Imbogatiti din ruine

Un ghid turistic din Bosnia si Hertegovina isi castiga existenta de pe urma razboiului care in 1992-1996 a ucis aproape 15.000 de oameni in Sarajevo. Pentru 2.500 de euro, conduce turistii printre ruinele razboiului civil.

La receptia unuia dintre cele mai vizitate hoteluri din Sarajevo, nimeni nu stie englezeste. Fetele de la receptie se inteleg cu strainii prin semne. Doar un barbat uscativ, cu parul ravasit si prins cu o diadema ca sa nu-i vina in ochi, da binete in trei limbi si imparte niste pliante lucioase cu o lista de preturi.

Zijad Yusufovic plimba turistii straini care vin la Sarajevo printre ruinele a ceea ce orasul a fost odata, inainte de 1992, si prin campurile minate care inca mai fac victime in imprejurimile orasului. Yusufovici s-a auto-desemnat „primul ghid turistic independent" din Bosnia si Hertegovina. Pentru 2.500 de euro duce orice turist curios intr-o „misiune imposibila" cu elicopterul. Cum a facut rost de el e secretul lui.

Ce e „imposibil" in misiunea lui ? Fara barbatul acesta uscativ si nepieptanat nici un turist care a aterizat pentru prima data in orasul bosniac nu poate ajunge la doar 2 metri de o mina si nici nu poate intra intr-unul din adaposturile subterane unde s-a mutat orasul timp de aproape patru ani, in timpul razboiului.

„Sa-si numesti afacerea «Misiune imposibila» e o reclama buna. E ceea ce oamenii care vin aici vor sa auda si sa vada. Desi este destul de scump", zambeste Yusufovic. Ghidul spune ca e extrem de ocupat: 50 de excursii in fiecare luna. Din cele 50 de grupuri, doar 10 sunt interesate de istoria orasului, de muzee si cultura. Restul vor sa vada „sange": mine, cladiri arse si impuscate, oameni mutilati, baze militare, femei acoperite.

Chelner si poet nebun

Faceti dragoste, nu razboi! Asa isi incheie barbatul de 38 de ani toate excursiile. De aproape zece ani Yusufovic scrie poezii. Asa a crezut el de cuviinta sa-si exprime naduful ca a vazut razboiul si ca l-a durut. „Oamenii din Sarajevo cred ca sunt nebun. Ei nu mai vor sa vorbeasca despre razboi. Cred ca asa ar putea sa se intample din nou". El nu va fi de acord niciodata cu tacerea.

„Cred ca trebuie sa ne amintim. Trecutul ne povatuieste. Nu le place ce fac. Dar nu pot sa opreasca un om care e destul de nebun si e independent", spune Yusufovic si inhaleaza prelung din tigara asezata intr-o pipa.

Yusufovic a fost intai chelner. A terminat scoala chiar in ’84, cand la Sarajevo erau Jocurile Olimpice. Atunci a vazut pentru prima data oameni veniti din Africa si actori celebri. A lucrat si cativa ani prin hotelurile italiene, ca sa stranga bani. S-a intors si a facut si contrabanda cu aur adus din Italia si a vandut valuta la negru. Si apoi a venit razboiul: trei ani intr-un adapost subteran. Atunci a inceput sa citeasca si sa scrie poezii. Acolo a vazut cum unii se imbogateau din contrabanda, cum speculau pretul terenurilor. Si tot acolo a vazut femei care se vindeau soldatilor straini pentru o conserva. „Apoi n-am mai stiut ce sa fac. Nu mai era razboi".

O chestiune de „ciuda"

Razboiul si ura. Lucruri care l-au facut pe Yusufovic sa se intrebe de ce si cine e vinovat. N-a gasit raspunsul in nici o poezie. A scris una despre asta: „ Cine-i vinovat? Putem spune ca sarbii sunt vinovati... Putem spune ca musulmanii sunt vinovati... De fapt nimeni nu e vinovat. E destinul".

A incercat in 1999 sa se casatoreasca cu o femeie din Serbia. „Nu a fost o chestiune de dragoste. Ci o chestiune de ciuda. Am vrut sa arat ca e posibil. Nu mi-au dat voie. Ne-am respectat unii pe altii timp de sute de ani. Ce nu mai in regula acum?". Yusufovic nu s-a mai casatorit. A renuntat la idee. Crede ca are alta menire.

In 2000 i-a venit ideea cu agentia de turism. Si a mers. A vazut ca poate sa castige bine, „ca un om din clasa de mijloc". Are contracte cu toate cele 14 hoteluri din Sarajevo. Rade: fiecare dintre patroni crede ca are un contract exclusiv cu ghidul-poet.

Prejudecatile turistilor

Celor care vin pentru prima data la Sarajevo le este frica: e periculos, minele uitate in pamant explodeaza peste tot, oamenii sunt nebuni si se omoara intre ei. Yusufovic spune ca toti clientii sai au crezut aceleasi lucruri cand au venit in capitala bosniaca. Intrebarile pe care le pun: stupide. „De ce nu sunt toate femeile acoperite din cap pana in picioare? Nu asa trebuie sa faca femeile musulmane? Dar ghetoul sarbesc unde este?".

Si mai sunt altii care nici macar nu stiu ca in Bosnia a fost vreodata razboi: sud-coreenii. „Si eu trebuie sa le explic de fiecare data istoria, cum gandesc oamenii si felul in care traiesc ei, ca numai unele femei musulmane poarta val, ca sarbii din Sarajevo traiesc in case ca toate casele".

Fara intrebari

Yusufovic spune toate povestile si raspunde cuminte la toate intrebarile. Dar nu pune niciodata intrebari. „Nu-mi intreb niciodata clientii cine sunt. E o idee proasta. Sarajevo e prin de agenti ai serviciilor de secrete de toate felurile. Daca intri intr-o biserica, se vede ca unii oameni de acolo nu sunt nici preoti si nici n-au venit la rugaciune".

Ce cred oamenii in Sarajevo... n-are importanta. Yusufovic stie ca oamenii din orasul lui nu sunt pregatiti sa priveasca inapoi si sa ierte.

Copiii musulmani nu sunt pregatiti sa intre intr-o biserica crestina, copiii crestini nu sunt pregatiti sa intre intr-o moschee. „Stiu ca sunt pe drumul cel bun. Si sunt destul de nebun sa incep acest drum. Imi plac provocarile. N-as putea trai o viata linistita".

Istoria celor trei ani si jumatate de asediu

In 1991 au inceput neintelegerile. Croatia si Slovenia si-au declarat independenta fata de Iugoslavia. Armata iugoslava nu reuseste sa-i faca pe sloveni sa se razgandeasca. In Croatia incep lupte intre minoritatea sarba si croati. In Bosnia si Hertegovina sarbii organizeaza un referendum prin care se opun separarii de Iugoslavia si declara o republica separata de Bosnia. Musulmanii si croatii din Bosnia voteaza pentru independenta intr-un referendum boicotat de sarbi. Atunci a izbucnit razboiul intre guvernul bosniac si sarbii care asediaza Sarajevo. In august 1992 apar primele fotografii cu musulmanii captivi in lagare. In 1993, pe langa asediul capitalei, un conflict izbucneste intre croati si musulmani. In 1994, pe 6 februarie, un obuz ucide 68 de oameni intr-o piata din Sarajevo. NATO ameninta ca bombardeaza daca sarbii nu-si retrag trupele. In aprilie trupele NATO incep sa bombardeze trupele sarbesti din jurul localitatii Gorazde, si ea asediata. Dupa patru luni de armistitiu, sarbii bombardeaza Sarajevo la sfarsitul lui mai 1995. Apoi, in iulie invadeaza Srebrenica, o zona pe care Natiunile Unite o declarasera „sigura". Cea mai importanta piata din Sarajevo e bombardata de fortele sarbe pe 28 august. Mor 37 de oameni si 85 sunt raniti. NATO bombardeaza trupele sarbe, ca raspuns. Sarbii din Bosnia se retrag de langa Sarajevo. Presedintele american Bill Clinton anunta in octombrie un acord de incetare a focului si ca partile combatante vor discuta in Statele Unite. Acordul intra in vigoare cateva zile mai tarziu, dar luptele continua in nord-vestul Bosniei. Negocierile pentru pace incep pe 1 noiembrie si se termina cu Acordul de la Dayton, peste 20 de zile.