x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Trafic - Melcul francofon

Trafic - Melcul francofon

de Luiza Moldovan    |    Roxana Ioana Ancuta    |    28 Sep 2006   •   00:00

Doua echipe ale Jurnalului National au cronometrat ieri dimineata cat ii ia unui bucurestean de rand ca sa ajunga din centru la Aeroportul "Henri Coanda". Concluzia: numai drumuri sa n-aveti de facut! ... Cititi si: Chirac, cel mai de vaza oaspete Dialog germano-roman ... Doamnele francofoniei

FOTOREPORTAJ
Click pentru a mari
CULOARUL MELCILOR. Bucurestenii au fost izolati de mesterii carmaci prin siruri de morcovi bicolori

De la Aeroportul "Henri Coanda" spre Palatul Parlamentului si dinspre Palatul Parlamentului spre Aeroportul "Henri Coanda". Doua sensuri ale unui singur traseu devenit de cosmar pentru orice roman de rand. Doua echipe ale Jurnalului National au cronometrat timpul petrecut in trafic, intr-o dimineata racoroasa de Sommet.

Merde. E devreme, e violet, e frig, francofonia se face terorizanta inspre noi, noi ne zgribulim din cauza ei si devenim francofobi. Ne e frica de francofonie. "Bon jour, mes eleves! Bon jour, camarade professeur." Asseyez-vous, ce naiba, oameni suntem.

Ora opt fara chelche minut, suntem dans le centrul de la capital de la francofoni. Un aer gri si rece ne trage de par si ne face sa ne doara. La capital de la francofoni e trista ca o gagica lasata cu ochii-n soare, singura-n prispa. La ora asta ar fi trebuit sa fie mai calcata in picioare, mai pietonata, mai accesata, mai bagata intr-a cincea. Cand colo, la capital de la francofoni se uita in oglinda si nu-i vine sa creada. Daca nu mai are atatea masini pe strazi, macar oameni sa aiba. Ii e dor de picioarele multele, ii e dor de claxoanele si de fumul artistic iesit din masinile bengoasele. Samitul asta a ruinat-o. Noroc ca nu dureaza prea mult, iar letargia asta dureroasa o sa-i treaca repede.

Inspaimantat de trafic ca de proful de franceza, pietonul cel francofob si-a tras perdelele, a-ncuiat usa de patru ori, s-a decuplat de la telefon si asteapta sa treaca tragicul eveniment. Cine are nevoie de francofoni n-are decat sa-si cumpere, el n-are sa iasa din casa decat dupa ce totul se va fi terminat si se va fi dat drumul la circulatie. Pana atunci, are sa profite ca sa-si puna muraturile in liniste.

ORA OPT. Politistii sunt peste tot, atat de bocu, incat ai senzatia ca tara asta e spesialize in productia de sumane verzi cu dungi reflectorizante. Multi, multi, agitati si frumos gesticuland, parca dati pe "mute", ca noi nu-i auzim, din masina.

Inaintam spre Aeroportul "Henri Coanda". Dupa un preludiu salbatic, cu strazi goale si pietoni putini, urmeaza tacerile. Tacerile semafoarelor rosii. Zece minute facute lejereanu din centru pana la Arcul de Triumf ne bucura si ne suscita interesul pentru trafic. Alt preludiu, alt inceput, totul e aglomerat pe cea mai aglomerata dintre artere. Tine-te bine, fracofonule, partida de sex salbatic cu soseaua abia acum incepe.

OPT SI ZECE. Un sir de masini... aaa... un sir de masini. Se intinde ca un spagat perfect inaintea noastra. Opt si unspe, un centimetru mai incolo. Opt si doispe, hai, ca merge. Opt si treispe. Noroc cu ghiotura. Patru centimetri plus un schimbat de priviri cu un jandarm simpatic. Opt si cinspe. Suntem foarte departe de Arcul de Triumf. La Casa Scinteii. Ma rog, Casa Presei foarte Libere. Pe un trafic cat de cat normal, pana acum am fi ajuns la Saftica. Avem timp sa privim Casa Scinteii din fata, din profil si din spate. In total un sfert de ora, cam atata iti ia, francofonule, sa treci de bastionul... aaa de bastionul presei romane. Mergem incet, ca nu dau turcii. Ne luam la intrecere cu un burtos violent cu un caine comunitar de care se ia din senin. Un centimetru pe minut. Pe langa noi, pe culoarul liber de trafic, turismele intra ca-n branza si fac "miau", ca masina lui Schumaher. Pe langa mersul masinilor noastre, mersul burtosului celui violent pare pasul strengarului.

TACI SI INGHITE! Ieri-dimineata, bara la bara pana la victoria finala

NOUA SI ZECE. Baneasa. Noua si un sfert. Baneasa. Noua si douazeci. Baneasa. Spatiul, ultima frontiera. Colegul meu Gabi Boholt zice ca, dac-ar fi avut avion la ora asta, ar fi venit cu o seara inainte si si-ar fi instalat cortul in aeroport ca sa nu piarda cursa. Malitios, ca de obicei. Merde. Dupa o ora si jumatate de antrenament intensiv cu soseaua, ajungem la destinatia finala: spatiul.

SE IESE MASIV. Dimineata pe racoare, ne trezim si plecam spre spre Aeroportul "Henri Coanda".

De-acolo ne vom transpune in pielea unui bucurestean care trebuie sa ajunga la munca in centrul orasului, mai precis, la kilometrul zero al francofoniei. In pielea unuia pe care, de cateva zile, prefecta Mita Mantale (cum a numit-o cineva) l-a adus in pragul isteriei cu recomandari homeopate gen "circulati cu bicicleta".

ACEEASI DISTRACTIE. Buuuun. Incercam sa ajungem la Otopeni. Treziti de pe la ora 5:30, plecam de-acasa la 6:30. La 7:30 ar fi trebuit sa ajungem la aeroport, dar socoteala n-a iesit din cauza blocajului (cel de toate zilele) de la Casa Presei. Incepe distractia. De la Casa Presei Libere si pana la Fantana Miorita facem, bara-n bara, 15 minute. Noi, caci in sensul celalalt totul curge. O Salvare semnalizeaza sonor intentia de a depasi coloana. Pentru ca nu vrea s-o ia pe banda "fierbinte" (desi avea voie), Salvarea insista in semnalizarea soferilor si incearca sa se strecoare printre masini. Inainteaza cu greu. Cum se intampla de regula, cativa soferi sunt mai cu mot si se lasa absorbiti in golul din urma Salvarii. Ca restul poa-sa stea civilizati, ca fraieru’, la coada. Pana la Baneasa mai facem vreun sfert de ceas. C-asa-i in Bucuresti. O Dacie papuc fenteaza pentru cativa metri regulile de circulatie impuse cu ocazia Sommet-ului si musca din banda rezervata francofonilor cu staif. Incercare esuata din cauza politistului care-l cearta scolareste pe sofer si-l muta acolo unde-i e locul.

Blocajul infernal a dat ocazia conducatorilor auto sa faca o scurta revista a presei la volan sau sa manance un sandvis, iar copilotilor sa traga un pui de somn ori sa caste gura la "vecinii" de trafic. Ce s-o mai lungim: la ora la care bucuresteanul se trezeste in drum spre slujba, pentru a ajunge de la Casa Presei pana la "Henri Coanda" au fost necesare 60 de minute.

MAI LEJER. In sens opus, lucrurile in trafic continuau sa curga. De la Fantana Miorita pana la Casa Presei ne-a fost de ajuns un minut, alte trei minute de aici pana la Arcul de Triumf si inca 20 pana la Casa Poporului. La un post de radio se vorbeste despre un Bucuresti ca-n a doua zi de Craciun. Mda, bugetarii, care au liber (in afara de politisti, desigur) in perioada Sommet-ului Francofoniei, or fi plecat la munte!
BOLNAVIORI
Mai multi membri ai delegatiilor straine venite in Romania au fost tratati pentru diferite probleme medicale, unul avand chiar un diagnostic complicat, dar nu s-a inregistrat inca nici o spitalizare, relateaza Mediafax, citand surse din cadrul organizatorilor. Ambasadorul din Congo a fost transportat la spital pentru urgente oftalmologice si apoi directionat catre urgente neurologice. Un oficial din Camerun a fost tratat pentru gastrita acuta si puseuri de tensiune. Un alt delegat, din Senegal, a suferit o criza de astm. In cursul zilei de miercuri, echipajele SMURD au fost solicitate la Hotelul Felicia in cazul unui oficial din Mali, acesta fiind tratat pentru dureri toracice nespecifice. Un alt caz, care nu s-a soldat cu victime, s-a petrecut in apropiere de Sinaia, unde un delegat din Laos a scapat ca prin urechile acului de impactul cu un tren de marfa. El a iesit la timp din autoturismul care ajunsese pe calea ferata.
TEAPA DE LA FANTANA
Circa 30 de persoane au asteptat ieri in zadar la Fantana de la Universitate evenimentul "Bucuresti - Colectia Pret a Porter de toamna". Spectacolul urma sa aiba loc intre orele 20:00 si 21:30, cel putin asa figura in pagina 8 a brosurii despre manifestarile francofoniei - Sala Dalles, pe care bucurestenii au primit-o de la organziatori. Vazand ca au trecut 15 minute de la ora inceperii evenimentului si ca tinerii purtand tricouri cu insemnele francofoniei se pregatesc de plecare, curiosii au putut afla cu stupoare ca "prezentarea colectiei s-a tinut la Sala Dalles de la ora 18:00". Cel mai interesant a fost ca, intrebati, la randul lor, despre spectacol, cei de la Sala Dalles le-au spus bucurestenilor ca acolo nu s-a organizat asa ceva si ca tot ce putuse fi urmarit in acea zi fusese o prezentare de carte. "Incercati mai sus, la Universitate."
×