Grigore Leşe şi muzicile nemăsurate de pe Drumul Mătăsii

Despre muzicile nemăsurate şi cum se rostogolesc ele prin generaţii, l-am ascultat de multe ori pe Grigore Leşe povestind. Şi tot de multe ori l-am auzind vorbind despre marile centre creatoare de muzică, despre Orient, despre vechea Persie, despre matricea muzicală a popoarelor, despre cum se întâlnesc horile noastre cu horile lor. Duminică, 18 noiembrie, Grigore Leşe a invitat în Bucureşti artişti din Iran, Pakistan şi Siria, pentru ca, împreună cu ei, să simţim ce înseamnă tămăduirea prin muzică, înţelepciunea străveche, cuvântul cântat. Muzici nemăsurate de pe Drumul Mătăsii, aşa se numeşte concertul care închide ediţia a V-a a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical "Viaţa e frumoasă”. Un concert unic, la care Leşe a visat de multă vreme, un concert pentru care s-a pregătit ani de zile, un proiect dificil de abordat, în care linii melodice din spaţii geografice diferite ajung să fuzioneze într-un mod inedit şi exemplar. Sunt muzici care au forţa de a recupera istoria mitică a neamurilor, muzici în care adevărul, binele şi frumosul capătă materialitate, devin calea năzuinţei fiecăruia dintre noi de a se apropia de divinitate.

Din Siria vom asculta muzică bizantină, iar protopsaltului Jouseph Shattahi, aşa cum sublinia Leşe, prin vocea sa unică şi bogat melismatică, va fi o dovadă în plus că ortodoxia este pretutindeni aceeaşi, iar cântarea psaltică, chiar şi atunci când este în limba arabă, emoţionează şi înalţă. Mergând spre Iran, ne vom întoarce în timp şi vom descoperi o muzică stranie, mult asemănătoare cu horile lui Leşe. Primele date referitoare la cântăreţii persani se găsesc la Susa, în Elam, şi datează din secolul 27 î.Hr. iar cea mai veche reprezentare a unor instrumente muzicale (unele dintre ele prototipuri ale celor contemporane), apare pe basorelieful elamit de la Kul Fer'awn. Aceste instrumente străvechi le vor aduce pe scena Sălii Radio artiştii iranieni Mehdi Aminian, Amir Heidarkhodaee şi Saleh Zamani.  Tot ei vor da glas imnurilor mithraice şi cântecelor tradiţionale pe versurile marilor poeţi persani Hafez, Khayyam, Rumi… Vor fi pentru a doua oară împreună cu Grigore Leşe, după ce, în urmă cu un an, s-au întâlnit într-un concert pe scena Festivalului Internaţional "George Enescu”. Uluitoare apropiere de ritm şi sunet, de profunzime şi stare, de armonie şi poezie, dincolo de cuvânt.  

Anul acesta, vom merge pe Drumul Măsăsii până în bazinul fluviului Ind, cel despre care se spune că izvorăşte din Rai, la fel ca Nil, Tigru şi Eufrat. De aici, va veni un grup de "qawwali”, cu o istorie de aproape 700 de ani, cel mai renumit din Pakistan. Poartă numele de Fareed Ayaz Qawwal & Brothers şi a reuşit să se impună internaţional datorită colaborărilor cu British Museum, Organizaţia Naţiunilor Unite, UNESCO şi Institutul Mondial de Muzică.

Qawwali este o muzică devoţională islamică, expresia sonoră a sufismului, întâlnită în Pakistan, India, Bangladesh precum şi în alte ţări cu o prezenţă puternică a religiei musulmane. Este un gen muzical cu o vechime de peste 700 de ani, care a pătruns în India din Persia, la începutul secolului al XI-lea.  Termenul "qawwali” derivă din cuvântul arab "qaol” ("axiomă”, "adevăr devenit lege”) iar cei ce practică această muzică sunt consideraţi călăuze ale unei călătorii iniţiatice de întoarcere către sine, de căutare a profunzimilor spiritului, de purificare şi unire cu Dumnezeu. Despre muzica pakistanezilor din grupul Fareed Ayaz Qawwal & Brothers, Grigore Leşe spunea că se individualizează "prin ritmul halucinant şi versurile sufiite de o inegalabilă frumuseţe. În sufism, muzica era cea care aduce pacea interioară, armonia lăuntrică, putând crea starea de extaz, singura prin care omul devine una cu Dumnezeu. Piesele încep lent, cu un preludiu instrumental, urmat de o primă intervenţie vocală improvizatorică, apoi ritmul se intensifică dramatic, refrenul este preluat de tot grupul, soliştii se duelează în tehnici vocale şi ornamente iar bătăile din palme şi percuţia ajung să creeze o stare asemănătoare celei de hipnoză (…). Solistul principal, numit qawwal, este cel care enunţă prin cânt adevărul relevat înţelepţilor sufiţi, fraza sa muzicală fiind apoi reluată de întregul grup pentru a sublinia şi sublima mesajul. Pe lângă armonium şi instrumentele tradiţionale de percuţie (tabla, dholak-ul), "bătăile din palme” conferă specificitate genului, accentuând ritmul până când auditoriul intră într-un fel de transă, devenind una cu muzica”.

Muzicile nemăsurate sunt muzicile vii, improvizatorice, care nu pot fi împietrite într-o partitură, muzici cântate cu inima, de nu ştii niciodată când încep şi nici când se termină. Sunt muzici tradiţionale, ritualice sau de ceremonial, care vin din străvechime, din vremurile în care cântecul avea valenţe magice, mistice şi simbolice iar oamenii credeau în forţa lui de a deschide porţile timpului şi ale spaţiului sacru pentru a face posibilă comunicarea cu lumea divină. Am fost tentată să spun că duminica asta, la Sala Radio, Grigore Leşe împreună cu invitaţii săi din Iran, Pakistan şi Siria vor interpreta o astfel de muzică. Dar mi-am adus aminte ce mi-a spus odată Grigore  Leşe, când l-am rugat să "interpreteze” un cântec: "Eu nu interpretez nimic. Eu împlinesc horea!”