Sinucigasul. Moartea după plutire

Jumatate din tenişii lui erau in aer.Călcăiele erau singura legătură cu un prezent incert apăsănd betonul terasei. Corpul ii era puţin aplecat pe spate că să compenseze dezechilibrul astfel incat fără voie privea spre cer. Norii alergau nepăsători la drama de pe bloc. Si-ar fi dorit o discuţie cu norii. Se găndea că norii ar putea vorbi inainte să se transforme in ploaie... "Ce poezie rănceda mă cuprinde acum"... nu sţia de ce ii venea să urle...dar urletul ar fi grăbit zborul pe Pămănt...


Ii plăcea senzaţia asta de echilibru precar... "Aş putea să las văntul să mă omoare"... "daca văntul ar sufla mai tare acum ar putea decide in favoarea morţii mele". Văntul insă nu sufla şi nu prelua responsabilitatea sinucigaşului...văntul preda lecţia moralităţii, işi spunea zămbind... Va trebui să sar din proprie iniţiativă...asumă-ţi, ii soptea curgerea norilor... Oare cate sinucideri privesc norii acum? căţi oameni pe căte blocuri, schele sau poduri aşteaptă să sară şi privesc cerul? Căţi oameni pe Pămănt fac aceleaşi lucruri deodată? Ideeea simultaneităţii il făcea să se simtă mai puţin singur.. Oare jumătea mea, femeia pe care nu am cunoscut-o niciodată se pregateşte să sară odată cu mine? Ne vom regreta unul pe altul in cădere?


Ochii incepură să i se umezească şi povestea iubirii pierdute, cea la care jinduiesc toţi oamenii răsfoind reviste strălucitoare fabricate de artişti neadaptaţi se derula inlocuindu-i găndurile... Era convins, acum, in timp ce lacrimile ii gădilau obrajii făcăndu-l să zămbească nevoit, că jumatatea lui va sări odată cu el... Ii vedea blugii rupţi, tenişii albaştrii, cu imprimeuri de trifoi, tricoul negru cu inscripţia 'Love is in the air' şi părul roşcat precum răsăritul soarelui in Atlantic.. Cicatricea lunguiaţă de pe obrazul drept , o crăpătura albă pe faţa ei mereu bronzată şi năsucul perfect desenat, parcă de japonezii manga...


Plăngea la găndul că n-o s-o vadă niciodată, că n-o să-i imbrăţişeze sănii şi n-o s-o poată privi in ochii verzi, care i-ar fi măngăiat pielea cu lumina lor nefirească... Lumina aceea albă care străpunge aerul inainte ca furtuna de vară să intunece totul... Plăngea pentru tot ce ar fi putut avea impreună cu fata visurilor lui şi-şi vindea sieşi iluzia fericirii.. In singurătatea teribilă dinaintea saltului găsise soluţia dedublării ca formă de luptă...


Se impărţise ad-hoc in doi indivizi, unul conştient şi pragmatic care se pregatea să sară cu un zămbet ingheţat pe buze şi ştia că trebuie să mai ia cu el un idiot indrăgostit de viaţă in ultimul moment... Primul ii vindea celui de-al doilea iluzia implinirii in ultimul zbor alături de o EA fabricată in ultimul moment... Celălalt nu voia incă să abandoneze imaginea femeii care l-ar fi putut salva, deşi ştia că ea era in aceeaşi situaţie pe un bloc din Paris... Norii işi incetiniseră mersul interesaţi parcă de povestea simultană a doi oameni care vor zbura in moarte ţinăndu-se de măinile care nu se vor fi atins niciodată...

Sinucigaşul. Moartea după plutire - Interesant? Episoadele precedente pe Bed for love , un blog cu idei Tudor Chirilă