi trupele înşirate de-a lungul peronului începură uralele. Uitându-mă sfioasă pe fe­reastră, îmi plăcu chipul soldaţilor voinici, oa­cheş­ti, mici, cu ochi negri, vioi, şi din­ţii foarte albi. Aveau uniforme de cu­loare cenuşie închisă şi purtau pălării ciudate, cu pene lungi de cocoş, ce atârnau foarte jos, într-o parte, la fel ca bersaglierii italieni", povestea Majestatea Sa.

Din dorinţa de a fi cât mai plăcută, Prinţesa Maria era foarte atentă la as­pectul ei. Toaletele şi le comanda la diferite case de modă cunoscute, trecând de multe ori peste temutele res­tricţii ale Regelui Carol I. "În ti­ne­reţe, idealul meu erau rochiile purtate de actriţele mari pe scenele pa­ri­ziene. Nu-mi dădeam seama că uneori mă îmbrăcam în chip prea arătos", mărturisea peste ani Regina Maria. Co­roana ei de aur, cunoscută din fo­to­grafiile istorice, reprezintă o inesti­ma­bilă piesă de artă, lucrată la co­man­da familiei regale la Casa pari­zia­nă Falize. Maria iubea operele de artă şi a avut un gust fin pentru bijuterii, în parte primite la căsătoria cu Ferdinand, în parte lucrate în atelierele europene ale timpului. Gustul ei pentru safire şi perle a determinat-o să colecţioneze piese de o frumuseţe rară, aşa cum, tot datorită bu­nului ei gust, a achiziţionat o importantă selecţie de porţelan din Dane­mar­ca. Pe de altă parte, Regina Maria n-a fost, cu siguranţă, informată de amploarea represiunii răscoalei din 1907, iar când a aflat, a fost mult prea târ­ziu să mai poată face ceva. De atunci a luat decizia de a se îmbrăca foarte des, şi de a apărea în public, în costum de ţărancă româncă. Pasiunea ei pentru costumul tradiţional românesc a creat o adevărată modă, încât majoritatea fetelor de măritat din familiile boiereşti, din perioada în care Maria era Principesă Moştenitoare, aveau în garderoba lor cel puţin un splendid costum popular.

Personalitate puternică, avea să-i cucerească definitiv pe români. Nu a stat deoparte în nici o împrejurare grea. În perioada 1914-1918 şi-a în­de­plinit cu prisosinţă îndatoririle, aflân­du-se în mijlocul celor care aveau nevoie de mângâiere, fie în tran­şee, fie în spitale şi în posturile sa­nitare, printre răniţi şi bolnavi. N-a cunoscut frica de gloanţe şi de bom­be, n-a cunoscut teama de molime. În calitate de înaltă patroană a Crucii Roşii, Regina Maria a instituit în 1917 Ordinul Crucea Regina Maria, apoi, mai târziu, a deschis Şcoala de Infirmerie. A dat dovadă de patrio­tism nemărginit, spunând, la Vălenii de Munte, la cursurile de vară ţinute de Iorga: "Am venit în ţară foarte tânără şi am devenit una din voi".

Regina Maria a avut în minte un mare gând: desăvârşirea României Mari şi s-a dovedit un diplomat înnăscut. După aplanarea disensiunilor existente cu unchiul său, Regele Carol I, pe atunci prinţesă, Maria se va implica prin discuţiile cu acesta, influenţându-şi totodată şi soţul, pe Ferdinand, în privinţa intrării în război de partea Triplei Alianţe. Tot Maria a avut rol esenţial în a-l con­vinge pe Ferdinand că trebuia să  renunţe la gândul de a intra în război alături de Puterile Centrale, demonstrându-i, "matematic", că Antanta va ieşi biruitoare.

În vara anului 1918, Regina Maria a avut un rol important, luând calea Occidentului şi intrând într-un joc diplomatic de câştigare a opiniei pu­blice din Franţa şi mai apoi în Statele Unite. Acest lucru a avut efecte benefice pentru România, care a fost acceptată cu noile ei hotare: România Mare. Pasionată de artă şi cultură, Regina Maria a continuat opera socială şi culturală începută de Regina Elisabeta (Carmen Sylva). Pasiunea Reginei pentru scris a avut rădăcini în educaţia sa englezească.

Regina Maria şi-a adorat copiii şi a avut grijă să fie crescuţi cores­punzător rangului. Cel dintâi născut a fost Carol al II-lea, care avea să-i pricinuiască peste ani o enormă suferinţă. Al doilea copil a fost Elisa­beta, al treilea, tot o fată, Marioara (Mignon), al patrulea, Nicolae, al cincilea, Ileana, al şaselea Mircea, care s-a stins la vârsta de 3 ani de febră tifoidă. Iată ce nota Regina Maria în "Povestea vieţii mele", despre copiii Majestăţii Sale: "(…) Erau punctul central al vieţii mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un viitor frumos. Camera copiilor era miezul vieţii mele şi am putut să mă bucur ani îndelungaţi de plăcerea de a o vedea plină, deoarece numai primii doi copii s-au născut unul după altul, pe când între ceilalţi patru au fost intervale mai lungi(...)".

A fost supranumită "Soacra Balcanilor", nu întâmplător, ci prin prisma căsătoriilor copiilor ei, în­tă­rindu-şi astfel relaţiile cu statele im­portante. Aşadar, duminică de du­minică, începând cu 13 februarie, vă in­vităm într-un univers aparte. Vă pre­zentăm faţete din viaţa şi persona­litatea Majestăţii Sale Maria, Regina Ro­mâniei.