Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In fiecare duminica, Cotfas Aurelia se duce la mormantul copilului sau de 19 ani, ingropat in curtea bisericii din satul Subcetate, judetul Harghita. Atat i-a mai ramas.... Si o ultima scrisoare pe care o reciteste, de fiecare data, cu suspine.
In dimineata Craciunului din 1989, o telegrama anunta familia Cotfas ca fiul lor Marinel s-a stins din viata, a cazut la datorie luptand pentru libertate, la unitatea militara din Hunedoara, unde era soldat in termen. Urma sa se libereze in ianuarie, dar soarta i-a fost potrivnica.
Parintii n-au aflat nici pana in ziua de astazi mai multe date despre cum s-a stins din viata copilul lor. La aflarea vestii, mama, Aurelia, a fugit racnind de durere, cu lacrimile siroindu-i pe obraz, pana la biserica, sa-i bata clopotele copilului pierdut. A mers singura, caci sotul saui, bolnav de inima, ramasese nemiscat in pragul casei, cu telegrama in mana, incremenit de durere. Sora lui Marinel, mai mica decat el cu un an, nu era acasa. Isi vazuse ultima data fratele cand el a implinit 18 ani.
Eroul a fost sportiv, a castigat medalii la schi fond. "Era un baiat credincios. Dupa ce a murit, multi prieteni de-ai sai mi-au scris si mi-au spus ca nu era copil, era un inger", povesteste mama sa. Nu stie nimeni ca Marinel sa fi avut o iubita, insa dupa ce s-a stins din viata, in mica sa valijoara de armata, s-a gasit fotografia unei fete frumoase, necunoscute.
Marinel a lasat in urma multe inimi zdrobite in randul colegilor de armata. Un ofiter din Orastie, Vasile Hosu, i-a scris mamei eroului, dupa moartea acestuia, in fiecare luna, timp de un an, asa cum ar fi facut si Marinel.
Mama eroului pastreaza cu sfintenie o ultima scrisoare a lui Marinel, din data de 14 noiembrie 1989. In ea, fiul sau a caligrafiat o poezie, compusa de el si dedicata celei care i-a dat viata. "El n-a scris niciodata, nu stiu de unde a avut talentul. Am crezut ca a copiat-o dintr-o carte, dar profesoara de romana din sat spune ca nu", povesteste cu uimire mama.
Ultima sa scrisoare, doua foi dintr-un caiet dictanto, scrise ingrijit. "Dragi Parinti", Parinti cu majuscula, "va rog sa ma iertati ca nu v-am scris pina acuma, dar sa stiti ca n-am avut timp ca tot am fost mutati. Sa stiti ca acceleratu a avut intarziere si am pierdut toate legaturile spre Resita si am ajuns abea in cealalta zi, de dimineata, le-am explicat la cei de la unitate din ce cauza am intirziat si m-au inteles si nu am patit nimic.
A doua zi dupa ce am ajuns la unitate m-au mutat la Lugoj, unde am fost la juramantul la cei care s-au incorporat acum in septembrie, dar numai am asistat. N-am stat nici trei zile la Lugoj si mi-au spus ca ma muta la Orastie pina la sfirsitul lui decembrie, deci dupa cum v-am spus, dar nu eram precis, m-au mutat la Orastie. In legatura cu ce am discutat cu voi despre geaca, am vorbit cu cineva de aici de la comanda si mi-a zis ca ma costa in jur de 3500 de lei pina la sfirsitul lunii lui decembrie. Am vorbit cu cineva de o pereche de blugi cu 1700 de lei daca aveti bani sa-mi trimiteti si de blugi si de geaca. Cred ca luna asta sau cel tirziu la inceputul lunii viitoare ajung pe acasa si ieu eu atunci bani si discut cu voi despre tot ce trebuie. Am venit aici la Orastie numa’ de citeva zile si pina acum n-am avut timp sa va scriu si acum va scriu in viteza cea mai mare, daca ajunge scrisoarea mea, ceea ce nu cred, pina merge Costel sa-i transmiteti multe salutari din partea mea. Aici la noi ii cam frig afara, ne-a si dat portu la tinuta de iarna, a picat in citeva dimineti si bruma, cel putin dimineata ii foarte frig afara, in schimb avem un mare noroc ca in dormitor ii foarte cald, avem teracota si facem foc tota noaptea si avem o cadura destul de buna, cu mincare si cu celelalte pot sa spun ca o duc destul de bine. Cu circulara cred ca ati rezolvat si voi, altceva nu mai am ce sa va mai scriu de aceea v-as ruga sa-mi scrieti daca Danut a plecat la Brasov si daca Ionel o fost cumva acasa sa-mi trimiteti adresa lui Ionel ca i-am pierdut-o. Cu acestea spuse inchei aici mica mea scrisoare. Cu drag, al vostru fiu drag, Marinel Cotfas". Insa Marinel n-a putut incheia scrisoarea, ultima trimisa celor dragi, fara un dar pentru mama lui. Prima si ultima poezie pe care i-a dedicat-o vreodata.
"Dor de mama"
Ah ce greu mi-e fara tine mama,
Ce pustiu e-n mine, mama mea,
Tu esti hrana mea spirituala
Tu alungi din mine clipa grea.
Vai si ce departe esti de mine
Si ce dor mi-e de faptura ta
Trupul meu se zbate sub suspine
Mama, unde esti maicuta mea.
Unde ai ramas asa in urma
Si de fiul tau te-ai despartit,
Unde esti maicuta, mama buna,
Sa stingi dorul care m-a uscat.
Vino mama sa-mi alungi durerea
Vino, mangaierea ta sa-mi dai
Sa alungi din sufletu-mi tacerea,
Mama sfanta ca un colt de rai".
(poezia inchinata mamei sale si caligrafiata pe ultima scrisoare trimisa acasa de soldatul Marinel Cotfas, mort in misiune ordonata, pe 24 decembrie 1989)
Citește pe Antena3.ro
