x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru La Roma, Milano și Bologna (1, 2 și 3 iulie 2024), spectacolul Aplauze pentru poet pe scenă… în Italia cu actorii Emilia Popescu și Mihai Mălaimare

La Roma, Milano și Bologna (1, 2 și 3 iulie 2024), spectacolul Aplauze pentru poet pe scenă… în Italia cu actorii Emilia Popescu și Mihai Mălaimare

de Magdalena Popa Buluc    |    30 Iun 2024   •   10:00
La Roma, Milano și Bologna (1, 2 și 3 iulie 2024), spectacolul Aplauze pentru poet pe scenă… în Italia cu actorii Emilia Popescu și Mihai Mălaimare

”Mai e puțin și se apropie întâlnirea noastră de suflet. Suntem pregătiți, Roma, Milano, Bologna, venim!” (Emilia Popescu)

În doar câteva zile, actorii Emilia Popescu și Mihai Mălaimare vor susține un turneu cu spectacolul Aplauze pentru poet pe scenă… în Italia, la Roma (luni, 1 iulie), Milano (marți, 2 iulie) și Bologna (miercuri, 3 iulie), prin care duc poezia românească în mijlocul celei mai mari comunități de români din afara ţării.

După repetițiile din această săptămână, actorul Mihai Mălaimare spunea: ”Un turneu cu un spectacol în care să recit versuri românești pentru românii care muncesc și trăiesc în Italia? Pare straniu, dar numai în aparență, deoarece versul este, el însuși, un fel de filozofie care-și găsește exprimarea concretă în scoarțele românești, în semnele care împodobesc costumele noastre populare și care vin de departe, tocmai din splendoarea civilizației cucuteniene. Sunt onorat și foarte mândru să pot duce acest mesaj celor cu care ne vom întâlni, convins fiind că facem mai mult decât un simplu spectacol, punem o cărămidă și noi la edificarea unei biserici în sufletul celor care prin munca lor, atât de departe de țară, duc la rândul lor mesajul optimist al culturii noastre, niciodată învinsă, întotdeauna renăscută din propria-i credință și frumusețe! Aștept cu nerăbdare și emoție această specială întâlnire pentru mine! (Mihai Mălaimare)

Emilia Popescu și Mihai Mălaimare vor recita poezii din lirica modernă şi clasică românească, aparţinând unor scriitori precum Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, George Coşbuc, George Topîrceanu, Lucian Blaga, Ion Minulescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Emil Brumaru şi alţii, în ambianța muzicală inedită creată de pianistul Cătălin Răducanu și violonista Ioana Tudor, alternând cu apariţia în intervenţii poetice filmate a unora dintre cei mai mari actori ai României din diferite generaţii precum Florin Piersic, Dorel Vişan, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Horaţiu Mălăele, Ştefan Bănică şi Ion Caramitru.

Pianistul Cătălin Răducanu, care nu este la prima întâlnire cu cei doi artiști, declara: ”Sunt nerăbdător să urc pe scenă în Italia alături de cei doi mari actori Emilia Popescu și Mihai Mălaimare. Acest spectacol reprezintă pentru mine o punte dintre cuvânt-vers și sunet, punte ce devine un întreg bine articulat și organic. Ca muzician, îmi propun să construiesc un înveliș sonor care să reprezinte terenul propice pentru lumea complexă și nuanțată a poeziei. Sper ca momentele muzicale în care improvizez  să conțină spontaneitate și acea prospețime  care să mă "poarte" pe tărâmul inspirației. Consider că punctul cheie și realizarea acestui spectacol ține de fuziunea dintre cuvânt-sunet și de acea "stare de grație" indispensabilă actului artistic.” (pianistul Cătălin Răducanu)

Fiecare dintre cele trei spectacole va fi precedat de o conferinţă prin care se încearcă o apropiere mai mare de public.

Realizat de asociaţia culturală The Culture Club, Aplauze pentru poet pe scenă... în Italia este un proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și are rolul de a promova imaginea României și a culturii române peste hotare. Este un proiect inedit conceput special pentru comunitățile de români din această țară, cu misiunea de a facilita schimbul de idei în domeniul culturii şi cunoaşterea patrimoniului cultural românesc, promovarea personalităţilor culturii române și creșterea vizibilității culturii române pe pieţele internaţionale.

Conceptul video este semnat de Virgil Oprina, iar regia muzicală, de Oltea Şerban-Pârâu. Proiectul a pornit de la o idee ce îi aparține lui Ovidiu Miculescu, care semnează şi regia artistică a evenimentului.

 

ITINERAR:

Luni, 1 iulie, ora 20:00 - Ambasada României la Roma

Marți, 2 iulie, ora 19:00 - Biblioteca Calvairate, Milano

Miercuri, 3 iulie, ora 19:30 - Hotel I Portici, Bologna

 

 

 

×