Debutul unei colecţii de prestigiu, la Editura Herald

Mai întâi câteva cuvinte despre coordonatori. Florin Mihăescu este principalul continuator al lui Vasile Lovinescu. În condiţiile restrictive ale regimului comunist, acesta a fost, încă din 1960, animatorul cercului de studiu Hyperion. Domnul Mihăescu conduce astăzi cenaclul Vasile Lovinescu-Hyperion şi din 2005 editează caietele bianuale ale acestuia, intitulate Scrieri şi studii tradiţionale, al căror cuprins este structurat pe trei paliere: surse, studii şi eseuri. Domnul Teodoru Ghiondea, vechi membru al Hyperion, îi este un colaborator apropiat. După cum spuneam, debutul promiţător al colecţiei a "provocat" încă trei cărţi: René Guénon - Iniţiere şi realizare spirituală, Titus Burckhardt - Doctrinele ezoterice ale Islamului, ambele traduse de Teodoru Ghiondea, şi Frithjof Schuon, Ochiul inimii, în traducerea lui Daniel Hoblea.

CULEGERE
Prima este traducerea cărţii postume a lui René Guénon, Initiation et réalisation spirituelle (1952), o continuare a celei apărute în 1946, Apercu sur l'initiation, tradusă în româneşte de Florin Mihăescu şi de Roxana Cristian, sub titlul Scurtă privire asupra iniţierii, cu care a început colecţia Philosophia perennis. Este vorba despre o lucrare postumă, apărută în 1952, sub îngrijirea lui Marcel Clavelle, cunoscut sub pseudonimul de Jean Reyor. Acesta - la sugestiile făcute, în scrisorile din 30 august şi din 24 septembrie 1950, de către René Guénon care-şi presimţea sfârşitul apropiat (a murit la 7 ianuarie 1951) - a întocmit o culegere de articole legate de tematica iniţierii apărută în anii 1939-1950, în revista Etudes Traditionnelles, şi neutilizate de René Guénon, la elaborarea cărţii despre iniţiere, publicată de autor în 1946, Apercu sur l'initiation (respectiv, Scurtă privire asupra iniţierii, care a deschis noua colecţie a Editurii Herald). Acest grupaj de articole reprezintă o completare necesară, prin care teoria guénoniană a iniţierii se întregeşte semnificativ.

Sunt prezentate şi analizate obstacolele mentale şi psihologice care împiedică înţelegerea punctului de vedere iniţiatic. Se expun aspectele esenţiale privind natura iniţierii şi condiţiile pentru obţinerea acesteia, punându-se accentul asupra necesităţii apartenenţei la un exoterism tradiţional, pentru aspirantul la iniţiere. Totodată, sunt examinate condiţiile trecerii de la iniţierea virtuală la cea efectivă, prin participarea constantă a individului la Tradiţie, "viaţa obişnuită" putând fi sacralizată până la pierderea oricărui caracter profan. În raport cu fanteziile nocive ale New Age-ului de astăzi, sunt foarte importante şi binevenite capitolele prin care René Guénon sublinia pericolele pseudoezoterismului promovat odinioară de ocultişti sau de teosofişti, de care, în ciuda aparenţelor de conformitate cu creştinismul, trebuie să ne ferim cu suficientă precauţie. De asemenea, sunt înfăţişate cu claritate diferenţele esenţiale dintre realizarea metafizică şi realizarea mistică.

PRILEJ
În sfârşit, ultimele trei capitole - Este spiritul în corp sau corpul în spirit?, Cele două nopţi  şi Realizare ascendentă şi descendentă - sunt efectiv cheia de boltă pentru a pricepe prima carte despre iniţiere (Scurtă privire asupra iniţierii). Este vorba despre înţelegerea posibilităţii unei realizări spirituale totale, pornind de la starea noastră corporală. În încheiere este tratată problema complexă a naturii şi a funcţiei Trimişilor divini, în diferitele tradiţii. Şi este absolut remarcabil că Editura Herald oferă cititorilor privilegiul de a dispune quasi-concomitent de aceste două scrieri esenţiale ale lui René Guénon asupra teoriei iniţierii.

Următoarele două cărţi, oferite în promiţătoarea colecţie Philosophia perennis, sunt un prilej binevenit de a vedea cum se aplică această teorie în cazul particular al ezoterismului islamic. Cartea lui Titus Burckhardt, Doctrinele ezoterice ale Islamului, înfăţişează temeliile doctrinale şi temeiurile spirituale ale sufismului (ezoterismul islamic = at-tassauuf). Lectura ei este complementară lucrării lui Frithjof Schuon, Să înţelegem Islamul, subintitulată Introducere în spiritualitate lumii musulmane, tradusă de Anca Manolescu şi apărută în Editura Humanitas în 1994, cu un Cuvînt înainte de Andrei Scrima. Sufismul este deopotrivă doctrină şi metodă (tehnică) spirituală, respectiv, calea contemplativă care duce spre o realizare lăuntrică.

Ochiul inimii de Frithjof Schuon este o continuare a unei cărţi fundamentale a aceluiaşi autor, Unitatea transcendentă a religiilor, publicată de Editura Humanitas în 1994, de asemenea în traducerea Ancăi Manolescu şi cu un Cuvînt înainte al părintelui Andrei Scrima. Transpunerea simbolică a actului vizual în planul intelectual oferă o imagine expresivă a identificării prin cunoaştere. Un singur citat din Schuon spune totul: "(...) lumea este o vedere indefinit diferenţiată, al cărei obiect este, în ultimă analiză, Prototipul divin a tot ce există şi, invers, Dumnezeu este Ochiul care vede lumea (...) «ochiul» devine astfel centrul metafizic al lumii căreia îi este în acelaşi timp «soarele» şi «inima»".

HARTA
Din păcate, spaţiul nu ne îngăduie o prezentare a acestor doi autori, Frithjof Schuon şi Titus Burckhardt, elveţieni de origine germană şi prieteni apropiaţi, ambii - sub influenţa operei lui René Guénon - deveniţi iniţiaţi sufişti, cu numele Aěssa Nur ad-Din şi, respectiv, Sidi Ibrahim, amândoi în relaţie strânsă cu Vasile Lovinescu şi cu Mihail Vâlsan, la rândul lor iniţiaţi sufişti, sub numele Abd al-Kadr Aěssa şi, respectiv, de Abd al-Aziz Mustafa.

În încheiere se poate spune că anul 2008 a fost unul favorabil răspândirii operei lui René Guénon: în afară de cele două volume despre teoria iniţierii mai sus menţionate, publicate de Editura Herald, au mai apărut ca reeditări Regele lumii, în Editura Institutul European din Iaşi, în traducerea lui Mihai Ungurean (supervizată de Teodoru Ghiondea), Criza lumii moderne, în traducerea Ancăi Manolescu, Domnia cantităţii şi semnele Vremurilor, în traducerea lui Florin Mihăescu şi a Roxanei Cristian, şi Simboluri ale ştiinţei sacre, în traducerea lui Marcel Tolcea, toate trei reeditate de Editura Humanitas.

De altfel, se poate vorbi deja despre o "hartă" a guénonienilor din România - în afară de concentrarea existentă în Bucureşti mai sunt (iertate fie-mi omisiunile...): Marcel Tolcea, la Timişoara, Bogdan Mihai Mandache, la Iaşi, Daniel Hoblea, la Zalău, care, în afară de versiunea menţionată la Editura Herald, a mai tradus trei cărţi ale lui René Guénon, apărute la Editura Aion, din Oradea, condusă până în 2008 de regretatul Nicolae Olteanu, sub "patronajul" spiritual - exercitat tocmai de la Toronto - de profesorul de hidraulică Mircea Alexandru Tămaş.

În perspectivă se poate spera că această configuraţie geografică a Gândirii tradiţionale se va îmbogăţi cu alte centre de iradiere...