80% din oamenii acestei lumi isi insala partenerul de viata! Sunt mai multe teorii; premisa se pierde in explicatii fara obiect. Una dintre ele spune ca in cea mai mare parte a faptei sta imboldul subliminal de a ne insela partenerul cu un altul, atentie, care ii seamana fizic intr-o proportie covarsitoare. Virtutea, in anumite circumstante, devine relativa. Cu o candoare moderna, noi, aproape toti, vrem, principial, sa fim fideli sau adulteri.

Mi-am inselat sotia!

80% din oamenii acestei lumi isi insala partenerul de viata! Sunt mai multe teorii; premisa se pierde in explicatii fara obiect. Una dintre ele spune ca in cea mai mare parte a faptei sta imboldul subliminal de a ne insela partenerul cu un altul, atentie, care ii seamana fizic intr-o proportie covarsitoare. Virtutea, in anumite circumstante, devine relativa. Cu o candoare moderna, noi, aproape toti, vrem, principial, sa fim fideli sau adulteri.

M-am trezit la sfarsitul ceremoniei religioase a nuntii mele (13 noiembrie 2004, la Manastirea Cheia) chemat de unul dintre popi. Zice: stai in genunchi... zi dupa mine... zice: jur, zic jur, ca nu... zice, zic jur ca nu... si apoi, in iures insolit pentru mine, ma pune sa rostesc: n-am sa-mi insel sotia, nici cu gandul, nici cu fapta, oriunde m-as afla in lumea mare...

Teribil! Hotarasem de mult si eu acest lucru, dar un negativism uman si de circumstanta m-a facut sa cred ca, independent de mine, as putea sa am o rezerva, "sa fiu barbat" si, macar metafizic, sa-mi insel nevasta... Ok! Norocul meu a fost visul pe care l-am avut si pe care, mai jos, il povestesc. Mai mult, pentru prima data in presa, am reusit chiar sa-mi fotografiez visul si sa va prezint un fotoreportaj sui-generis!

VIS. In ziua aceea am umblat bezmetic. S-a intamplat, ca de obicei, sa-mi iasa toate. A fost chiar o zi fericita, pentru ca, pentru prima oara, imi uitam acasa telefonul si, fara o umbra de suparare, am simtit vremea cand eram un scolar absolut obraznic si independent de toate fiintele lumii, pe care, in mod normal, se gasea cineva care sa ma oblige sa le ascult si sa le respect silit. Am vrut sa caut pe cineva. Am vrut sa fiu singur si am pornit pe jos pe strazile studentiei mele, ale adolescentei mele, la fel de ponosite si acum. Pe atunci ma plimbam cu bicicleta si, facand grozavii, luam mainile de pe ghidon si ma faceam ca ma pieptan. Aveam un par inecat in ulei de nuca, iar fetele, adica vecinele mele, se strambau de ras. Acum eram din nou pe aceleasi strazi, fara bicicleta si fara ulei de nuca, si fara vecine.

VIS. Viata in doi

Am plecat din cartier de mult. Cam toti cei de aceiasi varsta. M-am intors in ziua aia asa, c-a fost sa fie. Treceam acum pe langa aceleasi blocuri si ma uitam ca un flamand daca ar fi fost sa mai gasesc pe cineva sau ceva care sa-mi spuna ca am imbatranit putin, atat cat sa arat ca un barbat serios, cu nevasta, cu treburi multe, asteptand sa-i umplu casa de unul sau doi copii.

Rufe in balcoane, la uscat, adica maiouri, camasi, chiloti, o sapca americana, rochii si o fusta, sutien peste marimea 3, pantaloni, bluze de copii, toate spalate si raspalate si parasite de mult de culorile cumparate la inceput. Cartier "muncitoresc". Sigur, era putina larma, copiii dupa scoala de dimineata, poate si chiulangiii de pranz, jocuri tampite, mereu la fel, oameni pe strada, cenusii pe dinafara si pe dinauntru, cu sacose interzise de "mediu", costelive si cu desene stupide. Am intors capul dupa o gagica gigea, meteahna veche, un soi de rochie misto pe un corp "noroc pentru ca i l-a dat Dumnezeu". Aud din spate: ce faci... cand ai venit...? Ce faci? N-ai plecat? si am tacut. Sau ma balbaiam.

EA. Cand stateam pe strada aia, ea era cea mai frumoasa fata. Lunga, bruneta de tot, mai mereu cu parul pieptanat in "coada de cal" si, ce ma enerva cel mai mult, era mereu "cu nasul pe sus", o privire rece si mereu in alta parte de unde eram eu.

Adica a dracului! Acum o priveam, babele care treceau pe langa noi pe trotuar ma loveau aluziv ca le blochez drumul si mormaiau, aratandu-si dintii pierduti, iar eu taceam, usor tembelizat. Da, era ea, putin mai batrana, la fel ca si mine, ea de care atat ma rugasem "vrei sa fii prietena mea? sau hai sa ne jucam de-a mama, tata si copilul". Avea o rochie larga, alba si cu niste floricele mici, albastre de nu ma uita si adia putin a parfum amar, "Givenchy Amarige", in dureroasa discordanta olfactiva fata de trecatorii intamplatori care mergeau printre noi. Buna, imi zice! Te-ai mutat inapoi? Nu, zic, am trecut... Tu ai ramas aici? Da. Te-ai casatorit? Nu... Hai sus, la o cafea...

LA EA. Avea doua camere decomandate. Pe un perete, intr-un obscur economic, un tablou; un ciobanas ma privea urat, cu niste ochi cracanati printr-o pictura ieftina. Tabloul era mare, dar ciobanul, aproape jumatate de buletin! E "prietenul" tau? E de la mama, ea l-a vrut. Ar fi fost un cui gol...

Am ramas singur. Din bucataria ei, poate chiar intentionat, veneau sunete de spart si o aroma puternica, exact ca un moment publicitar, de cafea veritabila. Doamne, cate mi-au trecut prin minte... Numai lucruri bune, fireste. Domn, ce naiba!... A fiert repede sau era gata fiarta. O ceasca mare si am uitat sa-i spun ca nu-mi place cafeaua la lighean, ci la ceasca mica, asa, ca sa mai pot sa mai vreau.

M-am lasat de fumat. Si-a aprins o tigara subtire, poate de fandoseala, si, printr-un fum precar, ne uitam unul la altul, am hotarat sa nu vorbim, sa ne saturam cu apa minerala, cafea si ganduri. Ma uitam si se uita. Era buna. Apa. Cafeaua. Linistea. Ea. Adulter. Vrei sa fii prietena mea?... Mi-a rasunat dintr-odata vocea, iar ciobanul din tablou mi s-a parut ca ar vrea sa se sperie... Vai, Paul, noi suntem de mult impreuna. Asa, simplu. Nici nu exista ce exista deja. Eu, tu, noi, de cat timp este nevoie, eu stau tot aici, tu ai venit din intamplare, eu...

S-a inserat albastru. Ma scol din fotoliu, merg spre usa, usor, ca si cum n-as pleca. Vine dupa mine, adica ma conduce. In strada, sub lumina chioara, ma uit la ea si chiar indraznesc sa o iau de mana, baieteste. Ca sa nu bage de seama, ii dau ceasul meu. Eu te iubesc, sa stii! Ai fost prima fata pe care am iubit-o. Si acum e la fel. Sau mai rau... Te rog, nu spune asta... Ba da, nu stiam ca mai esti si te-ai intors in mintea mea. Te rog, nu...

VIS. Adulter

ELE. Eram in fata blocului; o strada dreapta, ingusta, cat sa nu poti reclama ca te izbesti de cineva daca treci mai repede. Eram eu, era ea si o tineam de mana, fata in fata.

Din lungul strazii, nu foarte departe, cineva ma striga. Era sotia mea, m-a gasit pe strada adolescentei mele. Alerga spre mine, alerga, nici de bine, nici de rau, parca de bucuria ca m-a gasit. Naluca. Si ma striga. A oprit o masina ca sa alerge mai repede spre mine. Fugi, i-am zis, da-mi inapoi ceasul si fugi, ne-a aflat sotia mea, i-am spus ca n-am s-o insel niciodata, m-a prins cu tine, fugi... Nu pooot, si eu te iubesc... Fugi! Da-mi ceasul!

A fugit pe scari. Din masina coboara sotia mea. Unde e? Alearga pe scari dupa ea. O ia de mana, o trage, o sileste sa vina langa mine. Uite, zice, m-ai inselat, priveste-o, du-o mai in lumina sa-ti vezi fapta...

Indraznesc sa o privesc. In lumina multa. Felinar nenorocit!

Visul. Era ea. Ea. Ea era tot ea. Tot ea era sotia mea. Ea era sotia mea! Cu zece ani mai tanara.

Dumnezeule, mirosea peste tot a noapte si a parfum amar, "Givenchy Amarige". De-a mama, tata si copilul...