x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Prima zi de campanie în Scorniceşti: „Nimeni n-o să-l întreacă pe Ceauşescu. Un bărbat modest, un creştin adevărat”...

Prima zi de campanie în Scorniceşti: „Nimeni n-o să-l întreacă pe Ceauşescu. Un bărbat modest, un creştin adevărat”...

10 Noi 2012   •   13:27
Prima zi de campanie în Scorniceşti: „Nimeni n-o să-l întreacă pe Ceauşescu. Un bărbat modest, un creştin adevărat”...

Prima zi de campanie electorală i-a prins pe locuitorii din Scorniceşti dând din umeri. Habar nu aveau că peste o lună sunt alegeri şi nici cine candidează. Odată ce aflau, scoteau un oftat de dezamăgire că mai sunt oameni care pun botul la aşa ceva. La democraţie, cum ar veni.

„Pe cine să alegi? Pentru ce? A făcut cineva, ceva? Ştiţi cât de defavorizată e zona asta? Mai defavorizată ca altele, oricum”, spune o vânzătoare la bar pe salariu minim şi mamă a două studente bursiere la Bucureşti.

„Pe aia mică nici n-am lăsat-o să aibă prieten, deşi e anul doi la Politehnică. Aşa de grea e situaţia, aici în Scorniceşti”, argumentează doamna, repetând că nu are nici interesul de a mai vota nici naivitatea de a mai crede vreun candidat.

De altfel, nici candidaţii înşişi nu au interesul de a se arunca în bătălie prea devreme, în colegiul 2 Scorniceşti. În oraş nu vezi niciun afiş, niciun banner, nicio maşină cu megafoane care să profereze mesajul de campanie. Doar câteva postere jupuite de la locale, pe câte un tomberon şi aproape niciun om pe stradă. Toţi sunt plecaţi la muncă ba la Slatina, ba în străinătate.

Doar într-un restaurant înconjurat de maidanezi care latră a pustiu e fierbere mare. Şedinţa PPDD Scorniceşti...

Şef al adunării este Alecsandru Turcin, membru fondator al partidului, şef al PPDD Slatina şi consilier local în Scorniceşti. Mai mândru este, însă, de meseria lui de dinainte de '89.



„Am fost preşedinte de CAP, în Scorniceşti, înainte de 1989. Am lăsat 2 miliarde de lei obiecte de patrimoniu în urmă şi conturi în bancă de 750 de milioane de lei. Pentru asta m-au arestat, pe 25 decembrie, când l-au împuşcat şi pe Ceauşescu”, rememorează actualul lider PPDD, care nu întâmplător, la fiecare cinci minute, mai bagă aceeaşi vorbă în conversaţie.

„Ţara asta a fost distrusă de poliţişti, de procurori şi de judecători”...  Dan Diaconescu îi este drag, însă Ceauşescu i-a fost ca şi un tată.

„Era un bărbat modest, un creştin adevărat, nu cum se învaţă în cărţile de istorie. Păi dacă a chemat nouă popi la înmormântarea părinţilor? Şi şi-a botezat şi toţi nepoţii. De-aia a şi interzis avorturile, că tot crime se cheamă”, spune Alexandru Turcin.

Pe Dan Diaconescu îl consideră continuatorul lui Ceauşescu, dat fiind că este tot oltean. Spune că din programul de 100 de puncte al partidului 80 pot fi realizate, deşi din asta nu ar trebui să se înţeleagă că se vor şi face. Însă cel mai drag i-ar fi un punct 101 al programului.

„Solicit să se facă muzeu sau casă memorială Ceauşescu, aici, în Scorniceşti. Rog eu pe cei care mai are un pic de conştiinţă”, spune Turcin.



Şedinţa PPDD se transformă în şedinţă de nostalgie. „Aveam fabrică de brânză, fabrică de bere, fabrică de pâine, fabrică de subansamble auto, complex de porci la Negreni, complex de vaci, complex de tăuraşi, 17 hectare de seră. Acum ce avem? Avem lipsă de fonduri, nu putem să mai plătim salariile la primărie şi curentul electric. Şi drumuri rupte, că se repară canalizarea. Au pus scurgerea în amonte, doi kilometri de ţeavă”, spune Turcin.

Fostul primar din Scorniceşti, Constantin Nedelea, este chiar candidatul PPDD pentru un post de deputat în colegiul 2.

„Mă bazez pe faptul că sunt cunoscut în colegiu, ca fost primar timp de 8 ani de zile. Oamenii ştiu că am făcut canalizarea, că am asfaltat drumuri”, spune Nedelea.



Mizează pe popularitate pentru că alte avantaje n-are în lupta electorală. „Ţin să menţionez că nu mi s-a cerut niciun ban de la partid pentru a candida. Campania o susţin cu fonduri personale şi o fac la limita posibilităţilor. Dar se vehiculează că se vor cheltui sume mari, în campanie. Cu asta nu putem concura”, spune Nedelea.

Alecsandru Turcin e convins că USL-ul va arunca cu bani în stânga şi în dreapta pentru a câştiga alegerile. El, însă, nu votează USL din motive de conştiinţă.

„USL e continuatorul lui FSN, care l-a omorât pe Ceauşescu. Nu pot să votez pe cineva care mi l-a omorât pe tata! Dar omul sărac nu se mai uită la conştiinţă, se uită la bani, se uită la USL”, spune Turcin.

Tot la USL fusese şi Constantin Nedelea, candidatul PPDD la Camera Deputaţilor, până să fie marginalizat.

„Ca primar am fost un om al administraţiei, nu al politicii. Am fost mereu un om de stânga, apropiat de cetăţean, de oamenii săraci, aşa cum e PPDD-ul, care are o doctrină socială”, spune fostul liberal.



Nedelea declară că vrea să ducă o campanie pozitivă şi să nu-şi vorbească de rău principalii contracandidaţi. Adică Daniel Bărbulescu propus de USL din partea PSD, venit de la PDL în luna mai şi Nicolae Stan, zis Bulă, fost USL, actualmente independent.

Alecsandru Turcin are însă multe de rău de zis, dar nu de candidaţii mărunţi, ci de sursele tuturor relelor.

„Dacă îmi dădea cineva AK-ul în mână, când am ieşit din puşcărie şi îmi promitea că are grijă de familia mea, îl împuşcam pe Iliescu ca să-l răzbun pe Ceauşescu. Dar aşa sunt românii, laşi. N-a îndrăznit nimeni. O naţie de laşi şi de proşti, îşi vând voturile pe 100 de lei”, spune Turcin, care crede totuşi în şansele domnului Dan.

„Escrocii şi proştii vor fi mereu manevraţi. Îi dai o sticlă de bere cu termen expirat şi face tot ce-i spui. Dar sigur iese Dan Diaconescu. Am avut un conducător inegalabil, născut în Scorniceşti şi vom avea unul nou, tot din Olt”, se înflăcărează Turcin.

Pe străzile din Scorniceşti, însă, e frig. Nu vezi decât maişini în trecere şi câte un om ieşit cu vaca la păscut. Care ridică din umeri când aude că e campanie electorală.

„Nu mai cred pe nimeni. De când l-au împuşcat pe Ceauşescu s-a ales praful”... 


×