Un vis pentru Piaţa Universităţii

Un proverb al stramosilor disparuti din istorie si intrati in legenda mi-a strabatut viata ca un strigat: una salus victis nulam sperare salutem (o spe­ranta a celor invinsi este de a nu mai spera in salvare). Atunci cand disperarea se hraneste din tacere, cand dragoni de sticla si otel inghit paduri plecate si campuri uitate, cand catedrale babelice sunt oricum prea mici pentru ca Dumnezeu sa incapa in ele, universul exterior care aluneca in neant lasa locul unei lumi noi ce creste din spatiul interior al fiecaruia.

Aceasta lume noua a inceput sa radieze in Piata Universitatii, ca o poarta catre o dimensiune adanc ingropata in fiinta adormita a fiecaruia. Am inceput sa cred, sa cred ca oamenii din Piata au intrat acolo cu alteritatea fiintei lor din adancuri, descatusandu-si puterea de a vedea legile imuabile si benevolente ale unui viitor care nu isi pierde puterea de creatie atunci cand tu devii creatorul lui. Intr-o noapte geroasa, intonand distihul 'niciodata nu vom fi / colonie FMI', am inchis ochii de carne pentru a privi acolo unde mintea libera si sufletul despovarat pot patrunde.

Am vazut, pentru o secunda, Piata, ca pe o padure nesfarsita in care o multime de suflete alearga impreuna. Alearga fara sa cunoasca limpezimea limbajului algoritmic, fara sa isi vada chipul si sa stie daca sunt ciute ce se vor arunca dupa stancile care le asteapta la capat ori lei la al caror ra­get se sperie padurea toata. Aler­gam intrebandu-ne fara cuvinte daca nu a sosit timpul sa ne oprim si sa aratam padurii ca de o luna de zile nu mai suntem un popor famelic crescut la scoala umilintei, ci o natiune in care omul pentru om a devenit zeu. Dupa aceste clipe, au urmat multe altele, in care am cunoscut oameni, nu nume. Claudiu, Petre, Mihai nu sunt nume, sunt taciuni aprinsi care lumineaza pentru altii, vorbe care plutesc in bataia sufletelor, umbra unui gand care strabate timpuri neatinse.

Piata m-a invatat ca in spatele unui ranjet se ascunde mereu o la­crima. De aceea nu imi doresc ca presedintele tarii sa se trezeasca deodata, caci, daca ar intelege raul care l-a adus celor care se credeau iubiti, ar suferi enorm. Iar sufletul sau nedeprins cu caznele remuscarii ar dori sa plece din viata in care l-au inabusit pasiunile. Nu vreau sa schimb tara domnului Basescu, caci ea nu exista, e o lume iluzorie dra­pata cu bastoane, scuturi si regulamente ministeriale, dansul poate ramane acolo. Eu vreau sa traiesc in Romania din adancuri.