x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mânăstirea Vărbila, locul de taină al rugilor lui Mihai Viteazul

0
Autor: Nina Marcu 01 Apr 2011 - 14:33
Mânăstirea Vărbila, locul de taină al rugilor lui Mihai Viteazul
Vezi galeria foto


La numai 15 kilometri de Ploieşti, într-un peisaj cu adevărat mirific se află - aproape neştiută de vizitatorii dornici să se încarce (şi) spiritualiceşte - Mânăstirea Vărbila. Unul dintre cele mai vechi aşezăminte de acest fel de pe la noi, aceasta păstrează – încă, deşi timpul şi dezinteresul tind să distrugă şi ce mai e - urmele trecerii lui Mihai Viteazul prin aceste locuri. Puţini sunt cei – chiar şi în satul care a dat numele mânăstirii multă lume nu are habar de acest fapt - care ştiu că marele voievod, înainte de a pleca spre Ardeal, a venit de la curtea domnească din Ploieşti aici, la Vărbila, a intrat în sfânta mânăstire şi, aşa cum numai un suflet aflat în impas ştie şi poate, s-a rugat ore în şir. Ori a vorbit cu robii de la mânăstire. Ca şi cum, în miezul frământărilor în care se afla, ar fi vorbit cu Însuşi Dumnezeu. Cronicile vremii amintesc vag, vag, acest lucru. Logofeţii din slujba domnească aveau, poate, altele mai importante de amintit. De asemenea, istoria nu consemnează cu fidelitate nici faptul că domnitorul şi-a ţinut aici familia o noapte – parcă întrebându-se dacă se cade sau nu să ia hotărârea decisivă - şi, abia după aceea, a dus-o, cum cereau uzanţele vremii, zălog la Braşov.

Istoria - filă cu filă

Vărbila... Un sat, la prima vedere, absolut comun, aparţinând de comuna prahoveană Iordăcheanu. Sunt aici, ca peste tot, oameni sfârtecaţi de grija zilei de mâine, drumuri mâncate de patima iernii trecute, destine pe care viaţa le-a făcut, doar pentru că aşa a vrut ea, de-a dreptul alambicate, copaci care, adesea, mor urlându-şi tăcerea grea, în picioare. Deci, de-un comun desăvârşit totul... Pare, aşa stând de anost lucrurile, că statutul de sat patriarhal se potriveşte perfect la Vărbila. Pare că viaţa, ca acum mai bine de patru sute de ani, curge în zonă la fel de molcom, de searbăd, de fad. Asta până nu ajungi la mănăstire. Până nu vezi cu ochii tăi locul acela desemnat de Mihai Viteazul ca fiind, prin încărcătura spirituală şi estetică, de ce nu, ca unul menit să-i ascundă şi să-i păstreze pentru eternitate tainiţele sufletului chinuit de angoasele întregirii neamului. Până nu auzi, din abisurile pământului vocea, ca de tunet, a domnitorului. Până nu simţi, la propriu, căldura şi sărătura unor lacrimi necunoscute care îţi sapă – tranşee - obrazul. Aici, la sfântul lăcaş, răzbate asiduu şi pregnant, din fiece fir stingher de iarbă, din pietrele ce macină pe alocuri pământul, din colbul greu care toropeşte adesea, cel mai adesea, chiar şi când zăpada acoperă locurile, curtea mânăstirii, istoria. Aşa senzaţie stranie trebuie că încearcă vizitatorul numai când vine să vadă Cetatea Sarmisegetuza ori Curtea Domnească de la Târgovişte, locuri în care trecutul se iţeşte aproape frenetic la orice pas, pliindu-se bizar în jurul unui prezent răstignit parcă de indiferenţă. Nu sunt la Vărbila, actualmente, nici chilii cochete, nici măicuţe sfătoase, nici călugări hârşiţi în rugăciuni ori intrigi. Doar zidurile grele şi groase, cât statul a doi bărbaţi puternici, ca nişte tauri... Şi beciurile păstrate, îndrăznesc să spun, în stare destul de bună, dacă luăm în calcul faptul că ele au fost săpate, oho, în 1532! Şi clopotniţa bătrână, veche deodată cu mânăstirea, a cărei scară şubrezită de veacuri scârţâie lugubru şi haotic, când vreun pas omenesc se încumetă vitejeşte s-o urce... Şi biserica - la fel de gârbovită de vremuri ca Sfânta Vineri din basmele copilăriei - unde sătenii din Vărbila vin duminica şi la ceas de sărbătoare să se roage, să se închine, să aprindă de sufletul morţilor o lumânare... Patina vremii se simte, deopotrivă, afară şi înăuntru. Un iz arhaic, îndepărtat, copleşitor, pluteşte peste fiecare colţişor din biserică. Parcă, printr-un tunel secret, m-am strecurat, avidă de istorie, prin timp, până în perioada Domnului Unirii. Icoane vechi, realizate pe lemn mâncat de cari şi măcinat sistematic de ani pot fi văzute aici, în sfânta biserică. Pe pereţi, picturi aproape şterse de timpul nemilos, se încăpăţânează să dăinuie cu temeinicie. Ca un ultim bastion al istoriei. Ca o dovadă vie a unor rădăcini scurmate pe de lături de nepăsarea găunoasă a prezentului. Din aceste picturi surâd, abia perceptibil, chipuri uitate de mult de lume. Aproape nimeni nu-şi mai bate azi, din păcate, capul cu ele. Undeva, lângă uşa de la intrare, sub nişte dale de piatră, ascunse discret privirii curioase, se găsesc, de sute de ani, două morminte. După cum arată inscripţiile descifrate cu trudă şi migală de Nicolae Iorga, în 1939, şi aşezate astăzi, ca o efigie de preţ în faţa intrării, aici s-ar afla îngropate rudele lui Mihai Viteazul, Maria Caplea şi boierul Stanciu. Nu îmi permit, pentru o deplină edificare a cititorului, să mă lansez în a ţine o lecţie de istorie, dar, după cum arată documentele în posesia cărora mă aflu, Radu Paisie Călugărul, tatăl lui Pătraşcu Vodă şi bunicul, totodată, lui Mihai Viteazul, avea în zona comunei Iordăcheanu din judeţul Prahova moşii întinse şi bogate. Pe lângă acesta, pe frontispiciul mânăstirii apar, ca adevăraţi ctitori, marele spătar Dragomir, Toma Banul şi vistiernicul Crăcea. Ei toţi au avut, prin ei şi prin familiile lor, strânse legături cu Radu Paisie şi, mai apoi, cu urmaşii lui. Însemnările care au ajuns până la noi despre aceştia nu sunt nici foarte multe, nici foarte elocvente, dar se ştie că toţi trei au fost decapitaţi de-a lungul timpului pentru viclenie şi uneltiri mârşave. Toma Banul a avut două fiice, pe Calea şi Caplea. Fiul uneia dintre ele - Calea fiind, după toate datele, mama lui - Dragomir, a fost mare vornic al lui Mihai Viteazul şi s-a căsătorit cu Voica, al cărei frate, Preda, s-a însurat cu Florica, fiica voievodului.

Mihai Viteazul şi Mânăstirea Vărbila

Nu mai este un secret pentru niciun pasionat de istorie că Mihai Viteazul a avut, în timpul scurtei sale domnii, dar şi înainte de asta, multiple legături cu judeţul Prahova, urmele trecerii sale pe aici păstrându-se şi astăzi prin multe locuri. Puţini ştiu, însă, că, înainte de a pleca spre Ardeal, acesta a făcut, venind de la curtea domnească din Ploieşti, unde ţinea oaste neştiută de mai marii vremii, haltă la Mânăsirea Vărbila, în apropiere de care avea moşie în satul Moceşti. Se spune că voievodul făcea prin zona Prahovei drumuri şi cu, şi fără treabă. Încă din tinereţe, de la prima sa dragoste, a avut legături cu locurile acestea. Ba pe la Târgşor, ba pe la Ploieşti, pe care, de altfel, în treacăt fie spus, îl şi transformă din sat în târg, schimbând, astfel, definitiv, destinul unei localităţi, ba pe la Gherghiţa, ba pe la Băicoi, ba pe la Vărbila, fostul ban al Craiovei s-a legat indiscutabil de plaiurile prahovene. Oamenii din Vărbila spun, aşa cum au auzit şi ei de la înaintaşii lor, că, aici, în apropiere de mânăstire, era un pisc de pe care, în nopţile senine de vară, se vedea, fără oprelişti, marea cea mare şi îndepărtată. Era o privelişte ca în palmă şi se prea poate ca voievodul să fi ales punctul acesta, pe lângă frumuseţea tainică a locurilor, şi din motive absolut şi strict strategice. De aici, putea să urmărească neştiut, nebănuit, nevăzut, armatele duşmanilor săi, care se pregăteau, mereu şi parcă inevitabil, să-l atace. Bătând, cu trebi, Ţara Românească de-a lungul şi de-a latul, Mihai prefera, din cele 20 de moşii pe care le avea în zona Tohani, Vărbila. Sfântul lăcaş de aici. Locul încărcat parcă de patima unui întreg neam. Mânăstirea nu avea, cum s-ar putea crede, alei cu crăiţe şi trandafiri care să îmbete în faptul serii, ca vinul dat în fiert, voinicul ce venea la închinăciune, nici cuhnii mirosind perpetuu a prăjituri pufoase şi îmbietoare, nici iatace parfumate pentru doamne simandicoase de la oraş. Dimpotrivă, la Vărbila totul era, chiar dacă folosesc pentru relatare doar sinonime, auster, rece, aspru, sobru. Şi tainic. Pierdut în imensitatea vălurită a câmpului. Ascuns bine de copacii falnici din Codrul Vlăsiei. Departe, oarecum, dar destul de aproape de lumea dezlănţuită a curţilor domneşti de la Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte sau Gherghiţa, unde se făceau şi se desfăceau trebile ţării. Era, după cum spun cei care s-au ocupat de istoria locurilor, pe măsura sufletului chinuit al domnitorului. Poate de aceea, el prefera locul acesta altora, multor altora, mai calde, mai mari, mai frumoase. Când venea aici, Mihai arunca ocheade locului în întregime, ca să vadă ce şi cum e, apoi se furişa, discret, în clopotniţă, unde făcea sfat mare cu popa Stan şi alţi prelaţi şi, totodată, celui numit i se şi, ca nimănui, confesa. Multe trebuie, după cum spun cercetătorii locului, să fi auzit zidurile bătrâne ale clopotniţei. Fie poveşti de dragoste – pe care voievodul le relata părintelui în taina spovedaniei, fie intrigi şi urzeli de neam şi ţară, fie nelinişti personale. Se spune că, în anul 1600, la începutul lunii octombrie, Mihai ţinuse post. Ţinea, de altfel, ca un bun creştin, toate posturile. Şi se afla, ca de atâtea alte ori, la Vărbila. Înainte de bătălia de pe râul Bucovel, din apropiere de mânăstire, a intrat curios în beciurile acesteia. Nu mai intrase niciodată aici. El scrutase depărtările din clopotniţă, de pe piscul aflat în apropiere, dar abisurile şi bogăţia beciurilor nu îl atrăseseră niciodată până acuma. A privit, deci, cu atenţie rafturile pline cu alimente conservate, a mirosit brânzeturile, peştele sărat, carnea afumată, a gustat o ulcică plină ochi cu vin rubiniu, abia stors în teasc şi le-a spus călugărilor că se va întoarce din Ardeal cât de repede poate. “Să-mi păstraţi – ar fi zis - şi mie din bunătăţile astea! Vreau să mă înfrupt alături de voi din ele”. Călugării au promis că vor face întocmai, numai el, domnul, să vină mai repede. Mihai s-a dus apoi în biserică şi, văzând că numai bunicul său este pictat pe pereţii ei, a hotărât ca la întoarcerea sa din bătălia pentru întregirea neamului să dea ordin să fie realizate portretele întregii familii, inclusiv al lui Mircea cel Bătrân, din care începuse să se socoată coborâtor. “În bisericuţa asta de taină - ar fi spus - trebuie să se afle tot neamul de voievozi. Ţara asta a avut mulţi oameni care merită să rămână în amintirea viitorimii. Când visul nostru de unire va fi un fapt real, voi pune să fie toţi ai noştri pictaţi aici”.

Temeri de voievod

Mihai era, însă, dincolo de toate aparenţele, îngrijorat. Trimisese solie la generalul Basta şi la comisarii imperiali, cerând ajutor. Şi răspunsul întârzia. Familia îi era aşteptată drept zălog la Braşov. O noapte întreagă, Mihai n-a închis, de focul ce era pe el, un ochi. Din curtea mânăstirii ieşise, cu pas încet, şi se dusese printre bordeiele robilor mânăstirii, înşirate chiar pe lângă gardul acesteia. Spune legenda că a stat atunci de vorbă cu mulţi dintre năpăstuiţii din acele bordeie. Ei, bieţi sărmani fără căpătâi, se temeau de Mihai, marele domn al ţării, de vorba lui dură şi grea, care se rostogolea, cel mai adesea, ca un bolovan de sare, de ţinuta-i impunătoare care îi făcea să se simtă şi mai neînsemnaţi decât erau, de trăsăturile-i mai tot timpul serioase şi încruntate. Dar Mihai, în noaptea aceea, nu avea nimic din alura-i şi ţinuta-i obişnuită. Era doar un om chinuit. De gânduri, de temeri, de grele încercări. Se spune că a stat lângă focul făcut de unul dintre ţiganii bătrâni şi a ascultat, tăcut şi abătut, sporovăiala robilor. O ţigancă nurlie ar fi vrut să-i ghicească, pentru a-l mai destinde un pic, viitorul, dar nu s-a încumetat să distragă cu vorbele ei proaste atenţia domnitorului. Şi adevărul viitorului însângerat avea să rămână, astfel, împopistrat în ghiocul ţigăncii. Mihai s-a plimbat o altă parte din noapte, tăcut, pe malul apei. Somnul nu venea, ca jurat, deşi prelaţii îi sugeraseră, discret, că ar fi bine, în loc de orice altceva, să se odihnească. Era nevoie de el cu mintea limpede. Ţara şi neamul aveau trebuinţă de el cu toate gândurile şi simţirile clare. Dimineaţa, după atâta umblet în noapte şi după atâta zbucium, cutele dintre sprâncene îi erau atât de adâncite, că şi călugării, care văzuseră multe la viaţa lor, s-au îngrijorat.

Doar capul Măriei Sale...

Toţi l-au aşteptat pe domnitor să se întoarcă şi să facă ce promisese în noaptea aceea, dar el – povestea s-a scris, din păcate, altfel - nu s-a mai întors niciodată. Cursul istoriei avea, aşa cum nu se gândise nimeni, dar, într-un fel, date fiind vremurile, era previzibil, să se precipite. Martiriul Domnului Unirii se dezlănţuise. Pământul îşi ceruse obolul, jertfa, dreptul. Şi un neam întreg l-a plătit prin moartea lui Mihai. Numai capul lui, după 400 de ani de la asasinare, adică în 2001, când s-a organizat un pelerinaj prin localităţile pe unde gloria voievodului s-a remarcat vizibil în starea de spirit a populaţiei româneşti, avea să poposească la Mânăstirea Vărbila! A fost singurul loc al lungului traseu triumfal al capului domnitorului unde s-a ţinut o slujbă de pomenire. Pentru câteva ore, atunci, în 2001, la locul de taină al rugilor sale au adăstat, în semn de omagiu, 60 dintre călăreţii săi. Evenimentul a fost regizat de primarul de atunci al comunei, Ioan Poiană, profesor de istorie şi mare admirator al lui Mihai Viteazul, care a adus la mânăstire oameni din comună, travestiţi în călăreţi, pentru a da amploare şi veridicitate episodului. Dar, crunta realitate a morţii voievodului continuă să ne sape în suflete: Mihai, supranumit pentru faptele lui Viteazul, este omul care are trupul îngropat într-un loc, la Turda, unde a fost omorât, şi capul la Mânăstirea Dealu, unde a fost adus de oamenii lui de încredere...

Şi acum, prin tunelul timpului, să ne întoarcem grabnic în cea mai stringentă actualitate: primăvara anului de graţie 2011.

Fără bani, pericol de dispariţie

Ca şi fostul primar al comunei Iordăcheanu, unde fiinţează Mânăstirea Vărbila, o astfel de pasiune pentru istorie şi, implicit, sau, mai ales, pentru Mihai Viteazul, are şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Prin grija acestuia a ajuns la Vărbila, pentru reconstituirea clopotniţei, un miliard de lei vechi. Dar suma a fost insuficientă şi, la drept vorbind, sunt necesare aici multe alte lucrări. Mânăstirea Vărbila este un monument istoric de o mare importanţă pentru spiritualitatea prahoveană, ca şi pentru cea naţională. Şi, totuşi, banii pentru restaurarea ei întârzie. Locuitorii satului, în mare parte sunt rromi, urmaşi ai familiilor care trăiau în vremea voievodului pe lângă mânăstire. Şi doar ei au contribuit, după puterile lor, pentru lucrările inerente la sfântul lăcaş. Veche de aproape 500 de ani, mânăstirea constituie un real vârf al istoriei, nepusă, după unii, în evidenţă, aşa cum ar fi trebuit şi cum ar fi meritat. Fiecare piatră de aici musteşte de izul trecutului. Fiecare inscripţie aduce contemporaneităţii dovezi ale unei treceri însemnate pe aici. Fără un sprijin substanţial la nivel naţional, dar şi, desigur, judeţean, mânăstirea ar putea, din nefericire, să dispară în scurt timp. Şi, fără Vărbila, istoria chiar este pe cale să fie scrisă mai sumar!


 



Mai multe titluri din categorie

Entitățile controlate, în trecut, de Vasile Dîncu și Violeta Alexandru prestează, la pachet, un contract pentru Parchetul General

Entitățile controlate, în trecut, de Vasile Dîncu și Violeta Alexandru prestează, la pachet, un contract pentru Parchetul General
Galerie Foto Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) și Asociația Institutul pentru Politici Publice (IPP) au fost contractate, împreună,  de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justi

Moș Crăciun a venit, anul acesta, mai devreme, la Poliția de Frontieră, prin achiziții de 12 milioane de lei 

Moș Crăciun a venit, anul acesta, mai devreme, la Poliția de Frontieră, prin achiziții de 12 milioane de lei 
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și-a făcut, în ajunul Sărbătorilor de iarnă, cadouri constând în dotări de ultimă generație. Este vorba despre echipamente cumpărate la începutul și la...

Primăria lui Nicușor Dan își curăță terenurile de gunoaie cu o firmă acuzată de Parchet că a deversat deșeuri în râul Argeș

Primăria lui Nicușor Dan își curăță terenurile de gunoaie cu o firmă acuzată de Parchet că a deversat deșeuri în râul Argeș
O afacere de peste 7,4 milioane de lei a fost parafată, la sfârșitul lunii trecute, de Primăria Capitalei, pentru evacuarea de pe terenurile private ale municipalității a unor deșeuri rezultate din construcții,...

Misterul rivalității dintre Macedonski și Eminescu

Misterul rivalității dintre Macedonski și Eminescu
Galerie Foto Alexandru Macedonski a trăit, fără îndoială, o viață tumultuoasă în care a cheltuit mai mult decât îl țineau buzunarele. A fost, ca cetățean, colțos, înfășurat în aere aristocrate, avid după recunoaș...

SPP s-a dotat, înainte de Ziua Națională, cu aplicații informatice în valoare de peste 20 de milioane de lei

SPP s-a dotat, înainte de Ziua Națională, cu aplicații informatice în valoare de peste 20 de milioane de lei
Galerie Foto Serviciul de Protecție și Pază, instituția care se ocupă cu protejarea demnitarilor, cheltuie peste 20 de milioane de lei pentru dotări hardware și software. 16 loturi ale unui contract-cadru au fost atribuite,...

Marea Unire din 1918, în plină molimă. Mărgele din usturoi, în loc de mască 

Marea Unire din 1918, în plină molimă. Mărgele din usturoi, în loc de mască 
Unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, a avut loc tot în timpul unei pandemii, şi...

EXCLUSIV. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, declarații tulburătoare: „Azi suntem obligați să fim mici, fiindcă nu mai avem oameni de stat și nici strategie națională”

EXCLUSIV. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, declarații tulburătoare: „Azi suntem obligați să fim mici, fiindcă nu mai avem oameni de stat și nici strategie națională”
Galerie Foto Prilejuit de Ziua Națională a României, dialogul cu istoricul Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române și una dintre puținele voci limpezi și neatârnate ale prezentului nostru răscolit de incertitudini,...

Viața politică și luptele pentru guvernare în anul Marii Uniri și asemănările epocii cu războaiele de astăzi pentru putere

Viața politică și luptele pentru guvernare în anul Marii Uniri și asemănările epocii cu războaiele de astăzi pentru putere
Istoria este rotundă și se repetă, este o un proverb popular. Proverb care se aplică, pare-se, ad-litteram când vorbim despre politica din România. Între ianuarie 1918, anul Mari Uniri, și sfârșitul anului...

Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste va fi gata, în doi ani, la Timișoara și costă 1,1 milioane de euro

Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste va fi gata, în doi ani, la Timișoara și costă 1,1 milioane de euro
Ministerul Culturii a finalizat, la mijlocul acestei luni, licitația privind atribuirea unui contract referitor la elaborarea documentației și execuția lucrărilor pentru amenajarea, la Timișoara, a Muzeului...

Exclusiv: Black Friday la Poliție. Spirala chestorilor, de Ziua Națională

Exclusiv: Black Friday la Poliție. Spirala chestorilor, de Ziua Națională
Galerie Foto A fost „Black Friday” la avansări în grad, de Ziua Națională a României. In acest an, printre cei propuși la grade înalte se numără personaje ciudate: un chestor in cadrul Ministerului de Interne - abonat...

Bazele de date ale deținuților din România, rescrise de o firmă care a dezvoltat, pentru OMS, platforma de distribuție a vaccinurilor anti-COVID

Bazele de date ale deținuților din România, rescrise de o firmă care a dezvoltat, pentru OMS, platforma de distribuție a vaccinurilor anti-COVID
Galerie Foto Compania deținută de omul de afaceri Mihai Matei, președinte al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, a primit, recent, de la Administrația Națională a Penitenciarelor un contact de peste...

Dezvoltarea capacităților de producție în industria alimentară trebuie să devină prioritară

Dezvoltarea capacităților de producție în industria alimentară trebuie să devină prioritară
Interviu cu Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” Fără capacități de prelucrare a materiei prime, valoarea producției în anul...

Polițiștii din Argeș - supărați pe sindicatul de la București și pe legile care le mănâncă banii

Polițiștii din Argeș - supărați pe sindicatul de la București și pe legile care le mănâncă banii
Conflict între polițiști și sindicaliști, în Argeș. Oamenii legii le cer socoteală celor care îi reprezintă. Un ofiţer din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti a postat un mesaj public în care își arată dez...

Miniștrii Guvernului Ciucă locuiesc într-un hectar de case, dețin 343.000 de metri pătrați de pământ și au în conturi câteva milioane de euro

Miniștrii Guvernului Ciucă locuiesc într-un hectar de case, dețin 343.000 de metri pătrați de pământ și au în conturi câteva milioane de euro
Galerie Foto Cabinetul PNL-PSD-UDMR, condus de generalul Nicolae Ciucă și căruia, mâine, Parlamentul României îi va acorda votul de învestitură, este putred de bogat, pe persoanele fizice care îl compun. Cei 23 de membri ai...

Roman: Rotația premierilor PNL și PSD, în baza unui gentlemen's agreement

Roman: Rotația premierilor PNL și PSD, în baza unui gentlemen's agreement
Ministrul desemnat al Digitalizării, Florin Roman susține că PNL și PSD mai au de lucrat la capitolul încredere. El mai spune că rotația premierilor se va produce în baza unui gentlemen's...
Serviciul de email marketing furnizat de