Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La adapat
Abia pe la zece am reusit sa ma dau jos din pat. De fapt, m-am rostogolit pe podea si m-am tarat pana la baie in patru labe, ca un caine otravit cautandu-si cotlonul in care sa-si dea suflarea. Am bagat capul in galeata si am baut. Am simtit apa facandu-si drum pana in stomac printre epiteliile uscate, lipite unele de altele. Galeata nu parea sa fie una de bucatarie. Mai degraba de curatenie. Mi-a venit sa vomit. Nu m-am abtinut. Am reusit cumva sa nu elimin in veceu si stomacul, cu totul. Aveam senzatia, varsand la veceu, ca ma voi intoarce pe dos ca o soseta.
Mi-am racorit fata cu apa si am lins putina pasta de dinti, ca nu-mi mai suportam mirosul. Pe urma, catinel-catinel, tinandu-ma de pereti, m-am dus la geam si am scos capul afara. De la aerul rece, fara impuritati industriale, mi-am mai revenit. Suficient cat sa-mi pot strange lucrurile si sa pregatesc camera pentru predare. Stiam de la baietii din redactie care e protocolul. Trebuia sa chemi camerista, ea facea inventarul si, daca nu lipsea nimic, daca nu era nimic distrus, vreun pat, ceva, iti dadea o adeverinta ca totul e in regula. Fara semnatura cameristei, nu puteai sa-ti iei actele de la receptie. Asa era pe-atunci.
Patul rupt de cu seara imi dadea emotii. L-am incercat cu degetul. Se clatina. I-am mai pus un gratar de la frigider sub tablie si am adus si galeata din baie. Tot se hatana. Nu-mi ramanea decat sa sper ca nu o va impinge dracul pe camerista sa verifice lenjeria unui pat in care evident nu dormise nimeni. Ca ma sechestrau aia acolo pana imi mai veneau bani de-acasa, ori cine stie ce mai pateam. Si as fi ratat de tot reportajul. Aveam de gand sa ma duc totusi la Mana, chiar cu intarziere si cu toata rusinea, de-ar fi fost si sa ma tarasc pana acolo.
Glumeata si Catinca la inventar
Cu inima stransa am iesit pe hol si am strigat:
— Hei!
Ce strigat lesinat! Parca era cineva in mine, care avea inauntrul lui pe cineva, la randul lui cu cineva in burta, si abia acel cineva din mijlocul Matrioskai care eram a scos un "Hei!' pitigaiat si sfios. Am batut cu o conserva in usa pana a aparut o camerista.
— Gata, pliacat de-amu?
— Da, vreau sa plec.
— Si ni scuzat ci la noi ii diranju ista cu riparatiili, da’ poati mai vinit la noi s-a sa cii ghini. Fa, Catinci, fa, hai ci pliaci baietu ista de la Doi, fa!
A venit si Facatincafaua. O zdarovaia tanti. Justifica lipsa unei fabrici de lapte praf in Orhei. S-a protapit in usa, cat era de mare, si a inceput sa strige de pe o hartie:
— Ogheal!
— Esti!, i-a raspuns cealalta, din camera, cu capul bagat in dulapiorul de pe hol.
Era o plapuma acolo. Nu stiusem. Macar o puneam pe jos si lesinam pe ea.
— Pantofei di casi!
— Esti!
— Prasop!
—Esti!
— Sopon!
— Esti!
— Dar de ce e si sapunul pe inventar? Asta se consuma, se termina!, am sarit eu.
— Cum si si termini, daci nu-i api?
— Dar intra in pretul camerei, doamna. Poate vreau sa-l mananc!
— Da’ poati chiar c-ai mancat sopon, ci esti tari galbin la fati, mi-a raspuns camerista pe jumatate in gluma, pe jumatate in serios. S-inghitasti o pastici, daci nu ti simtasti ghini.
Catinca ii dadea mai departe cu inventarul: perni! cearceafe! liustra! veioz! televizor! tilifon! frigider! Glumeata confirma din camera, Catinca bifa pe lista.
Nu stiu de ce mai verificau si televizorul, si frigiderul, doar se vedea ca nu ma simt bine, n-as fi fost in stare sa plec cu ele in carca.
Cand a ajuns la frigider, mi s-a facut inima cat un purice. Dar camerista n-a tras de usa, n-a observat ca lipseau doua gratare. A trecut mai departe. La draperii, la perdele, la fotografiile inramate de pe pereti. In dreptul patului pe care il rupsesem la sosire s-a intors spre mine si mi-a spus:
— Ci ghini ci nu ti-ai culcat pi patu ista, ci-i rupt. Noi ii puném pi sup dansu nisti cieri di la frigider, si nu chici!
Catinca mi-a dat adeverinta, eu i-am predat cheia.
Aritmetica betiei
La receptie, in locul lui Colea era o femeie tinerica, intr-un pulover rosu, pe gat, cu nasul intr-un vraf de hartoage.
— Buna ziua. Gata, v-ati hotarat sa plecati? Nu vreti sa mai stati pe la noi…
— Da, plec. O, dar ce bine vorbiti romaneste! Parc-ati fi de la Bucuresti!
— Iaca-asa vorbim noi pe la Prut… Eu de-acolo-s! — mi-a rapuns cu putina cochetarie si rosind de placere, ca puloverul, la complimentul meu.
Si-a cerut si ea scuze pentru incomoditatile din hotel. I-am zis ca nu-s pretentios, bine ca am avut unde dormi. I-am intins bonul de la camerista. A scos registrul, a scris niste cifre, le-a adunat.
— Iacata, trebuie sa lasati la noi doua mii si patru sute de ruble.
Mi-a zambit dumneaei, i-am zambit si eu, ca eram in stare. Macar de-atat. Si tot zambind am scos portofelul. Dar deodata am incremenit cu degetele in portofel, parca — jivina! — ma muscase de mana si ma tragea inauntru. Zambetul mi-a disparut. S-a speriat si ea de schimbarea mea brusca.
— Cum doua mii… si… Pai astia-s cam toti banii mei! N-ati calculat bine!
— De asta v-ati schimbat asa la fata? Vai, dar cum asa? Ia sa mai privim o data.
A mai adunat o data cifrele alea, din ochi.
— Doua mii de ruble si inca patru sute de rublisoare, iaca atata.
— N-are cum, doamna!
— Dar atata este. Ia priviti aici. Ati luat pe comanda patru sute de "Stralucitor'?
— Da.
— La o suta de ruble suta, asta face egal patru sute de ruble?
— Face.
— Si cu doua mii cazarea? Doua mii si patru sute la total!
— Dar stati asa! De unde doua mii cazarea? Baiatul ala mi-a spus ca e o mie la dumneavoastra. Ce, s-a dublat asta-noapte?
— Aveti dreptate, cazarea la noi face o mie de ruble.
— Pai vedeti, doamna? Quod erat demonstrandum!, am incheiat eu biruitor si putin arogant.
Am rasuflat usurat. Si in sfarsit am putut sa-mi scot degetele din gura portofelului. Am ras cu ingaduinta vazand cu cata candoare greseste.
— Da. O mie de ruble. Ori doua nopti, egal doua mii de ruble!
— Cum doua nopti? Doamna!, am venit ieri seara si plec azi… iata… la ora… La ora unsprezece si jumatate! Chiar si in Basarabia, la dumneavoastra, dupa marti urmeaza miercuri. Eu am venit marti, 3 noiembrie 1992, si plec azi, miercuri, 4 noiembrie 1992. Nu ma intrerupeti, va rog! Va invit sa remarcati, in spiritul cunostintelor dumneavoastra de aritmetica, pe care nu ma indoiesc ca le posedati, ca intre trei si patru exista o diferenta de… Cat? Unu! De pe 3 pana pe 4 noiembrie e o noapte. Una! O noapte de noiembrie, doamna.
Femeia ma urmarise cu frica, nu stiu cum… Se uita la mine ca la un nebun, aproband, totusi, mereu din cap. Cand mi-am terminat mica tirada, contabila s-a dat un pas inapoi, pana la baruletul plin cu "Stralucitor'. Se uita intr-o parte si-n alta cautand ajutor, parca, de undeva, cand a tresarit bucuroasa:
— Iacata, chiar Colea soseste acum!
M-am intors, l-am salutat bucuros din priviri. Mi-a zis ceva, n-am priceput ce. Suna a salut. Contabila a inceput sa-i turuie pa ruskie. Mai mult in soapta. Dupa numai cateva cuvinte, Colea s-a intors spre mine, m-a apucat incet de mana si mi-a spus pe tonul cu care ii vorbesti unui suferind, aproape in soapta:
— Dva noci… doi nopti cazare.
— Niet! Imposibilnii! – am izbucnit intr-o rusa cum imi venea la gura.
— Ce sa-ti fac? Ia skazal: sazi ghinisor! sazi ghinisor! Ti… davai "Stralucitor', Colea, davai "Stralucitor'! Iaca amu "Stralucitor'!
— Domnule, azi este joi, 5 noiembrie — a indraznit si contabila, itindu-se de dupa Colea. Ati dormit o noapte, o zi si inca o noapte.
Se uita in ochii mei cu multa caldura si adeverea cu miscari din cap ca stie ce spune, ca lucrurile asa stau: cum zice ea.
— El v-a zis sa stati ghinisor, dar dumneavoastra…
Zambetul mi s-a topit pe fata mai iute decat miraculoasele creme de la teleshopping. Eram buimac. M-am lasat moale pe scaun. Mainile mi-au cazut inerte pe langa corp — ca aripile la puii aia jumuliti de la Avicola, spanzurati in carlige. Capul s-a dus singurel si s-a asezat cu fruntea pe sticla rece a biroului. Fasolea se umflase si mai tare in el. Vorba unui prieten, imi venea sa-l iau in brate, sa-l asez mai incolo intr-un par si sa-i arat curul.
Razbunarea lui Guderian
Cred ca am si plans. Adica sunt sigur ca am plans. Mi-am inghitit lacrimile. Aproape nu mi-am recunoscut vocea cand am intrebat:
— Sigur e joi?
— Joi, da!, a confirmat femeia cu blandete.
— Il i joi — a intarit si Colea incercand s-o dea pe romaneste, un fel de "el este joi'.
Calamburul lui involuntar m-a facut sa-mi salt capul ca la apel. Doar ca n-am strigat: "Prezent!'. Da, sa traiti! Va raportez ca soldatul neinstruit Ilijoi planje de amaraciune si de fasole umflata-n cap! Ca a baut munitia si s-a imbatat. Adica nu s-a imbatat, ca ala nu era alcool, ci otrava. Deci s-a otravit cu "Stralucitor' si era sa moara pe front in noaptea de dinaintea asaltului final. S-a facut pulbere. A zacut ranit o noapte, o zi si inca o noapte. Iar reportajul lui s-a baricadat in reduta atat de frumos numita Mana si nici cu luneta nu mai poate fi atins. Ilijoi n-are decat sa-si ia ranita cu merinde, cata i-a mai ramas, si s-o porneasca incetisor spre casa, pe drumul de costise ce duce pan’ la Iasi.
Am platit cat aveam de platit. Nu-mi mai ramasesera bani nici de bilet pana la Chisinau. Poate doar pentru o ocazie. Mi-am luat buletinul si am plecat clatinandu-ma cu diplomatul intr-o mana si in cealalta cu tancul de sticla, golit atat de glorios cu o noapte inainte. Ba cu doua! Dar m-am intors de la usa si m-am asezat la loc in fotoliu. Fara nicio vorba, am luat pixul cu rosu al contabilei si am scris pe eticheta de "Stralucitor' cu litere mascate: "GUDERIAN WAR HIER UND SIEGTE!'. Pe urma i-am intins tancul lui Colea. Am rugat-o pe contabila sa ii spuna ca doresc sa pastreze el tancul ala. Asa, ca amintire. Daca se poate, sa-l puna in vitrina, ca mai erau acolo sticle goale, de diferite forme, puse doar de frumusete. Si sa nu fie si un tanc printre ele?
Ea a tradus si Colea a luat tancul, mirat.
— Da, na akno! — a promis el, aratand cu mana spre vitrina. Dar… kakaia semnificatia?
— Moi drug, ata ghermanskii yazika. Zdesi ia pisú… napisati… Doamna, spuneti-i dumneavoastra ca am scris in nemteste asa: Guderian a luat cafteala de la vitejii rusi.
— Da, da, Guderian, kaput!, a zis Colea, razand incantat. Si a pus tancul la loc de cinste in vitrina, intre tarancuta si inorog.
Febletea tractoristilor
Cand sa ies din hotel, mi-am intors capul si am mai privit o data, lung, tancul meu. Din umorile iuti care ma mancau pe dinauntru, ca un nufar s-a inaltat un zambet de satisfactie pana pe buze. Pe tanc scrisesem de fapt: "Guderian a trecut pe aici si a invins'. Si, ca un adevarat invingator, plin de rani si de sangele dusmanilor rapusi, am pasit tremurand in lumina umeda a amiezii — chiar atunci mi-a venit metafora asta, cand coboram pe scari, semn ca talentul meu cazuse closca in timp ce boleam, iar acum nastea pui vii.
Am pornit pe jos spre marginea orasului, caine-caineste, cu speranta ca ma va lua careva cu masina pana la Chisinau. La ocazie nu e ca la autobuz, nu platesti la urcare. Cand ajungi la destinatie, dai cat ai de dat si cobori repede. Ce-mi mai ramasese in portofel insemna cam jumatate dintr-un bilet de autobuz de la Orhei la Chisinau. Ce-as fi facut mai departe, o data ajuns in Capitala, nu stiam. Mintea mea nu putea anticipa mai multe mutari in acel joc de sah la care fiecare piesa avea alta culoare, iar patratelele se incalecau. Puneam un pas inaintea altuia, expiram dupa ce inspiram si asteptam cu o nepasare bolnavicioasa sa se intample ce era de intamplat mai departe.
Nu stiu ce anume din infatisarea mea ii atragea pe tractoristi. Eram febletea lor. Pentru ca si de data asta tot un tractorist a oprit cand i-am facut cu mana. M-am ghemuit in spatele lui si m-am prins zdravan cu mainile de gratiile cabinei. Tractorul sarea prin gropile din asfalt gata sa se rupa. Cand dadeam cu capul de tabla de sus, cand cu fundul de scandura pe care stateam. El vorbea intruna, racnea, dar din cauza motorului nu auzeam nimic. Strigam si eu din cand in cand: "Da, da!' si asta parea sa fie de ajuns pentru dansul.
Din nou "Stralucitor'
Ma intrebam daca nu cumva, acolo, tractoristii ramaneau fara carnet cand militia ii prindea treji la volan. Cu primul tractorist bausem de la Sculeni la Falesti. Astlalt era deja baut si inca mai lucra la acea stare. Tot intindea mana la spate sa-mi dea o sticla sa trag si eu un gat. Nu eram omul care sa respinga asemenea avansuri, dar atunci mi se facea rau numai daca ma gandeam la bautura. El mai lua un gat, mai zicea nu stiu ce, mai canta o strofa dintr-un cantec de armata — prindeam cateva cuvinte intre doua hopuri. Facea ce facea si iar dadea sticla in spate, sa beau si eu. Sa nu-mi pierd carnetul de tractorist? Am zis sa ma prefac — doar n-avea ochi la spate — si sa scap astfel de insistentele lui. Cand sa duc sticla la gura, mi s-a facut rau. Era "Stralucitor'! Intr-o sticla obisnuita, nu din aia ca la hotel. As fi rezistat pana la Chisinau fara sa vomit, cu toata hurducatura si cu toata gazaria din cabina. As fi rezistat chiar la un gat de vodca. Dar cand am vazut eticheta de "Stralucitor' mi s-a facut rau. Stomacul meu care putea digera hamuri de piele, ciubote, ciolane, orice, s-a scarbit violent, s-a napustit afara din mine cand a vazut "Stralucitorul'. Si singurul loc in care puteam voma era capul tractoristului. M-am indoit ca un arc peste el, fara sa ma pot opune convulsiei, si omul nu intelegea de ce il musc de basca. Noroc ca facusem curatenie interioara de dimineata, la hotel, si nu mai aveam de dat la rate decat un fel de saliva groasa. Tractoristul s-a speriat. A inceput sa tipe:
— Uai, nu bori pi mini, chizda ma-ti!
M-a dat jos impingandu-ma cu mainile si cu picioarele, a zvarlit cu basca dupa mine. Ei, hai, ca nu era chiar asa murdara. Ce injura in halul ala? A tras usa cabinei dupa el, bombanind, si dus a fost.
Norocul betivului
M-a lasat singur in mijlocul campului. Macar ma apropiasem de Chisinau si ramasesem si cu maruntisul neatins. Doar cu maruntaiele vraiste.
Am ramas in camp, la marginea drumului. Stateam cu capul in jos, cu mainile pe genunchi, rasuflam greu ca dupa maraton. Cand in sfarsit mi-am mai revenit putin in simtiri si mi-am am ridicat capul, sa nu-mi vina a crede! M-am frecat la ochi. M-am intors cu spatele, apoi m-am sucit brusc si m-am mai uitat o data. N-aveam halucinatii. In fata mea, pe partea cealalta a drumului, era un indicator de intare in localitate pe care scria mare, si pentru chiori, Mana! Satul se zarea dupa o liziera de salcii, la un kilometru, un kilometru si ceva de la soseaua principala.
Mi-a trebuit ceva timp sa-mi dau seama ce se intampla. De limpede la minte ce eram cand am plecat din Orhei, in loc sa ies la bariera dinspre Chisinau, am iesit spre Mana. Si in loc sa stau la ocazie pe partea stanga, am stat pe cealalta parte si iaca asa am mers in sens invers, spre Mana. Si taman acolo mi-a venit sa vomit, tocmai acolo m-a dat jos tractoristul! Unde mai pui ca mi-a lasat si basca!
Borsul salvator
Nu stiu nici acum daca ala a fost norocul betivului, norocul prostului sau norocul ziaristului care, totusi, isi dorea sa faca un reportaj. Abia ma mai tineam pe picioare. Dar daca tot ma adusese intamplarea pana acolo, am zis ca sa ma imping, sa ma trag cumva si sa ma duc totusi pana in Mana, macar sa vad cum e. Voiam sa intru ca un fugar in sat si sa arunc o privire fara sa ma vada lumea. Apoi sa ma intorc tot pe furis si sa ajung o data cu intunericul in Chisinau. Acolo macar era o gara unde sa dorm. Dar chiar la marginea satului am dat peste scoala — un fel de grajd lung, deselat, cu geamuri strambe. Cum s-o ocolesc? Parca prea erau puse toate intr-o ordine bine chibzuita, ca niste trepte care ma duceau pas cu pas catre telul meu. Cu toata rusinea, dar si cu o emotie din care hraneam ca din perfuzor, am intrat.
Directoarea era in biroul ei, o debara in capatul holului, cu o usa hodorogita, bagai mana printre scanduri. Cand i-am zis cine sunt, si-a dus mainile la fata si aproape a tipat speriata:
— Va e rau? Doamne, dar in ce hal aratati! Parca ati baut "Stralucitor'!
Era o femeie la vreo treizeci si ceva de ani, mica si subtire, dar infipta. M-a luat de mana si m-a tras dupa ea pana acasa. Mi-a dat sa mananc un bors de gasca, fierbinte si acru, turte cu branza, apoi m-a pus sa ma culc.
Secretul "Stralucitorului'
M-am trezit a doua zi, vineri. Am iesit in curte. Sotul directoarei, domnul Savitchi, tragea vinul la teasc. M-a obligat sa beau un pahar de vin de ala, rece si gros ca bulionul, direct de la vrana. Borsul de gasca, somnul bun si vinul de buturuga, zicea el, sunt uneltele cu care poti dezbate tencuiala de "Stralucitor' din capul omului. Si avea dreptate, pentru ca imediat am simtit cum capat forta, chiar am invartit si eu la doua malaie.
— Dar ce sange de drac, ce lichid de frana e "Stralucitorul' asta, domnule Savitchi?
— Se face la noi, la fabrica. La zavod. Este-asa un cazanoi mare, baga apa cu furtunul intr-insul. Cand s-a umplut, vine cineva cu un borcan de substanta si il desarta in cazanoi. Si uite-asa bolboroseste! Buuun!… S-apai cand s-a linistit bolborosala, vine unul cu o remorca de surcele si-o basculeaza in cazan. Si gata "Stralucitorul'! Din surcelele alea isi trage culoarea frumoasa, aurie, pe care o stii.
— Dar ce pune in el?
— V-am zis: substanta.
— Bun, dar ce e substanta aia?
— Substanta. Asa se cheama.
Epilog
Domnul si doamna Savitchi m-au mai tinut la ei inca doua zile. Au umblat cu mine din casa in casa si impreuna i-am gasit pe toti batranii care isi mai aminteau de Paulica si de parintii lui: Domnul si Doamna — invatatorii Goma. Dar tot nu a fost o documentare la sange fiindca nici dupa o saptamana nu mi-am revenit complet din socul "Stralucitorului' si poate ca nici pana azi n-am eliminat cu totul din mine Substanta. Mi se increteste pielea pe spinare si simt in gura limba putreda si gust de surcele si toporasi. Si nefiind o documentare meticuloasa, n-a iesit nici un mare reportaj, cum il visam. Un reportaj de incepator. Un singur lucru nu se poate spune despre el: ca ar fi total lipsit de substanta. Dar, asa cum a iesit, a schimbat ceva in viata mea.
Criticul Dinu Mihail, din Chisinau, i-a trimis lui Goma, la Paris, numarul din "Timpul' cu reportajul meu — "Acasa la Paul Goma'. Dupa un timp m-am trezit la redactie cu o scrisoare de la insusi Paul Goma! Cu marea lui bunavointa, ma felicita pentru textul ala, ca si cum chiar ar fi fost ceva de capul lui. N-a existat om mai semet ca mine in orasul acela! De la acel reportaj s-a legat intre Paul Goma si mine o prietenie aparte, de la distanta. Epistolara. Peste douazeci de ani aveam sa ajung la Paris, sa-mi imbratisez idolul. Am plans amandoi discret, barbateste. Dar asta e deja alta poveste.
Atunci, plecand din Mana, inca tehui de cap, am ajuns cu un tractor in Chisinau. Da, cu un tractor. La vremea aia parca erau tractoarele la moda, ca treningurile. Putine masini! Din Chisinau am mers cu trenul, ascuns in veceu, pana la Ungheni. Nu se putea trece granita fara bilet. Am mai facut foamea o zi la cativa pasi de tara mea, am dormit intr-o scara de bloc. Adica am atipit iepureste. In starea aia de veghe mi-am adus aminte ca il cunoscusem la Botosani pe poetul Ghenadie Nicu, iar disperarea a scos din cotloanele memoriei amanuntul ca el era din Ungheni. Ne vazuseram o singura data, ne-am strans mana si atat, dar asta nu insemna ca nu puteam, in numele acelei strangeri de mana, sa-i cer niste bani sa trec granita. Poetul nu debutase, la data aia, decat in cartea de telefoane a orasului, asa ca l-am gasit usor. Si-a rupt de la gura — biletul la trenul international era scump, desi Iasul se vedea in zare, peste Prut — si m-a ajutat sa ajung acasa dupa noua zile de bezmeticie prin Basarabia. Frate Ghenadie, mult timp dupa ce din mine nu vor mai ramane decat oale si ulcele, cand nici tipenie de om nu va mai fi pe planeta asta bolnava, recunostinta mea va pluti nezdruncinata peste ape.
Am iesit viu din Basarabia. Nu foarte sanatos, dar viu. Inviasem din morti intr-un hotel auster din Orhei si dupa aceea am ajuns fara sa vreau unde voiam sa ajung, dar nu mai puteam. Si am scris un reportaj care mi-a adus o prietenie luminoasa. Toate astea m-au facut, atunci, sa cred ca exista un Dumnezeu al ziaristilor care ma lua de dupa ceafa ca pe catei, ma scotea din necaz si ma aseza pe drumul cel bun. Credeam asta cu tarie. Acum nu mai cred nici cu suc.
Cititi si:
Un bun reporter nu se imbata niciodata in timpul documentarii - Episodul 1
Cafeneaua de jocuri electronice - Episodul 2
Din stacana in stacana, spre-o victorie babana - Episodul 3
Citește pe Antena3.ro
