Ocna Mureş, foamea bate frica

Zeci de oameni scormonesc, de aproape trei săptămâni, după mâncare şi orice ar fi bun  de vândut, în groapa cu saramură adâncă de 16 metri  provocată de surparea din Ocna Mureş, când un supermarket a fost distrus

Luni în şir, Tamara a avut braţele şi picioarele umflate rău de tot. Când a fost internată în spital, nu mai putea să meargă şi abia mai respira. Când se gândea că din cauza bolii şi a lipsei banilor nu va putea găti nimic să pună pe masă copiilor de Crăciun, durerile o mai lăsaseră şi parcă începu să şi meargă aşa uşor prin casă. Copiii ei, de mici înduraseră foamea care-i transformase în animale, fiindcă îşi furau unii altora mâncarea din farfurie sau adunau resturi de prin gunoaie în căutare de oase şi coji. Cu anii, dorinţele li se estompaseră. Oricare ar fi fost bestia care se zbătuse şi urlase tot timpul înăuntrul lui, acum era cu siguranţă lihnită de foame şi zăcea neputincioasă şi îngheţată odată cu gerul de afară. Dar ca orice bestie care se respectă, se trezeşte, se dezgheaţă odată ce amuşină miros de pradă.

22 decembrie 2010, Ocna Mureş. Pământul se surpă cerându-şi tributul. Nu sunt victime omenşeti, cad pradă un hipetmarket, o casă, două maşini şi un atelier auto. Se crează panică şi două-trei zile nu se vorbeşte în zonă decât de salină, sare, surpări, galerii subterane şi cum o să se ducă într-un hău de sute de hectare tot orăşelul. Toate instituţiile abilitate fac estimări. Măsoară, liniştesc lumea, dar lumea nu se lasă liniştită pentru că "uite ce se întâmplă dacă ziceţi să stăm liniştiţi. Se surpă pământul cu noi cu tot". 20 de oameni sunt evacuaţi din casele din jurul gropanului care s-a format şi din blocurile de peste drum. Încet încet, situaţia se stabilizează, iar gropanul cu diametrul de 100 de metri devine un lac negru de saramură şi păcură unde plutesc la discreţie toate produsele din rafturile şi depozitele hipermaketului Plus. Portocale şi sticle de bere. Hârtie igienică, ţigări şi lichid pentru parbriz. Salam şi lemne. Conserve. Toate. Nimic nu merită să fie irosit, peirdut. De vreme ce conducerea magazinului nu are nici o pretenţie la produse trecându-le la pagube, la despăgubiri, produsele sunt ale nimănui, aşa că din prima zi a Crăciunului oamenii din oraş şi din comunele învecinate s-au instalat pe lacul format şi pescuiesc cele trebuincioase lor sau altora. Doar comerţul e inima dezvoltării. Aşa că disperarea şi sărăcia i-a făcut să uite de teamă ba chiar să şi improvizeze. Au construit minipodeţe din panourile de metal sau plastic ce acoperă acum lacul, ţopăind de pe unul pe altul, alunecând şi redresându-se. Unii cu furca, alţii cu harpoane improvizate sau răngi sau chiar păleaţe cu un cârlig metalic în vârf, bine legat. Cu saci, pungi, căruţe trase de cai, toate fac parte din arsenalul de pradă. Unii încarcă portbagajele taxiurilor şi pentru 3 sticle de ulei, murdare de păcură, şoferul îi duce până acasă.

Tamara e şi ea pe unul din maluri. Îmbrobodită toată de i se văd doar ochii dincolo de un fular gros ce îi acoperă faţa, dârdâie în jurul unui foc  ce şcoate când fum negru când galben, în funcţie de "hrana" pe care o primeşte. Aşteaptă să-i iasă bărbatul şi un copil de 17 ani din mijlocul lacului de unde pescuiesc ce le iese în cale şi le-ar putea aduce un ban sau ceva în stomac. Pe lângă ureche îi zboară un salam aruncat din hău. Urmează o doză de bere. Şi încă una. "Ţine bre Ioane să ai ce să bei deseară". "Hai, Vico, du-te şi ia şi tu ceva. Că ejti mai uşurică", îşi îndeamnă un personaj mai tuciuriu la faţă fiica de vreo 16 ani. "Mi-e frică măi tată să cobor." "Hai, fato, coboară malu’ încet, uite că te ţine ş‘aia de mână. Nişte bere , tu, ceva de băut. Şi merem acas’." Vica se îndură cu greu să-i facă hatărul tatălui, dar cu chiu cu vai "se coboară" pe malul abupt şi-i aruncă pe mal câteva sticle de bere la PET. Tatăl se bucură. Are ce bea la noapte. Dar de vândut? De vândut ce vinde? "Ia, Vico, ceva şi pentru ăia să le vindem să luăm şi nişte bani." Vica se uită în jur, mai ţopăie o dată de două ori de pe o uşă pe un palete se dezechilibrează şi ţipă de frică. Îşi revine şi agaţă un bax de hârtie igienică şi o sticlă de Coca-cola pe care le zvârle pe mal. "Nu mai pot, mi-e fric, gata". Urcă la fel de greu pe mal, murdară din cap până-n picioare, renunţând să se mai şteargă chir şi pe faţa mozolită de noroi şi păcură. Se uită în jur. Tatăl plecase cu pungile pline spre casă. Alergă după el cu unele de fier pe care el i le improvizase. "Hai, Vico, mai venim şi mâine".

"Hai, Goaşă, ce dreacu mi-ai adus aici? Nu tz-am zis ce să iei? Îmi trebuie lichid d’ăla la maşină. Ce dracu măh, mai du-te o dată". "Nu mă mai duc că mi-e frică." "Du-te măh, că-ţi dau de-un grătar". "Bine, şefu". Goaşe e un ţigănuş fără vârstă, cam dus cu pluta pe saramură.. Celălalt e unul din şmecherii de pe mal, care îi plătesc pe cei coborâţi să le aducă diverse lucruri. "Şefu’ de azi al lu’ Goaşă" e un timp la vreo 28-30 de ani, cu adidaşi şi trening NIKE şi cu un  BMW în faţa casei. Comandase fro’ 3-4 bidoane de lichid pentru parbriz, iar Goaşă se executase. După o oră, Goaşe se întoarce învingător cu bidoanenele în mână. Nu ştiu cu ce s-a ales că n-am mai stat la numărătoare. Ca Goaşe sunt zeci, iar ca tipu cu NIKE sunt la fel de mulţi. Pe un mal sau p’acas. Mai există însă pe mal şi a treia categorie: privitorii, cei case se dezic de ce se întâmplă, curioşii. Mai ţâţăie din când în când din buze dezaprobator, dar petrec ore în şir la spectacolul descurajant, ca şi cum s-ar plimba pe faleză. "Măi, ce mizerie, ce urât ce se întâmplă aici.... Ia vezi, ce a aruncat ăla!", se lamentează o duduie pe malul cu spectatori, în timp ce se holbează la viermuiala din lacul adânc de 16 metri.

Tamara priveşte în jur, când bărbat-su nu-i aruncă nimic pe mal că se azvârle în sacu şi sacoşe. Zeci de oameni. Unii strigă de pe mal, alţii s-au băgat în groapă scotocind în măruntaiele lacului. Adâncimea de 16 metri nu-i sperie pe unii. Alţii nici măcar nu şi-au pus problema, căci "tiu să înnoate". "Aşa e în fiecare zi de la Crăciun. Cam aceiaşi oameni vin în fiecare zi. Iau acasă puţin, şi restul vând. Orice se vinde. Şi o portocală. Orice. Important e să nu fie murdară. Le strângem, le splăm şi apoi le vindem. Ce să facem. Io sunt bolnavă, nu pot munci, soţu’ are salariu 6 milioane, iar băiatul cel mare munceşte şi el cu ziua pe unde poate.", îmi spune Tamara. A muncit la Combinatul de Sodă Caustică din oraş care s-a închis în 2009, după ce  indienii care îl cumpăraseră au dat faliment. La puţin timp s-a îmbolnăvit .Aşa cum s-a îmbolnăvit tot oraşul, odată cu închiderea combinatului, care tronează peste cei din Ocna Mureş, amintindu-le că odată a fost un orăşel monoindustrial. Au urmat apoi nişte inundaţii cu pierderi de vieţi omeneşti, şi acum această surpare. Lovitura de graţie se par că urmează însă: se zvoneşte că spitalul din Ocna Mureş este unul din cele 200 din toată ţara care trebuie închise. "Cam ăstă e oraşul nostru domnişoară, numai cu belele. Nimic bun." Tamara îi face semn lu’ bărbat’su să iasă din groapă şi să meargă spre casă că i-o ajuns şi nu mai poate sta în picioare. Se uită în plase: un bax de ulei, nişte doze de bere, 3 baxuri de hârtie igienică, lichid de şerts parbrizul, trei salamuri ambalate, un bax de şerveţele şi multe sticle de bere şi coca-cola. Grosu’ s-a luat în primele zile. Sticle de vodcă, de vin, ohooo şi o grămadă de altele. Da’ o să vină şi mâine.

Dacă spitalul din Ocna Mureş se va închide, Tamara şi alte mii de oameni din oraş şi din comunele învecinate care nu îşi permit să meargă la spitalele din Alba sau Aiud nu vor mai avea unde să se trateze. Deocamdată totul este la nivel de zvon, motiv pentru care conducerea spitalului, fiind plecată la Alba a refuzat să delege pe altcineva să stea de vorbă cu noi. În timp ce spitalul a doptat politica "nu face zgomot şi mergi pe burtă", oamenii din oraş se lamentează pentru că mulţi nu-şi permit să meargă la spitalele din Alba sau Aiud. Iar în timpul ăsta până nu se asanează lacul de către autorităţi, oamenii din Ocna Mureş şi din comunele învecinate vor continua să adune din groapă tot ce poate fi mâncat sau vândut.

Zona a fost împrejmuită cu gard
Aproape 20 de oameni au fost evacuaţi imediat după surpare. Majoritatea erau din  blocurile din apropiere. În zilele care au urmat Crăciunului, fie s-au reîntors în casele lor, fie ca urmare a sperieturii zdravene au preferat să se ducă la rude şi nu s-au întors nici până azi. Prima casă evacuată a fost casa parohială din imediata vecinătate a supermarketului, a preotului Armanca. Imediat după surpare, a fost ajutat de cei de la ISU Alba să părăsească locuinţa, împreună cu familia sa şi cu multe lucruri din casa parohială. Acum locuieşte într-un apartament pus la dispoziţie de către Primărie într-un bloc ANL. Nu ştie cât va rămâne aici. Singura lui grijă este să termine biserica pe care s-a apucat să o construiască departe de hău, "pe teren sigur după cum spune", acolo unde speciliştii care au efectuat măsurătorilor i-au comunicat că nu există pericol de surpare.

Alţi evacuaţi din primele minute ale dezastrului,  au fost familia lui  Ruben Andreica  a cărui casă în care locuia împreună cu socrii săi, soţia şi fetiţa mică de un an şi jumătate a fost distrusă aproape în întregime. La fel şi atelierul său şi magazinul soacrei din curte. "Jumătate din oraşul ăsta ştie că în caz de cutremur se surpă. Sunt câteva străzi din oraş şi tot ce e pe lângă care pot să cadă", spune  Ruben Andreica . Şi ei s-au mutat într-un apartament din blocul ANL. Primăria le-a promis că le mai dă un apartament în acelaşi bloc pentru că sunt prea mulţi şi nu încap toţi într-un apartament de două camere. Au salvat parte din lucrurile din casă şi au depozitat pe la prieteni, din oraş sau din alte oraşe apropiate, că nici ei nu mai ştiu pe unde le sunt bunurile.

Primarul oraşului, Augustin Drăguţ se simte destul de neputincios în faţa dezastrului. "Supermarketul era o clădire uşoară. Înainte acolo a fost un restaurant foarte mare, o construcţie solidă, foarte trainică, de o sută de ori mai grea. Au avut toate avizele favorabile. Eu nu puteam să  le dau aprobare de construcţie dacă nu existau toate avizele favorabile, inclusiv cele care spuneau că acolo nu este un teren cu probleme", spune Drăguţ.  Ultimele măsurători s-au făcut în august 2010 şi nu au arătat nimic grav. "Au fost nişte modificări de un m sau doi m dar astea sunt normale, nu sunt în măsură să ne îngrijoreze. A fost un accident, la această categorie este încadrat. Se fac acum măsurători, estimări dar acestea vor mai dura cel puţin două luni, şi apoi vom spune exact dacă ce se întâmplă în subteran şi dacă sunt modificări care să ne îngrijoreze în continuare.", spune Sorin Cristea director al sucursalei Salina Ocna Mureş a Societăţii Naţionale de Sare.

Acum groapa trebuie acoperită cu pietriş, cam 5.000 de maşini, "dar trebuie să aşteptăm până solul se aşază şi apoi să executăm aceste lucrări", continuă primarul. Dar ce se întâmplă dacă unul din acei "pescuitori în ape tulburi" cum i-a numit primarul care de groapa adâncă de 16 metri? "În primul rând ar trebui scoase acele bucăţi mari de otel sau din ce sunt pentru a nu mai putea să se deplaseze pe ele. De scos ar trebui să le scoată cei de la hipermarket. Dar pe ei nu-i interesează că sunt asiguraţi. Până atunci o să întărim paza, o să împrejmuim zona averizând că e pricol de accident, de cădere, pentru ca în cazul în care se întâmplă ceva, să nu ne acuze nimeni pe noi că nu am avertizat lumea de pericol", spune Cristea. (n.r. ? duminică, toată zona era împrejmuită cu gard). Primarul urmează să se întâlnească cu ministrul Elena Udrea pentru a-i prezenta o evaluare a situaţiei din Ocna Mureş. Cheltuielile pentru asanarea şi acoperirea gropanului se ridică undeva la aproape 7 milioane de lei, iar totatul pagubelor este estimat la peste 17 milioane şi jumătate de lei.