Secretele turnului

Eduard al V-lea, in varsta de 12 ani, mostenitorul tronului Angliei, a fost sechestrat in Turnul Londrei, alaturi de fratele mai mic. De atunci nu au mai fost vazuti vreodata, iar misterul disparitiei lor ramane inca neelucidat.

La 9 aprilie 1483, cu putin inainte de a implini varsta de 41 de ani, regele Eduard al IV-lea al Angliei s-a stins din viata pe neasteptate. Mostenitorul sau avea numai 12 ani, asa ca in testament Eduard l-a desemnat pe fratele sau mai tanar Richard, duce de Gloucester, regent al regatului.

Vreme de aproape 30 de ani insulele britanice fusesera sfasiate de un lung razboi civil purtat intre casa de York, ce avea printre insemne un trandafir alb, si casa de Lancaster, simbolizata printr-un trandafir rosu. Aceasta competitie a primit mai tarziu numele de Razboiul celor Doua Roze. Desi, ca sustinator al casei de York, Eduard al IV-lea ii declarase pe cei trei regi precedenti din casa Lancaster uzurpatori, el nu a reusit sa asigure linistea domniei si era, cu siguranta, constient de pericolele pe care tanarul sau mostenitor Eduard, print de Walles, le-ar fi avut de infruntat.

Richard, care se dovedise un soldat loial si descurcaret in slujba fratelui sau, Eduard al IV-lea, ii jurase credinta printului de Walles. Acum insa a actionat rapid pentru a lua in stapanire un regat in vid de putere. La 29 aprilie, Richard a interceptat escorta care il conducea pe tanarul Eduard la Londra, l-a arestat pe unchiul din partea mamei al baiatului, care il avea in grija, iar apoi si-a insotit nepotul pana in capitala. In timp ce tanarul monarh era instalat in apartamentele regale din Turnul Londrei, incoronarea stabilita initial pentru data de 4 mai a fost amanata pana pe 22 iunie.

Banuind motivele ascunse ale cumnatului sau, vaduva lui Eduard al IV-lea, Elizabeth Woodville, a cautat refugiu in Westminster Abbey impreuna cu copiii sai. La mijlocul lui iunie, regentul o convinge sa i-l incredinteze pe fiul ei in varsta de 9 ani, Richard, duce de York, trimitand vorba ca tanarul rege se simtea singur in Turn si avea nevoie de un tovaras de joaca.

Apoi, in ziua destinata incoronarii, lui Eduard al V-lea i-au fost confiscate drepturile de succesiune la tron. Un doctor in teologie de la Cambridge, Ralph Shaa, a tinut o predica in fata Catedralei St. Paul din Londra, care punea sub semnul intrebarii legitimitatea succesiunii. Doctorul Shaa pretindea ca Eduard al IV-lea fusese deja logodit la data casatoriei sale cu Elizabeth Woodville si, prin urmare, uniunea lui cu aceasta nu era valabila conform legii in vigoare, iar copiii lor - inclusiv regele-copil - erau nelegitimi. Doua zile mai tarziu, unul dintre cei mai ferventi suporteri ai regentului a repetat aceasta acuzatie in fata unui grup format din cetateni de vaza ai orasului, adaugand urmatoarea lamentatie: "Vai de tara ce are un copil drept rege".

Dupa un scurt spectacol de impotrivire, la 26 iunie ducele de Gloucester a acceptat coroana, fiind proclamat rege sub numele de Richard al III-lea. Domnia regelui-copil durase mai putin de trei luni.

MISTER. Turnul Londrei, locas lugubru al unora dintre cele mai abominabile crime din istoria Angliei

RICHARD AL III-LEA, ACUZAT. In cursul lunii iulie, neincoronatul print Eduard al V-lea, poreclit acum cu dispret "Eduard bastardul", si fratele sau erau uneori zariti jucandu-se in curtile Turnului. Dar nu dupa multa vreme, conform unui martor contemporan, cei doi baieti au fost mutati in incaperile tainuite ale castelului si puteau fi vazuti din ce in ce mai rar in spatele ferestrelor zabrelite, "pana cand, in cele din urma, au incetat cu desavarsire sa mai apara".

Prin toamna lui 1483 se zvonea peste tot ca printii fusesera asasinati in Turn - dar de catre cine? In ianuarie 1484, prim-ministrul francez avertiza impotriva pericolelor domniei exercitate de minori - regele Frantei, Carol al VIII-lea, avand doar 14 ani. Fiii lui Eduard al IV-lea, afirma el cu autoritate, fusesera ucisi de catre unchiul acestora, iar coroana revenise astfel asasinului.

Intre timp, Elizabeth Woodville pusese bazele unei aliante cu dusmanii lui Richard, oferind-o in casatorie pe fiica sa cea mare pretendentului acesteia din casa Lancaster, Henric Tudor. In august 1485, Richard al III-lea l-a infruntat pe Henric Tudor in batalia de la Bosworth Field. Intr-un moment critic al luptei, unul dintre suporterii regelui a trecut de partea lui Henric, iar Richard a fost ucis. Dezertorul a luat coroana de pe capul regelui cazut si a asezat-o pe capul lui Henric al VII-lea. Razboiul celor Doua Roze luase sfarsit, iar Anglia urma sa cunoasca o perioada de nemaiintalnita prosperitate sub domnia casei Tudor.

Asa cum Richard al III-lea fusese urmarit de zvonurile ca i-ar fi asasinat pe printi, tot asa si Henric al VII-lea era nelinistit de povestile ca acestia ar fi inca in viata si ar putea deveni potentiali rivali la tron. In cele din urma a reusit sa impuna varianta conform careia, din ordinul lui Richard, cei doi baieti ar fi fost sufocati cu saltele de puf si ingropati sub pietre, la piciorul unei scari din Turn.

Tapul ispasitor a fost un anume Sir James Tyrell, judecat si executat in mai 1502 pentru "tradare din motive neprecizate". De abia mai tarziu s-a facut publica stirea ca Tyrell marturisise asasinarea printilor inainte de a fi decapitat. Povestea a fost acceptata si a intrat in cartile de istorie impreuna cu biografia lui Richard al III-lea publicata de Sir Thomas More in 1534 si preluata ulterior de Shakespeare ca sursa de inspiratie pentru drama "Richard al III-lea".

INMORMANTARE TARZIE. In 1674, la aproape 200 de ani de la presupusa crima, o lada de lemn continand scheletele a doi copii a fost gasita in timpul reconstructiei Turnului Londrei. Oasele, recunoscute ca ramasitele printilor ucisi, au fost depuse in Westminster Abbey.

In 1993 ele au fost trimise spre a fi examinate de experti. Verdictul: scheletele apartineau unor baieti de varsta lui Eduard al V-lea si a fratelui sau in momentul disparitiei acestora. Cauza mortii nu a putut fi determinata, dar maxilarul baiatului mai mare arata ca suferise o leziune majora.

Unul din ultimii vizitatori in Turn fusese un doctor chemat sa trateze durerea de dinti a lui Eduard al V-lea. Regele-copil, relata doctorul, se rugase si facuse penitenta zilnic, convins fiind ca il astepta moartea: "Ah!, spunea el, ce n-as da ca unchiul meu sa-mi crute viata, chiar daca ar fi sa-mi pierd regatul".

SHAKESPEARE

Desi domnia lui Richard al III-lea a fost una dintre cele mai scurte din istoria Angliei, personalitatea sa a fost reinterpretata de aproape fiecare generatie succesiva de cercetatori, fiind zugravit fie ca un rege razboinic cu virtuti eroice, fie ca un monstru diform. In prezent au fost infiintate organizatii "Richard al III-lea" cu scopul de a-i apara numele. Dar lupta e ca si pierduta in fata geniului lui William Shakespeare. Acuzat inca din timpul vietii de asasinarea celor doi printi, Richard al III-lea si-a castigat o notorietate nepieritoare un secol mai tarziu ca personajul infam dintr-una din primele piese shakespeariene, drama istorica "Richard al III-lea". Scriind in ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, in timpul domniei reginei Elisabeta I, nu e de mirare ca Shakespeare a compus o poveste favorabila bunicului acesteia, primul rege din casa Tudor, Henric al VII-lea. Richard a fost prezentat ca un uzurpator crud, lipsit de orice remuscare in a-i ordona unui acolit sa-i omoare pe acei "doi crunti dusmani ce tihna-mi haituiesc si-mi strica somnul... d’acei bastarzi din turn e vorba". Odata fapta savarsita, Richard hotaraste cu sange rece sa o peteasca pe sora mai mare a printilor, deja promisa in casatorie rivalului sau, Henric Tudor. Un defect minor - se pare ca Richard avea o asimetrie a umerilor - a fost accentuat intr-atat incat Richard-ul shakespearian a devenit un cocosat jalnic sau, in cuvintele celei pe care si-o dorea mireasa, "un morman de uratenie". La finalul piesei, pe Bosworth Field, Henric Tudor declara: "Am invins! Cel caine sangeros e mort".

In fiecare sambata, Jurnalul National va ofera "Mistere ale istoriei". Povestiri romantate despre diferite evenimente istorice, despre oameni de seama - conducatori, exploratori sau savanti. Suntem ajutati in acest demers de lucrarea "Mari enigme ale trecutului", aparuta la Editura Reader’s Digest.