Obiceiurile de Craciun, Anul Nou si Boboteaza formeaza, laolalta, scenariul mortii si renasterii divinitatii.

MASTILE. Ritualulul renasterii divinitatii implica intotdeauna jocuri fantastice

Sarbatorile crestine s-au suprapus peste cele precrestine. "Craciun este un zeu solar specific teritoriilor locuite de stramosii autohtoni ai romanilor, geto-dacii, identificat cu zeul roman Saturn si cu zeul iranian Mithra", ne spune domnul profesor Ion Ghinoiu, de la Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu" din Bucuresti. Mai mult de un mileniu, crestinii au sarbatorit Anul Nou de Craciun (25 decembrie). La Roma pana in secolul al XIII-lea, in Franta pana in anul 1564, in Rusia pana in vremea tarului Petru cel Mare, iar in Tarile Romane pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Chiar si astazi, in unele sate din Banat si Transilvania, ziua de 1 ianuarie se mai numeste si Craciunul Mic, si nu Anul Nou.

In spatiul sud-est european, Craciunul a fost o sarbatoare solstitiala cand oamenii celebrau divinitatea solara cu acelasi nume. Determinativul de "mos" (Craciun) indica varsta zeului adorat care trebuie sa moara si sa renasca impreuna cu timpul calendaristic la Anul Nou.

In Calendarul Popular, peste sarbatoarea autohtona a Craciunului s-au suprapus Saturnaliile romane (la inceputul mileniului I i.H., zeul Saturn se celebra intre 17 si 23 decembrie; apoi nasterea zeului solar de origine iraniana Mithra si, dupa aparitia crestinismului, Nasterea lui Iisus).

Obiceiurile de Craciun, Anul Nou si Boboteaza formeaza, laolalta, scenariul mortii si renasterii divinitatii: sacrificiul ritual al porcului, la Ignat, animal care reprezenta, la unele popoare ale Antichitatii, spiritul graului; prepararea alimentelor rituale, in special colacii de Craciun; abundenta obiceiurilor si credintelor care ilustrau degradarea timpului, dezordinea si haosul dinaintea Creatiei (excesele de bautura, mancare, distractie, avalansa cuvintelor si expresiilor licentioase, dansul ritual al Perinitei, jocurile grotesti ale unor masti etc.). "Sfarsitul Anului Vechi, prin stingerea rituala a luminilor la cumpana dintre ani, la miezul noptii de Craciun sau de Anul Nou; nasterea Anului Nou prin aprinderea luminilor; explozia de bucurie, insotita de imbratisari si felicitari, ca lumea a fost salvata de la pieire; alungarea spiritelor malefice prin strigate, pocnituri si zgomote produse de bice, tulnice, buhae, iluminatii nocturne, purificarea oamenilor prin stropitul cu apa si prin scaldatul feciorilor in apa rece a raului, curatirea vazduhului prin Incurcatul sau alergatul cailor; Colindatul, Plugusorul, semanatul, Sorcova,Vasilca etc."

STEAUA. Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri care se pastreaza cu drag si astazi, mai ales de copii, este "Steaua". Colindul care anunta Nasterea Mantuitorului, care vorbeste despre greutatile prin care a trecut Maica Domnului pana L-a nascut pe Iisus. "Incepand cu intaia zi de Craciun si sfarsind in ziua de Boboteaza, mai pretutindeni, sau numai pana la Sf. Vasile, si chiar numai cele trei zile ale Craciunului, pe-alocuri, pretutindeni pe unde traieste poporul roman, copiii umbla cu steaua, in satul lor si in alte sate", scria Tudor Pamfile in "Sarbatorile romanilor" (reeditata de Editura Saeculum I.O. in 1997). Obiceiul a fost importat si la Bucuresti. "Un rol important in ritualul de Craciun il avea steaua, semnul dumnezeirii, cea care i-a calauzit pe cei trei magi pentru a se inchina Mantuitorului si a-i aduce daruri scumpe precum aur, tamaie si smirna", scrie Lelia Zamani in "Bucurestii in sarbatoare", aparuta la Editura Cartea de buzunar.

INGROPAREA. Un obicei foarte interesant: parodia inmormantarii Anului Vechi si a renasterii Anului Nou, organizata pe valea Somesului, de cetele de feciori, pe data de 28 decembrie, se numea Ingropatul Craciunului.

Feciorii, adunati la casa jocului, aleg pe cel care va interpreta rolul Craciunui mort, ne povesteste domnul profesor Ion Ghinoiu. Acesta este asezat pe o scara de lemn (targa funerara) si acoperit pentru a nu fi recunoscut. In timp ce mortul este condus la rau, pe ultimul drum, cortegiul funerar canta morteste (jeleste), popa slujeste, cantorul da raspunsuri la ectenii, iar lautarii canta ca la inmormantarile adevarate, ale tinerilor necasatoriti.

Textul ritual, cantat pe melodia prohodului, descifreaza semnificatia obiceiului: "Mai Craciune, mai Batrane,/ Astazi te-ngropam pe tine./ Haideti toti, cu mic cu mare,/ Sa ducem Craciunu-n vale,/ Si sa-l bagam in produc,/ Pe el sa punem butuc./ O, Craciune, o, Batrane,/Du-te de la noi cu bine; /Meri pe apa Sambetei,/Si-napoi nu mai veni,/C-a venit altu Craciun/ Si-a fi ca tine mai bun".

La produc (copca in gheata raului), dupa ce i se luau iertarile si i se dezlegau pacatele, mortul era aruncat de pe scara pe gheata. In acel moment, Craciunul renascut se ridica in picioare pentru a fi vazut de intreaga asistenta. Noul Craciun, insotit de feciori si melodii vesele de joc, se intorcea la casa de joc, unde se desfasura pomana (comandarea) Craciunului, o petrecere de pomina.

.

Darurile pentru vii si morti

Sarbatorile de iarna reprezinta bucurie, daruri, imparteli. Romanii, in majoritatea lor, asociaza Craciunul cu darurile. Fie ca este vorba de colaci, colacei, covrigi, bani sau alte produse, ei gasesc mereu oameni care sa merite un dar de la ei sau oameni de la care asteapta un dar de Sarbatori. Mortii nu sunt uitati nici ei.

Petrecere la carciuma

Craciunul nu se sarbatorea numai acasa, la rude ori la prieteni, spune Lelia Zamani in "Bucurestii in Sarbatoare", ci si la carciuma. Pe vremea cand Iancu Caragiale era proprietar la Gambrinus, localul a fost luat cu asalt de catre prietenii acestuia: V. Leoneasu, tenorul Nicu Poenaru, Cincinat Pavelescu si maestrul Alecu Barcanescu. Cincinat Pavelescu a scos o stea si a pornit sa colinde, sub privirile socate ale lui Delavrancea.

SUPERSTITII

Postul Nasterii Domnului reprezinta pentru romani o perioada plina de oportunitati, pentru a face din anul ce vine unul plin de impliniri si bucurii. Oamenii se protejeaza mai intai pe sine, romanii nu cauta cearta sau bataie in post, ei ar gresi in fata Celui de Sus si s-ar umple de boli si tot felul de bube. Niste nuci in apa de baut dau sanatate oamenilor, ii fortifica. La fel, daca se pune o potcoava intr-o galeata cu apa si se bea apoi apa, oamenii vor fii sanatosi anul urmator, atat ei, cat si animalele din curte, dar trebuie sa bea si ele. Cine vrea sa aiba oua multe de la pasari trebuie sa le dea mancare din ciur. Ii vor oua gainile la fel de des precum e ciurul! In anumite zone, femeile vaneaza lilieci, ii baga intr-un musuroi de furnici si mai scot de acolo doar oasele, pentru descantece si farmece. Nu se da imprumut in Ajunul Craciunului, caci piere norocul celui care da, dar creste norocul la furturi al celui care ia cu imprumut.

VESTIREA

Nasterea lui Iisus era vestita, in Bucuresti, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, de cele peste 80 de locasuri sfinte. Pe atunci, erau in Capitala douazeci si cinci de manastiri, paisprezece biserici de lemn si patruzeci si cinci de biserici de piatra. Ion Ghica, citat de Lelia Zamani in "Bucurestii in Sarbatoare", spunea ca, printre sunetele care vesteau nasterea lui Hristos, putea distinge "glasul tanguitor al clopotului de la Sfantu Gheorghe, sunetul jalnic si mandru al Antimului, bataia rara si falnica a Sfantului Spiridon cel Nou, inganandu-se cu Sarindarul si cu sunetul clopotului de la Curtea Veche".

.

.

Legenda Nasterii Pruncului Iisus

Icoan` pe sticl` din colec]ia Muzeului }`ranului Rom~n

Nasterea Copilului Iisus este una dintre cele mai mari bucurii pe care o poate cuprinde sufletul omenesc. Iar sufletul romanului este prea iubitor de frumos ca sa nu isi puna creativitatea la incercare scornind legende despre Maica Domnului si Nasterea copilului Iisus.

Nasterea Pruncului Iisus nu putea fi trecuta cu vederea de imaginatia poporului roman. Asa a luat nastere o serie de legende. Legende care povestesc greutatile prin care a trecut Maica Domnului pentru a-L aduce pe lume pe Mantuitor.

Doi mari folcloristi au strans cu migala legendele care vorbesc despre Nasterea Domnului: Simion Fl. Marian si Tudor Pamfile.

MOSII FRATI. Mos Ajun si Mos Craciun, reprezentarile mitice romanesti, au ajuns, dupa 365 de zile, la varsta senectutii si a mortii. Conform traditiei populare, Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile facerii, cere adapost lui Mos Ajun. Motivand ca este om sarac, acesta o refuza, dar o indruma spre fratele sau mai bogat - Mos Craciun.

In Panteonul romanesc, Craciunul are puteri miraculoase, specifice zeilor si eroilor din basme, dar si calitati si defecte specifice oamenilor.

Ca persoana profana, el este un om batran, un pastor cu barba de omat, vecin cu Mos Ajun, fratele sau mai mic. Ca figura apocrifa, s-a nascut inaintea tuturor sfintilor, este mai mare peste toti ciobanii din satul in care s-a nascut Hristos si altele.

Pe neasteptate, in acest sat linistit de pastori, soseste o femeie necunoscuta care, simtind ca i-a venit vremea sa nasca, bate la poarta casei lui Mos Ajun si ii cere adapost. Motivand ca este om sarac trimite la fratele sau bogat, Mos Craciun.

Acesta, nestiind ca femeia este Maica Domnului, nu o primeste, sau, in alte variante, este trimisa in grajdul vitelor. Aici apare sotia lui Mos Craciun, Craciuneasa, femeie miloasa, care o ajuta pe femeia straina, fara stirea lui Mos Craciun. Maica Domnului naste la el acasa, iar Mos Craciun afla si isi pedepseste sotia cu taierea mainilor din coate.

In curand, Mos Craciun afla ca in umilul sau grajd s-a nascut Iisus si atunci se caieste si pentru ca nu a ajutat-o pe Maica Domnului si pentru ca si-a pedepsit sotia. Se roaga la Dumnezeu de iertare si astfel devine primul crestin, sfantul cel mai batran, sotul femeii care a mosit-o pe Maria.

Craciunita va scapa in cele din urma de efectul pedepsei primite de la sotul sau. Maica Domnului va face in asa fel incat Craciunita isi va recapata mainile.

LEGENDELE. In lucrarea sa "Sarbatorile la romani" (reeditata de Editura Saeculum I.O, in 1997), Tudor Pamfile a adunat cateva legende ale Maicii Domnului si ale Nasterii.

"Intaia povestire, cum se aude prin unele parti din Transilvania, se leaga cu o credinta cunoscuta de asemeni prin acele parti si care spune ca pentru Craciun e bine ca fiecare crestin sa faca macar cate un colac, care sa aiba infatisarea unei maini cu degetele intinse. Curpinsul acestei povestiri este urmatorul: "Cand s-a nascut Hristos, baba lui Mos Craciun, Craciuneasa, s-a dus de a mosit pe Maica Domnului. Cand a auzit Mos Craciun ca femeia sa a lucrat in ziua lui, i-a taiat mainile pe loc. Atunci, Craciuneasa s-a dus la Maica Precesta si plangand, i-a spus ce a patit, si i-a aratat mainile. Maica Precesta a suflat peste mainile Craciunesei si indata mainile i s-au facut frumoase si curate, iar nu zbarcite cum erau inaintea de aceasta. De atunci a ramas datina ca sa faca pomenitul colac, care se unge pe deasupra cu galbenus de ou, ca sa sclipeasca intocmai cum sclipeau atunci mainile Craciunesei."

A doua povestire care se aude prin Bucovina ne spune ca Maica Domnului era fata de imparat. Cand a purces grea, imparatul s-a minunat. De aceea a intrebat-o daca se cunoaste vinovata cu cineva. Sfanta Fecioara, raspunzand ca nu se stie intru nimic patata, imparatul a chemat in sobor pe toti invatatii si mai-marii imparatiei lui si le-a dat la toti cate o bucatica de lemn uscat, de paduret, ca sa o tina in gura. Lemnul a ramas tot uscat la toti, fara numai la un unchias batran, la care indata a slobozit frunze si flori. Si astfel a inteles imparatul, tatal Nascatoarei de Dumnezeu, ca fiul ei ce se va naste este Duh Sfant".

Sunt multe variante care povestesc despre bunatatea Craciunoaiei si despre neindurarea lui Craciun. Insa in Tara Romaneasca, ne spune Pamfile, sunt si legende in care ca personaje principale care au sarit in ajutorul Maicii Domnului, apar animalele. "In noaptea de Craciun, cand Fecioara Maria a nascut pe Mantuitorul, cea dintai vietate de prin imprejurimi care a facut zgomot sa vesteasca Sfanta Nastere a lui Iisus a fost o broasca ce a inceput a oracai. Cand a auzit-o, Maica Precesta a binecuvantat-o: sa fie blagoslovita si de lume bagata in sama. Sa fie trambitasul ploilor si ea sa traiasca cu trupul in vecii vecilor. D-aia broasca, cand moare, nu se-mpute niciodata si nici viermi nu face, ci se usuca si se pomaieste, iar daca omori o broasca, se manie Dumnezeu, care se porneste pe ploi si pe potoape, de nu se mai opreste. Ba se crede ca acelui care va omora o broasca ii va muri o vita."

Articol realizat cu sprijinul domnului profesor Ion Ghinoiu de la Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu" din Bucuresti

Casa regala dadea tonul colindelor

La sfarsitul secolului al XIX-lea, in seara de Ajun, tonul colindelor era dat de Palatul Regal, unde veneau sa cante corurile de barbati de la Mitropolie, de la Domnita Balasa, dar si corul "Operei" de la Teatrul National. Centrul Comercial, rece si neprimitor, era putin invaluit de colinde, a caror intensitate sporea cand te indreptai spre periferie. Majoritatea colindatorilor erau copii saraci, de prin mahalalele bucurestene.

Vicleimul sau irozii prin Bucuresti

Pe langa colindatul cu steaua, in Bucuresti se mai umbla, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, cu Vicleimul sau Irozii, care se bucurau de o mare cinstire. In fruntea cetei de colindatori mergea Irod cu cei trei crai de la rasarit: Baltazar, Gaspar si Melhior. Dupa ei urmau Ingerul, Calugarul si mai multi ostasi. Hainele pe care le imbracau Irozii erau pline de fast.

Dupa Lelia Zamani - "Bucurestii in Sarbatoare" - editura "Cartea de buzunar"

.

STEAUA

Steaoa de sus rasare Ca o taina mare. Steaoa straluceste, Pre Hs. vesteaste. Steaoa isi da raza, Pre maghi ii lumineaza. Si maghii graiesc Grai filosofesc: "Tu esti cea prorocita De Vaalam vestita, Ca de cand pamantul N-au nascut cuvantul Si fara de acesta N-au nascut Preacista. Nascu pe Hristos Lumii spre folos. O, stea prealuminoasa, Din toate aleasa, Cu a ta ivire Ne inveti tocmire Si noaa ne scrie In astronomie Ca s-au nascut jos Imparatul Hristos, In cetatea lui David, Pilda aratand." Si deaca au vazut, Au calatorit. Trei crai despre rasarit, In Vithleaen au venit Si indata au aflat Pre cel ce au cautat Si i s-au inchinat Ca unui inparat, Daruri in maini tiind Si lui Hristos cantand: "Cocoane inparate, Si prealuminate, Te stim cine esti marit Si in troita slavit; In ce chip ai venit Si din ce fecioara te-ai nascut, Din fecioara curata, Si preanevinovata, Pentru aceaia ne rugam Ca si de la noi sa priimesti "Daruri lumesti" (preluata din "SARBATORILE LA ROMANI", de Tudor Pamfile, aparuta la Editura Saeculum I. O. 1997)