x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vatmanii și șoferii de autobuz, obligați să ajute persoanele în cărucior să urce și să coboare

Vatmanii și șoferii de autobuz, obligați să ajute persoanele în cărucior să urce și să coboare

de Monica Cosac    |    03 Noi 2023   •   07:00
Vatmanii și șoferii de autobuz, obligați să ajute persoanele în cărucior să urce și să coboare

Persoane cu dizabilităţi nu vor mai putea fi ignorate sau chiar umilite de şoferii de pe mijloacele de transport în comun, ba chiar vor trebui să fie ajutate de aceștia atât la urcarea, cât și la coborârea din mijlocul de transport, potrivit unui proiect de ordin publicat recent de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

 

Documentul prevede noi reglementări pentru informarea și protejarea consumatorilor cu dizabilități, reguli care se vor aplica tuturor firmelor de transport public rutier, feroviar, naval și în aeroporturi, precum și altor operatori economici.

 

Pentru a proteja consumatorii cu dizabilități în transportul public și în spațiile adiacente, ANPC a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va institui reguli clare pentru operatorii de transport, în special pentru informarea acestei categorii de călători. 

„Pentru toate modurile de transport, aveți dreptul la asistență gratuită în terminale și la bordul autovehiculelor. Nu vi se poate refuza transportul din cauza handicapului sau a mobilității dumneavoastră reduse, cu excepția cazurilor justificate din motive de siguranță sau de proiectare a vehiculului sau infrastructurii. 

În situația în care doriți să călătoriți cu mijloace de transport în comun, trebuie să vă adresați conducătorului auto prin însoțitor/direct, acesta având rezervat locul din imediata apropiere pentru dumneavoastră. Atât la urcare/coborâre conducătorul auto va acorda asistență persoanelor cu dizabilități. 

În situația în care nu vă sunt respectate drepturile vă puteți adresa ANPC la numărul unic 021.9551 sau ANPDPD, tel. 0314.338.090”, este mesajul pe care toți operatorii economici care desfășoară activități de transport public de persoane, inclusiv aerian, vor fi obligați să-l afișeze pe plachete informative, amplasate în locuri vizibile. 

Audio sau Braille, pentru nevăzători

Mai mult, operatorii economici „trebuie să dețină în mod obligatoriu și variante dedicate persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere, fie audio fie prin utilizarea oricăror mijloace fizice ori digitale specifice”. În cazul nevăzătorilor, un mijloc specific este utilizarea alfabetului Braille.

Toate firmele de transport persoane sunt obligate să instaleze deasupra fiecărei uși de acces în mijloacele de transport, precum și în interiorul vehiculelor, „semnale audio externe/interne, care să anunțe oprirea acestora în stație”.

În cazul operatorilor de transport public, proiectul de ordin prevede și mai multe obligații. Astfel, aceștia trebuie să afișeze și să instaleze pe toate ușile de acces ale mijloacelor de transport dedicate persoanelor cu dizabilități „indicații clare și accesibile” privind procedura de urcare sau coborâre „constând în pictograme și/sau semnale luminoase precum și un sistem audio în vederea avertizării acestora cu privire la locurile de urcare și de coborâre, momentul deschiderii și închiderii ușilor, precum și denumirea stațiilor”.

De asemenea, pe fiecare peron/refugiu/stație în care opresc mijloacele de transport în comun, au obligația să amplaseze panouri informative cu privire la localizarea ușii dedicate celor cu dizabilități și modul în care acești călători vor fi ajutați.

„În fiecare peron/stație/refugiu operatorii de transport public sunt obligați să afișeze instrucțiuni vizibile, constând în pictograme simple, concise, intuitive și inteligibile, privind urcarea și coborârea persoanelor cu dizabilități din mijloacele de transport, inclusiv referitoare la obligația personalului angrenat de a le informa cu privire la stația unde urmează să efectueze coborârea, precum și modalitatea concretă prin care acestea vor fi sprijinite”, stipulează documentul. Totodată, vor trebui să implementeze modalități de informare dedicate persoanelor nevăzătoare prezentate fizic și/sau digital. Aceste informații trebuie să fie integrate în regulamentele operatorilor de transport și ai spațiilor respective.

 

Și în aeroporturi, persoanele cu dizabilități trebuie să primească informații adaptate tuturor tipurilor de dizabilitate cu privire la sprijinul care le este acordat pentru acces, circulație și îmbarcare. 

 

Informații privind accesul în clădirile fără rampă

Reguli noi sunt prevăzute și în ceea ce privește accesul persoanelor cu dizabilități în diverse clădiri sau spații care nu pot fi prevăzute cu rampe speciale. 

Practic, operatorii economici care își desfășoară activitatea în astfel de imobile sau spații trebuie să informeze prin orice mijloace, pe uși sau pe panouri, în imediata vecinătate a căii de acces, modalitatea în care cei cu handicap pot beneficia de suportul necesar.

Și hotelierii, precum și companiile care pun la dispoziția consumatorilor diverse documente - inclusiv facturi, contracte, informări - „trebuie să dețină în mod obligatoriu și variante de informare dedicate persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere, fie audio fie prin utilizarea oricăror mijloace fizice ori digitale specifice”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: vatmani soferi persoane carucior