Delta din noi - Declaratie de dragoste. Si atat!

Pentru ca exista. Pentru ca ne-a blagoslovit Dumnezeu. Ne iubeste. Mai mult decat o putem noi iubi.

Lavinia si Niki stiu mai bine. Au avut parte de o experienta in plus, desi au plecat ca noi toti, cei din Croaziera Jurnalul National - Antena 1, cu ancorele de civilizatie dupa noi. Au luat barca si au descins pe o insula mititica, la Matita, in coliba unui pescar aflat in exercitiul functiunii. Pescuia. Langa el, un ceaun pe foc. Fierbea, in apa scoasa direct din Dunare, o ciorba. De peste, e de la sine inteles. Peste sarit in tuci direct din garla. Ar fi trebuit sa ii vedeti la intoarcere. Le sclipea in ochi delicatesa. Ce? Reteta? Nu e vorba deapre nici o reteta. Apa Dunarii si pestele mai fraged decat ne-am putea imagina, aici, in lumea noastra cea de toate zilele. Nici un alt secret. Nici un condiment-minune.

Ce are de-a face aceasta povestioara cu imaginile alaturate? Nimic.
In Delta, fiecare moment e unic in felul sau. Irepetabil. Chiar daca soarele apune mereu in aceleasi culori. Chiar daca batranii, lipoveni sau haholi, isi tes sau descalcesc setcile de secole si strang, ca fiecare dintre noi, lemne pentru focurile iernii, focuri la care isi vor bea, pe ruseste, ceaiul. Chiar daca pasarile isi iau zborul spre tari mai calde, an dupa an, toamna, iar verile, cand Dumnezeu uita sa mai ploua, praful se asterne peste ferestrele batrane de vezi lumea ca-ntr-un pastel... Cainii Deltei au tot patru picioare si latra in aceeasi limba. Atata, doar, cum spunea si Vladimir mai saptamanile trecute: nu-s enotii, ci niste creaturi cu picioare de-un deget. Te uiti la ei si-ti vine sa intrebi: "Ce le puneti, tata, in mancare, de nu mai cresc?".
Nu am puterea sa o iubesc la fel cum ma iubeste ea. Delta!