x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Special Reportaje Anvelopele de iarnă, obligatorii din 2011

Anvelopele de iarnă, obligatorii din 2011

Publicat la 12 Noi 2010 00:00 Modificat la 12 Noi 2010 00:00

Posesorii de autovehicule nu vor fi obligaţi să echipeze maşinile cu anvelope de iarnă în acest sezon, măsura urmând să intre în vigoare la 1 noiembrie 2011.

Şoferii vor plăti amenzi dacă vor provoca pagube din cauza ne­dotării corespunzătoare a vehicu­lu­lui.
"Şoferii nu sunt obligaţi să aibă an­velope de iarnă, dar, dacă vor pro­vo­ca un accident, vor derapa sau vor bloca drumul, vor plăti amenzi, precum şi cheltuielile de degajare a drumului. Amenzile sunt între 4 milioane şi 20 de milioane de lei vechi.

În cazul deteriorării maşinii într-un accident, proprietarii nu vor mai fi despăgubiţi de companiile de asigurare dacă nu au maşinile echipate corespunzător", a declarat Anca Boa­giu, ministrul Transporturilor. Boagiu a mai spus că va fi înfiinţat un corp unic de control în trafic, care va reuni inspectori din ARR, Registrului Auto Român şi CNADNR.

×
Subiecte în articol: martorii