Reporteri fara frontiere (1) - Indezirabili la Bucuresti

In perioada interbelica, reintregita, lansata intr-un progres cultural si economic constant, beneficiind si de o pozitie strategica de neignorat, Romania devenise un punct de atractie pentru numerosi gazetari straini, sigur mai numerosi decat cei acreditati in zilele noastre la Bucuresti.

In perioada interbelica, reintregita, lansata intr-un progres cultural si economic constant, beneficiind si de o pozitie strategica de neignorat, Romania devenise un punct de atractie pentru numerosi gazetari straini, sigur mai numerosi decat cei acreditati in zilele noastre la Bucuresti. Explozia mijloacelor de informare din epoca, dezvoltarea radiodifuziunii, multiplicarea si specializarea publicatiilor tiparite erau sustinute de un numar apreciabil de slujitori ai condeiului si microfonului, numai ca printre ei au inceput sa se insinueze si impostori de duzina, dar si indivizi pentru care gazetaria nu era o ocupatie de baza, ci una de acoperire.

In jurul redactiilor si a agentiilor de presa, impostorii roiau ca fluturii de noapte in jurul surselor de lumina, sedusi de mirajul unei indeletniciri despre care, pentru cei ce o priveau din afara ei, se crease impresia ca era si usoara, si bine remunerata, ca sa nu mai vorbim si de faptul ca le furniza tuturor placerea de a calatori in tinuturi exotice. Pe de alta parte, serviciile secrete de pretutindeni nu se multumeau sa culeaga informatii din ziare si din emisiunile radiofonice. Mai mult, recrutau numerosi agenti dintre ziaristi, sau strecurau in mediile acestora agentii lor proprii, gata formati. Printre toti, ponderea o detineau nu cei ce culegeau informatii, ci aceia care le denaturau, provocand unor tari neagreate de altele prejudicii de imagine sau chiar implicandu-le in scandaluri puse la cale cu o minutie si dexteritate de ceasornicari. Prin forta imprejurarilor, politia si serviciile secrete din Romania s-au trezit in situatia de a face fata unor situatii nemaiintalnite pana atunci.

Uneori, eforturile lor de a contracara pericole potentiale se consumau in gol. Semnificativ a fost cazul lui Hermann Schneider, colaborator la ACS Revue (Automobil Club Suisse Revue), care a solicitat Consulatului roman de la Zürich, in august 1932, viza de intrare in Romania. Consulatul a comunicat legatiei din Berna ca numitul ar fi fost "un prieten al rusilor", iar Lucian Blaga, atasatul nostru de presa, a transmis informatia nu prea verificata la Bucuresti. Intriga si faptul ca Hermann Schneider era cetatean german, dar prefera sa lucreze pentru publicatiile elvetiene. In realitate, numitul se saturase pana in gat de nazism si cauta in Elvetia un climat nestresat de constrangerile din Reich. Mai calatorise o data in Romania, in calitate de trimis special al cotidianului Neue Züricher Zeitung, invartindu-se mai ales prin Basarabia si Bucovina, teritorii pe care a fost pus si de data aceasta sub o stricta supraveghere. Insa rapoartele de politie din octombrie 1932 nu au semnalat nimic iesit din cale afara. Personajul chiar era ziarist si inca unul versat in profesie, si, curand, reportajele lui aparute in serie in ACS Revue au confirmat acest adevar.

UN AVENTURIER PAGUBOS. Un caz aparte il reprezinta pretinsul ziarist italian Mario Beni Arditi, nascut la Milano, la 16 august 1898, fiul lui Beni Arditi, domiciliat la Viena, si al Venicei, decedata. Inainte de a descinde la Bucuresti, dandu-se drept corespondent al ziarului Mir de la Sofia, traversase niste experiente de viata care il recomandau, volens-nolens, drept un escroc pagubos, lipsit de noroc. In timpul primului razboi mondial se afla in Elvetia si este de presupus ca s-a sustras serviciului militar din propria tara, fapt care putea sa-l coste dupa incheierea ostilitatilor. Intr-adevar, revenind in tara natala, dupa ce a publicat cateva articole in cotidianul Il Secolo, a fost nevoit s-o paraseasca urgent, ca sa nu fie judecat pentru dezertare, si, ajuns la Paris, si-a croit reputatia de persecutat al fascismului. Aici l-a cunoscut pe primul ministru bulgar Aleksandr Stambolinski, i-a intrat cu abilitate sub piele, publicand niste articole despre bulgari in Il Secolo si Le Petit Parisien, si au plecat impreuna la Sofia. Deoarece numitul Arditi afirma ca era licentiat in filosofie la Universitatea din Paris, Stambolinski i-a aranjat un post de profesor la Universitatea din Sofia. Insa, dupa moartea lui Stambolinski, urmand in Bulgaria o perioada de instabilitate, Artidi a cazut in eroarea de a se amesteca in viata politica, combatand partida macedonenilor, care nu l-au uitat.

Intre timp, lui Arditi ii expirase pasaportul eliberat in Italia si, pentru a evita conditia ingrata de apatrid, s-a prevalat de o lege prin care cei care traisera in Bulgaria vreme de cinci ani incheiati primeau automat cetatenia acestei tari. Si ar fi ramas mult si bine la Sofia, daca nu l-ar fi amenintat macedonenii cu moartea. Asa s-a facut ca, in ianuarie 1930, Arditi s-a refugiat la Istanbul, de unde a fost izgonit oficial, tot datorita conflictelor sale cu macedonenii, pe care le transferase in presa din Turcia. Si a pornit-o spre Romania, limanul tuturor nefericitilor din Europa. S-a prezentat lui Eugen Filotti, seful Directiei Presei si Informatiilor, acesta i-a inghitit cu rabdare toate minciunile, convins ca sta de vorba cu un om de buna credinta, si l-a dat in grija adjunctului sau, Alexandru Busuioceanu. Necazurile lui Arditi s-au reaprins atunci cand Busuioceanu a incercat sa-i obtina o legitimatie de acces la tribuna presei de la Adunarea Deputatilor. Din nefericire, cutuma cerea ca orice petent la acces in legislativ sa fie verificat de politie. Si politia a constatat: "In Capitala, nu are nici o ocupatie si nici mijloace de intretinere. A locuit la Hotelul Britannia, unde, ramanand dator pentru chirie, i s-au retinut in gaj bagajele. Nu prezinta nici un carnet de identitate din care sa reiasa ca a fost corespondent de ziar si nici diploma ca a fost profesor la Facultatea de Filosofie din Sofia." Alexandru Busuioceanu a incercat sa-i sara in ajutor, afirmand ca Arditi ar fi fost refugiat politic. Insa a fost prea tarziu. La 22 august 1930, Directia Generala a Politiei comunica Directiei Presei: "In urma cererii Marelui Stat Major, a fost trecut peste frontiera, ca indezirabil."

ACTE IN NEREGULA. In schimb, un escroc veritabil, calificat ca atare, s-a dovedit a fi numitul Ludwig Stern, sosit in Romania sub titlul de ziarist olandez. Insa antenele din strainatate ale Directiunii Politiei de Siguranta au semnalat ca numitul publica in ziarele de la Budapesta, sub pseudonimul Stella, tot felul de articole ostile romanilor, cu un continut revizionist evident. In cele din urma, a fost perchezitionat chiar in camera de hotel in care se stabilise. "Intr-o scrisoare gasita asupra lui, adresata redactorului sef Eugen von Iriniy de la agentia Universal Korrespondenz din Viena - consemnau agentii plasati pe urmele lui - , numitul cere acestuia sa-i procure o legitimatie de ziarist, prin intermediul Asociatiei Presei din Viena, aratand ca lucreaza la un expozeu de 50 de pagini, asupra situatiei din Romania. In alte patru scrisori trimise de un anume Thomson din Haga, i se comunica respingerea articolelor sale cu privire la Romania, trimise ziarelor olandeze Haagsche Post, De Telegraf si Het Vaderland, prin intermediul aceluiasi Thomson. Or, este stiut ca Stern a afirmat ca este corespondentul ziarului olandez Haagsche Post." Nu era vina lui ca aterizase la Bucuresti fara acte in regula, incercand sa-si rezolve situatia din mers. Era vina serviciilor de propaganda si spionaj de la Budapesta.

In sfarsit, au urmat concluziile: "S-a constatat ca el, din proprie initiativa si nu in calitate de ziarist, a venit in tara, reusind, gratie mai multor recomandari de la persoane marcante, sa adune un considerabil material statistic si informativ asupra unor industrii care privesc apararea nationala si care nu trebuiau sa fie cunoscute in strainatate." Au fost remarcate si numeroasele lui intalniri cu comunistul Mihail Cruceanu, din care s-a dedus posibilitatea ca ar fi lucrat sub steag strain pentru rusi. Acestia fiind obisnuiti sa scoata castane din foc cu mainile altora. Iar la 31 martie 1934, cu tot regretul, Directiunea Politiei de Siguranta a indrumat spre Eugen Filotti urmatoarea adresa: "Avem onoare a va aduce la cunostinta ca, in ziua de 24 martie a.c., in urma invitatiunii noastre, a parasit tara, cu destinatia Budapesta-Viena, supusul austriac Ludwig Stern, pretins ziarist olandez." Documentul era semnat de Eugen Cristescu, faimoasa figura care va deveni, in noiembrie 1940, directorul general al Serviciului Special de Informatii roman. Cu alte cuvinte, in asemenea cazuri, Siguranta proceda cu o eleganta desavarsita: pe cei dubiosi nu-i scotea peste frontiera cu suturi in posterior, ci ii invita politicos sa lase Romania in pace si sa traga aer in piept si dincolo de hotare.

ESUAT LA ISTANBUL. Situatia lui Karl von Kletschkowski, la care ziaristul elvetian Charles Gyr se va referi intr-o lunga declaratie solicitata in 1950 de Securitate, era substantial diferita. A inceput sa se vorbeasca mai mult despre el in 1937, dupa ce a fost expulzat pentru fapte incompatibile cu conditia unui corespondent de presa. A fost trecut peste frontiera "intr-o forma nemaiauzita", dupa opinia autoritatilor Reichului. La Bucuresti, se stabilise pe Str. Plantelor nr. 16 A, a cerut o singura data prelungirea sederii sale in tara, la 11 martie 1937, si a mai apucat sa intreprinda o calatorie de studii in Transilvania. La Budapesta, unde a esuat dupa expulzare, Völkischer Beobachter a renuntat la serviciile lui si probabil acesta a fost motivul distantarii sale de regimul nazist. In Romania, se casatorise cu o evreica din Cernauti si nazistii n-au inghitit un asemenea act de fronda la adresa politicii lor rasiale. Totusi, un timp a continuat sa publice in presa germana, alta decat cea patronata de NSDAP, in Berliner Tageblatt mai ales, debitand diferite enormitati despre situatia de la Dunare si Carpati. La 3 si 5 august 1937 s-a referit la alegerile municipale de la Brasov, afirmand ca germanii din localitate ar fi fost impiedecati sa voteze. Ceea ce era contrazis chiar de rezultatele votului. Apoi, la 18 august, acelasi an, scriind despre explozia unui depozit de munitii din sudul Ardealului, pretindea ca "soldatii romani ar fi fost siliti cu rafale de mitraliera sa stinga incendiul". Cine putea sa creada o prostie de un asemenea calibru, cusuta cu ata alba?

Culmea, fabulatiile lui Karl von Kletschkowski nu au fost sesizate de Directia Presei, unde veneau mai toate ziarele europene, ci de Directia Generala a Politiei, la 27 august 1937, care a reprosat Ministerului Afacerilor Straine ca editiile indicate ale cotidianului berlinez nu au fost cenzurate la intrarea in tara. Prudenta, Directia Presei a raspuns ca ziarul nu va fi interzis, deoarece "un asemenea gest ne-ar aduce inconveniente mult mai masive decat articolele in speta". Cert este ca ziaristul german nu a fost agreat nici la Budapesta, si Berliner Tageblatt s-a dispensat de serviciile lui, personajul esuand in cele din urma la Istanbul, unde l-a intalnit Charles Gyr in anii razboiului, mai exact in vara lui 1943. Karl Gyr era acreditat sa reprezinte la Bucuresti agentia Schweizerische Presse Korrespondenz, precum si cotidienele Neue Berner Zeitung si St. Gallen Tageblatt, venise la Istanbul cu o corespondenta confidentiala a sionistilor din Romania, iar Karl von Kletschkowski l-a rugat sa-l recomande ziaristilor britanici din Turcia, spre a fi ajutat de acestia sa castige o paine. Combinatia, se pare, n-a reusit.

La expulzarea lui Karl von Kletschkowski, inainte ca relatiile lui cu regimul nazist sa se altereze, autoritatile Reichului au raspuns prin expulzarea lui Iancu Chitzes, acreditat la Berlin din partea ziarului Dimineata. Nu se implicase in nici o neregula, pur si simplu era evreu. Oricum, de atunci, Völkischer Beobachter, atat in versiunea de la Berlin, cat si in cea de la München, a manifestat nu doar o data o ostilitate fatisa fata de Romania. In aprilie 1939, autoritatile romanesti au fost nevoite sa interzica intrarea in tara a tuturor editiilor in care erau elogiati legionarii. Chiar si dupa intrarea Romaniei in sfera de influenta a Reichului, agresiunile publicistice ale aceluiasi cotidian au continuat. Astfel, in editia din 20 septembrie 1940, sub titlul Ungaria dupa arbitraj, Völkischer Beobachter nu a pierdut ocazia sa-si arate coltii spre Bucuresti. Chestiunea fiind semnalata generalului Ion Antonescu, acesta a reactionat reticent, printr-o rezolutie adresata Subsecretariatului de Stat pentru Propaganda de pe langa Presedintia Consiliului de Ministri: "Se va trimite domnului Constant, care va dispune sa se trimita imediat gazetei germane un obiectiv articol, in care sa arate adevarul pe toate fetele - etnic, economic, bisericesc, cultural si istoric. Chestiunea trebuie tratata serios si continuu, atat in presa noastra, cat si in cea mondiala. Acesta este rostul propagandei." Era adevarat, acesta era rostul propagandei, si Al. Constant s-a conformat dispozitiei, rezultatul fiind insa egal cu zero.

SISTEMUL LUI KÖVER. Si corespondentul economic al cotidianului austriac Neue Freie Presse, Julius Köver, a descins la Bucuresti cu acte in regula. In paralel, mai colabora si la ziarele unguresti Pester Lloyd si Budapesti Hirlap, precum si la publicatiile cehoslovace Prager Tageblatt si Die Wirtschaft. Din 1933 a fost inregistrat la Directia Presei si drept corespondent al agentiei United Press of America, la cererea careia i s-a permis sa viziteze inchisoarea Vacaresti in februarie 1934. Sotia sa, Maria Köver, ca sa-si scoata cheltuielile pe parfumuri si rujuri, culegea informatii pentru ziaristul german Gerhard Christof. Julius Köver a inceput sa fie luat la ochi din februarie 1935, cand United Press a lansat pe fluxul de stiri informatia ca printul Nicolae era asteptat in tara, unde Garda de Fier pregatea o rascoala. Era de presupus ca va curge sange la Bucuresti, ceea ce reprezenta un rod al unei fantezii de persoana surescitata. O alta aberatie transmisa de Köver peste Ocean pretindea ca ministrul Afacerilor straine roman, Nicolae Titulescu, ar fi incheiat cu Moscova o intelegere prin care trupelor sovietice li se acorda drept de tranzit prin Romania. Spre unde? Spre nicaieri? Chemat la ordine de Directia Presei, Köver i-a explicat lui Eugen Filotti ca agentia United Press nu preluase informatiile de la el, ci de la o sursa din Viena. Efectiv, personajul perfectase sistemul ingenios de a-si transmite elucubratiile la diferite adrese sau filiale din Europa ale agentiei americane, de unde erau retransmise peste Ocean. In felul acesta, de fiecare data, putea arata cu degetul spre altcineva, iar in fata americanilor se justifica prin cenzura existenta la Bucuresti.

Azi asa, maine tot asa, pana cand Siguranta a izbutit sa-i demonteze sistemul, invitandu-l apoi sa se intoarca de unde a venit. Julius Köver nu a parasit Romania inainte de a oferi un banchet colegilor sai din Asociatia Presei Straine, la 16 iunie 1938, cu ocazia aniversarii zilei sale de nastere. Interesant este faptul ca atasatii de presa german si italian nu au participat la festin. Apoi, Julius Köver a plecat la Budapesta, unde a zabovit numai sase saptamani, stabilindu-se ulterior la Paris. Conform documentelor timpului, "a continuat sa coloreze telegramele de presa in mod defavorabil pentru Romania". Peste inca un an, rezidentul lui Mihail Moruzov de la Londra semnala centralei din Bucuresti ca indezirabilul individ se afla de mai multa vreme in Marea Britanie, era secretar al Asociatiei ungare pentru protectia minoritatilor si se angaja in turnee de conferinte in care deplangea soarta tragica a maghiarilor din Transilvania. Nimic nou sub soare, la fel se intampla si astazi, in vreme ce oamenii platiti sa apere prestigiul si interesele Romaniei dorm in cizme.

AMENDAREA CORECTITUDINII. Soarta ziaristului francez L...on Th...venin s-a transat in altfel de imprejurari si din alte cauze. Sosise prima data in Romania la 8 iulie 1929, impreuna cu sotia, pentru a vizita manastirile din nordul Moldovei. I-a placut tara si s-a stabilit la Bucuresti, pe Str. Paris nr. 50, in calitate de corespondent al cotidianului Le Temps din Paris si al mai multor publicatii de limba franceza din Orientul Apropiat. Din cand in cand publica si in Le Petit Parisien. A fost un ziarist respectat si de autoritatile romanesti, si de colegii sai acreditati in Romania de diverse publicatii si agentii din strainatate. Nu intamplator, la 5 decembrie 1937 a devenit membru al juriului de onoare al Asociatiei Presei Straine. Articolele publicate de el, mai ales in cotidianul La Reforme, din Cairo, erau "in general favorabile Romaniei", conform semnalarilor atasatului de presa din Egipt, George Seinescu, simultan si ofiter in Serviciul Secret de Informatii roman. Dimpotriva, un serial de articole despre acordul economic romano-german din aprilie 1939 a deranjat cum nu se mai putea autoritatile Reichului. Si acestea nu l-au uitat. La 26 aprilie 1941, la aproape un an de la prabusirea militara a Frantei, L...on Th...venin a fost expulzat din Romania, la cererea Legatiei germane de la Bucuresti. Autoritatile romanesti au acceptat aceasta sugestie, desi au actionat contre coeur. S-a recunoscut ca, in calitate de gazetar, francezul a avut o atitudine "corecta si obiectiva". Insusi L...on Th...venin a cerut Directiei Presei sa nu se consemneze in acte ca a fost expulzat, ceea ce ar fi reprezentat pentru el un stigmat, angajandu-se sa plece din Romania din proprie initiativa. Si nu a mai fost escortat pana la frontiera.

N.A.: Fanul fostului rege, citat de noi in ultimul episod al serialului despre tablourile Coroanei Romaniei, nu este dl Horia Badescu, profesor universitar la Cluj si fost atasat cultural la Paris, cum a aparut dintr-o eroare de transcriere, ci un anume Emanuel Badescu, despre care nu mai avem cunostinta pe unde s-a pripasit. Facem aceasta precizare insotind-o cu scuzele cuvenite.

UN CONTEXT TULBURE "Cand am venit eu in 1924 la Bucuresti, am inceput sa fac cunostinte in lumea de presa si de politica si de diplomatie. Apoi era timpul in care chestiunea cu Ardealul si cu Dobrogea devenea actuala si unde veneau foarte multi ziaristi straini la Bucuresti. Cei care nu erau membri la asociatie, fiind numai in treacat pe aici, veneau regulat la adunarile pe care asociatia le facea in fiecare saptamana si se intalneau regulat, in fiecare zi si, dupa masa, la conferinta presei straine, care se tinea la Ministerul Propagandei. Pe directorul de la Rador l-am cunoscut de multi ani si, de la Rador, in calitate de corespondent al agentiei elvetiene, am primit zilnic buletinele lor telegrafice" Karl Gyr ziarist elvetian acreditat la Bucuresti in anii razboiului

RAPOARTE "Intr-o scrisoare gasita asupra lui, adresata redactorului-sef Eugen von Iriniy de la agentia Universal Korrespondenz din Viena, numitul cere acestuia sa-i procure o legitimatie de ziarist, prin intermediul Asociatiei Presei din Viena, aratand ca lucreaza la un expozeu de 50 de pagini asupra situatiei din Romania. In alte patru scrisori trimise de un anume Thomson din Haga i se comunica respingerea articolelor sale cu privire la Romania, trimise ziarelor olandeze Haagsche Post, De Telegraf si Het Vaderland, prin intermediul aceluiasi Thomson. Or, este stiut ca Stern a afirmat ca este corespondentul ziarului olandez Haagsche Post" Nota a Sigurantei despre Ludwig Stern, pretins ziarist olandez

EXPULZARE "S-a constatat ca el, din proprie initiativa si nu in calitate de ziarist, a venit in tara, reusind, gratie mai multor recomandari de la persoane marcante, sa adune un considerabil material statistic si informativ asupra unor industrii care privesc apararea nationala si care nu trebuiau sa fie cunoscute in strainatate (au fost remarcate si numeroasele lui intalniri cu comunistul Mihail Cruceanu, deducandu-se ca ar fi lucrat pentru rusi, n.n.)...Avem onoare a va aduce la cunostinta ca, in ziua de 24 martie a.c., in urma invitatiunii noastre, a parasit tara, cu destinatia Budapesta-Viena, supusul austriac Ludwig Stern, pretins ziarist olandez" Nota a Sigurantei despre activitatea dubioasa a ziaristului Ludwig Stern