Radioul, la aniversare...

La 1 noiembrie 1928, în casele ro­mâ­nilor intra noua invenţie a secolului numită Radio, care de atunci a fost considerat ca fă­când parte din fa­mi­lie. La 82 de ani de la înfiinţare, ra­dioul public îşi săr­bă­to­reşte trecutul.

Clădirea Radioului pare construită de un arhitect atent la detalii. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. E suficient să intri şi vei vedea truda acestuia pentru a le oferi celor care aveau să aducă în casele românilor mu­zi­ca, teatrul, cultura în cuvinte simple. Numeroase „fur­ni­cuţe" trudesc aici. Este furnicarul lor, locul unde creea­ză, unde ideile prind viaţă. Aici trăiesc momente de mare intensitate, de solicitare intelectuală şi sufletească. În cabinele cu magnetofoane, la pupitre, ocupându-se de fişierele din fonotecă, în studiourile de emisie. Evenimentele care marchează Ziua Radioului sunt sărace, pentru că în aceste momente de cumpănă banii sunt din ce în ce mai puţini. Astfel, ajutaţi de Ruxandra Săraru, di­rector Direcţia Comunicare şi Marketing, am reuşit să pă­trundem în lumea Radiodifuziunii, răsfoind documente, citind scrisori, descoperind fotografii care ne-au tă­iat respiraţia şi aflând istoria acestei minuni numite Radio.

Arhiva Societăţii de Radiodifuziune păstrează în colecţiile sale documente şi publicaţii care prezintă fenomenul radiofonic din România încă de la începuturile sale, din 1928. Primii 25 de ani de radiofonie românească şi nu numai îşi găsesc locul în arhiva noastră, urmând ca de la începutul anilor 1950 apariţia benzii magnetice să întregească istoria Radioului şi prin mărturii sonore. Există documente care constituiau la vremea respectivă conferinţe, interviuri, poezii, şi toate acestea au rămas în scris sau avem fotografii de la începuturile radioului.

În 1925, la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, avându-l în frunte pe Dragomir Hurmuzescu, era construit şi dat în folosinţă primul receptor ra­dio­fonic ce făcea posibile primele audiţii publice, ţi­nute de două ori pe săptămână, joia şi sâmbăta, la ora 21:30. „Regulamentul pentru aplicarea Legii pentru instalarea şi folosinţa staţiunilor şi a posturilor radioelectrice" în care se preconiza înfiinţarea unei societăţi de difuziune pe acţiuni (60% capital de stat şi 40% capi­tal particular) era adoptat la 1 septembrie 1925, iar la 26 octombrie prin Decretul regal nr. 245 se aprobau statutul şi prospectul de emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România.

În 1926, în România erau circa 2.000 deţinători de aparate de radiorecepţie. La 19 iulie 1928, imobilul din Str. Gen. Berthelot nr. 60, primul sediu al Societăţii Române de Radiodifuziune, era achiziţionat şi la 1 noiembrie se difuza în eter prima emisiune cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti", urmat de discursul preşedintelui societăţii, Dragomir Hurmuzescu. Postul emitea pe 402 m lungime în undă cu o putere de 0,15 kw. Radioul a devenit treptat principalul mijloc de informare şi propagandă a statului român în perioada interbelică. Postul de radio emisie depăşea, prin raza lui de acţiune, aria de influenţă a presei scrise.

Vocile de la Radio au făcut epocă în anii de început ai radioului. Un nume răsunător este cel al Titelei Haque sau Tanti Radio. Programul dedicat în special copiilor din şcolile primare s-a bucurat de o audienţă numeroasă încă de la debutul său din 12 ianuarie 1929. Tanti Radio reuşea în fiecare joi să aducă în imaginaţia micuţilor cele mai cunoscute poveşti din literatura naţională şi universală. Pe lângă acestea se mai prezentau teme legate de viaţa şcolară şi a elevilor sau din istoria şi folclorul românesc. Mai erau şi crainicii Puia Vasilescu-Rebreanu (fiica marelui prozator Liviu Rebreanu), Domnica Păun,

Teodor Scarlat, comicii Stroe şi Vasilache, profesori-conferenţiari ca Nicolae Iorga sau Vasile Voiculescu. După marele război care a îndurerat naţiuni întregi, vedetele radioului public s-au numit altfel: Dinu Ianculescu, Cleo Ştieber, Eugen Turjanski, Ion Ghiţulescu, Victoria Andrei. Misiunea a fost grea de la bun început, chiar dacă „pionierii" nu puteau să prevadă în acei ani tineri cât de mare va fi întinderea ei, cât de neliniştitoare profunzimea.

Pe undele radio simţeai frumuseţea Bucureştiului, dezvăluindu-ţi-se casele, copacii, tufişurile, grădinile acestuia. Aşa că din primii ani de la înfiinţarea postului Radio Bucureşti se simţea nevoia unor vorbe de duh, care să uimească urechile şi să descreţească frunţile ascultătorilor. Aşa au început Stroe şi Vasilache... Mai ţineţi minte? „Alo, alo, aici e Radio!" Marele animator Gheorghe Mugur, poetul Vasile Voiculescu şi scriitorul Horia Furtuna au hotărât debutul unei noi emisiuni! Ora veselă... Şi câte voci sonore nu au făcut românii să râdă cu poftă acasă la ei, unde aparatul de radio era la mare preţ.

În 1929 debutează principalele emisiuni din grila postului: „Copiii noştri" inaugurată de Isabela Sadoveanu, „Ora copiilor", „Cronica dramatică" - I.M. Sadoveanu, „Cronica muzicală" - Constantin Brăiloiu, „Cronica literară" - Perpessicius, „Cronica modei" - Tudor Arghezi, „Cronica cinematografică" - D. I. Suchianu. La 1 septembrie 1929 se dă în funcţiune postul de emisie de la Băneasa (Radio Bucureşti) sub condu­cerea ing. Mircea Georgescu, inaugurat cu prilejul Expoziţiei Internaţionale de Radio.
La 25 decembrie 1932 se difuza prima transmisie de la Patriarhie, cu pastorala Patriarhului Miron Cristea, iar la 11 iunie 1933 avea loc prima transmisie în direct a unui meci de fotbal (România - Iugoslavia). Numărul abonaţilor radio din România în 1935 abia atingea proporţia de 1% din populaţie. Un fapt consemnat de registru de rapoarte asupra emisiunilor difuzate zilnic este cel de la 21 septembrie 1939, când opt legionari înarmaţi au pătruns în se­diul Societăţii Române de Radiodifuziune şi au anunţat la microfon asasinarea primului-ministru Armand Călinescu. Funeraliile primului-ministru au fost transmise în direct pe postul de radio.
La 10 februarie 1938 se instaura dictatura regală. Noul regim va determina restructurări atât în programele de radio, cât şi în administrarea societăţii. Casa Regală a României se bucurase de o prezenţă apreciabilă în programele Radiodifuziunii. În revistele de radio ale vremii, reprezentanţii Casei Regale şi Castelul Peleş erau frecvent prezentaţi în articole şi fotografii. Reginei Elisabeta (Carmen Sylva) i-au fost dedicate zile speciale la Radio însoţite în revistele de radio de fotografii şi articole speciale.
Dar Carol al II-lea a avut cea mai consistentă prezenţă la Radio, având în vedere şi apetitul său pentru prezenţa publică, dar mai ales datorită instalării dictaturii regale. Materialele aflate în Arhiva Societăţii Române de Radio­difuziune sunt importante şi sub aspectul modalităţilor de construire a cultului personalităţii în epoca dictaturii regale.
La 18 iulie 1938 înceta să bată inima Reginei Maria. Radiodifuziunea Română a fost ecoul durerii şi emoţiei ce a cuprins întreaga ţară. În semn de doliu, programul radioului a fost modificat pe toată perioada premergătoare funeraliilor. Ne putem imagina impactul acestei transmisiuni, din 1938, azi, când transmisiunile în direct sunt ceva normal.
De asemenea, este bine să nu uităm că marii actori ai României au intrat în inimile şi casele noastre datorită Radioului. Cine poate uita de Teatrul Naţional Radiofo­nic, dar şi de Unda Veselă, care în acest an a pierdut un mem­bru semnificativ, cunoscutul actor Horia Şerbănescu?
Este imposibil să parcurgi istoria acestei instituţii în câteva mii de semne cuprinse într-o pagină de ziar, de aceea este important să ne amintim că Radioul a schimbat de-a lungul timpului foarte multe destine. Istoria ultimilor 80 de ani în România se confundă cu istoria radioului public. Arhiva Radio, constituită în general din înregistrări pe bandă sau pe discuri, are şi o parte de arhivă propriu-zisă care înseamnă documente scrise, fotografii, pentru că radioul, la început, era doar cuvânt rostit, şi nu înregistrat pe bandă, păstrat. Fără trecut şi fără viitor nu existăm.
Radioul împlineşte 82 de ani de viaţă, drept urmare Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani! şi suntem siguri că toţii românii pentru care acesta înseamnă ceva se vor alătura glasului nostru.