x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Teroristi din URSS, Ungaria si Occident

Teroristi din URSS, Ungaria si Occident

09 Dec 2004   •   00:00

SPECIAL
Cunoscut regizor de film, palamentar, cel dintai presedinte al Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. Personaj-cheie al Revolutiei, influentand cursul acesteia in mai multe momente decisive.
Click pentru a mari imaginea

.

.


ALEX MIHAI STOENESCU

Click pentru a mari imaginea
INAMICUL. Militarii n-au stiut nici o clipa cu cine se lupta
In ziua de 2 septembrie 2003, la biroul senatorial, dl Sergiu Nicolaescu mi-a relatat implicarea sa in deturnarea mitingului din 21 decembrie 1989. Mi-a cerut sa nu notez, motiv pentru care textul de mai jos este relatarea mea, consemnata la 5 minute dupa incheierea discutiei, in masina personala.

In dimineata de 21 decembrie 1989, inca pe intuneric s-a prezentat la UM 01065, langa Ploiesti, unde a cerut sa-l vada pe capitanul Nicolescu, care se afla in acel moment la conducerea unitatii. Sergiu Nicolaescu l-a intrebat: "Domnule capitan, vrei sa ajungi ministru?" si i-a cerut sa-i puna la dispozitie doua TAB-uri inarmate cu munitie cu care sa se deplaseze spre Bucuresti, urmand a intra cu ele in Piata Palatului, unde sa secere cu rafale de mitraliera balconul CC. Propunerea parea si pare nebuneasca, dar nu se poate exclude din mentalitatea unui regizor familiarizat cu lumea militara si autor al unor filme de razboi realizate cu mare acuratete. In aceste filme, Sergiu Nicolaescu dirijase mase de militari si tehnica de lupta blindata.

MODELUL BERLIN. In consecinta, un astfel de act temerar i se parea posibil. Sursa acestei idei era faptul ca asistase la daramarea zidului Berlinului - unde se afla la filmari - si apoi aflase stirile exagerate despre masacrul de la Timisoara prin intermediul postului Europa libera. Sergiu Nicolaescu este timisorean. Capitanul Nicolescu il refuza, apoi dialogul celor doi este intrerupt de aparitia CI-istului unitatii. Cu toate acestea, regizorul reuseste sa-i strecoare capitanului Nicolescu cererea de a-i inapoia pusca cu luneta, nedeclarata, primita in dar din Germania si pe care o tinea ascunsa in acea unitate. Si de aceasta data este refuzat, dar in momentul in care ajunge la masina, in fata unitatii, din spate, apare un militar aducand pe brate un obiect lung invelit intr-o prelata militara. Desfacand balotul, Sergiu Nicolaescu descopera ca alaturi de arma se aflau o grenada de exercitiu si o petarda militara. Impreuna cu soferul Bebe Holban, regizorul se deplaseaza la Studiourile Buftea, unde ii va cere cascadorului Fister sa il ajute pentru asasinarea lui Ceausescu. Cascadorul, speriat, refuza.

Click pentru a mari imaginea
MITINGUL. Sergiu Nicolaescu spune ca el este autorul bruiajului din 21 decembrie 1989

PLANUL. In criza de timp, Sergiu Nicolaescu ii cere directorului Mititelu de la Buftea cateva statii portabile de emisie-receptie. In legatura cu acest episod, actualul senator a scris in una din cartile sale: "...Directorul Mititelu mi-a dat o tehnica audio de care aveam nevoie. In planurile mele exista si o a doua varianta. De la Buftea m-am dus direct in piata, la miting". Cea de-a "doua varianta" din planurile regizorului era bruierea transmisiunii mitingului cu ajutorul unei bobine magnetice, aflate deja in posesia sa. Conform declaratiei acestuia din 2 septembrie 2003, el este autorul bruiajului din piata care a generat zgomotul asurzitor. Faptul in sine a fost simplu: Sergiu Nicolaescu s-a putut misca fara probleme printre cordoanele fortelor de ordine, fiind recunoscut si salutat de ofiterii superiori, apoi a plasat bobina pe dispozitivul tronsonului principal al cablurilor de transmisie a sunetului in piata.

MARTORUL. Pentru verificarea celor relatate, senatorul Nicolaescu l-a invitat in incaperea unde se desfasura dialogul nostru pe Bebe Holban si acesta a confirmat intreaga versiune a faptelor. Ulterior, pe timpul unei noi intrevederi, din mai 2004, Sergiu Nicolaescu n-a mai recunoscut aceasta parte a evenimentului, afirmand ca a umblat toata acea zi cu grenadele in buzunar. Negarea primei relatari, cu toate ca fusese confirmata si de sofer, s-a datorat constientizarii ca actiunea din piata nu putea fi un gest izolat, deoarece in Piata Palatului s-au petrecut mai multe actiuni diversioniste, senatorul stiind sau afland mai tarziu, pe timpul propriei cercetari, ca in ele au fost implicate si forte diversioniste sovietice. In momentul in care constati ca in acelasi loc se concentreaza mai multe fapte - grupuri de tineri care incita, grupuri de basarabeni infiltrati in multime, oameni pregatiti cu tepuse sa sperie femeile, grupuri neidentificate care ataca multimea cu bate etc. - trebuie sa-ti pui problema ca fapta ta, chiar izolata, a facut parte dintr-un scenariu mai mare, care trebuie sa fi avut un cap. Sergiu Nicolaescu, pe buna dreptate, nu vrea sa fie asociat acestui scenariu, initiativa lui fiind independenta. Sergiu Nicolaescu: Eu stiu cine au fost teroristii. Pe unii i-am depistat si dupa nume. Exista trei chei ale Revolutiei, cel putin a celei de la Bucuresti. Prima cheie: Cine a dat ordin Armatei sa se retraga in 22 decembrie? A doua: Care au fost greselile lui Ceausescu si cine l-a adus in situatia sa le faca, care a fost responsabilitatea lui si care a altora? A treia: Comportamentul Securitatii.

.

.

.

Sergiu Nicolaescu: "Generalul Vlad a incercat sa-i faca pe luptatorii din rezistenta sa nu mai intre in actiune"

Click pentru a mari imaginea
CONVINGERE. Sergiu Nicolaescu este convins ca strainii au fost implicati in acele zile

Alex Mihai Stoenescu: Sa le luam pe rand.
Sergiu Nicolaescu: Eu am citit acum in Jurnalul National niste mizerii, niste aiureli... Dan Iosif afirma acum ca primii morti i-a vazut in fata la magazinul Muzica, pe 21... Nici nu era in oras Dan Iosif, eu stiu ce a facut el in perioada aia, a aparut tarziu in oras, nu este nici pe departe ce afirma el. Primul mort din 21, exista document clar, pe 21 un militian a tras primul foc si un civil a cazut. Primul foc de arma s-a tras la ora 13:30 in fata hotelului asta, de aici, din apropiere...

Negoiu, Unirea?
Da, acolo. Individul a fost si condamnat.

Sa revenim la teroristi. Spuneati ca stiti cine au fost.
Pe ansamblu, teroristii au fost de doua categorii: cei veniti din strainatate si care au actionat ca teroristi - subliniez: care au actionat ca teroristi, pentru ca nu toti au actionat - si din care cei mai importanti si mai multi au fost din URSS, apoi din Ungaria si din alte locuri (tari socialiste), plus cei intrati din Occident. Au existat si teroristi din Occident. A doua categorie de teroristi si care au actionat ca teroristi a fost formata din militari sau fosti militari, ofiteri acoperiti, care aveau misiuni precise in conjuctura "teritoriu vremelnic ocupat". Ei proveneau de la Securitate, Armata, Militie, din rezerva, de la partid.

Strategia Securitatii

Domnule senator, pana aici am ajuns si eu cu concluzia, dar, ca sa functioneze asa ceva, trebuia sa existe cel putin doua lucruri: un plan si o conducere. Cine ii conducea?
Existau legaturi in Securitate. Ea facuse strategia asta. Ea daduse misiunea demult, de cand fusesera alesi acesti oameni si conspirati si de cand primisera un consemn. Ca sa inteleg fenomenul am pornit o investigatie de jos, de la cele mai elementare informatii. Existau case conspirative. Am cerut oficial informatii despre casele conspirative. Nu stiu sigur daca se numeau asa, dar era vorba de apartamente, de incaperi goale in case conspirative, unele erau si in hoteluri, iar o alta categorie, care nu trebuie confundata cu prima, era a locuintelor-gazda, unde locuiau oameni de-ai lor. Astea erau altceva. Se intalneau acolo cu informatorii. Este altceva. In casele conspirative aveau arme si costume militare de diferite grade si specialitati, precum si haine civile. Am cerut lista asta la SRI, niciodata nu mi-au dat lista asta. Eu aveam lista apartamentelor de unde s-a tras. Am facut o reconstituire impreuna cu specialisti si am identificat locurile de unde s-a tras. Intentia mea era sa suprapun lista asta pe lista caselor conspirative. Nu mi s-a dat. Atunci am actionat altfel si, neoficial, am obtinut, am aflat lista acestor case conspirative. Am constatat exact banuiala mea - se suprapuneau perfect. Asa am putut afla si care au fost teroristii din categoria care a actionat, pentru ca din unele case nu s-a tras, deci cei de acolo nu au actionat. Alta categorie...

Consemnul

O secunda. Care era lantul de comanda? De la cine primeau ordine?
Oamenii erau convocati printr-un consemn. Ei stiau ca trebuie sa se prezinte intr-un loc anume, fara sa stie cu cine se intalnesc acolo. Primeau consemnul, parola si se duceau la locul respectiv. Acolo se intalneau cu altii, chemati in acelasi mod si cand se adunau aflau cine e seful. El se anunta: eu sunt seful, si ceilalti executau ordinele lui. Comandantul avea un numar de telefon la care suna sau prin care primea comenzi de sus. Prin acest fir au incercat Gusa si Vlad sa-i faca sa se opreasca, dar se rupsesera legaturile.

Aha, acum inteleg prostia cu taierea legaturilor telefonice ale Securitatii! Cazul Pintilie! Dobitocii au taiat legaturile prin care puteau fi opriti din actiune luptatorii gherilei urbane in caz de ocupatie vremelnica a tarii, orasului in cazul nostru.
Asta e! Vlad a incercat sa-i opreasca

Domnule senator, va rog sa ne oprim aici pentru o precizare importanta: Vlad a fost acuzat de Brucan si de altii din grupul dvs. ca a condus teroristii, ca erau oameni ai Securitatii care actionau impotriva Revolutiei din ordinul lui Vlad. Vlad a facut si puscarie pentru asta. Spuneti-mi dumneavoastra: Vlad i-a condus pe teroristi sau a incercat sa-i opreasca?
Vlad a incercat sa-i opreasca, sa nu mai intre in actiune. Dar Vlad nu putea sa mai aplice schema (domnul Sergiu Nicolaescu deseneaza o schema cu Vlad in varf si cateva linii radiale catre mai multe zone - n.r.). Vlad nu cunostea decat cum sa-i contacteze pe sefii de zone, pentru ca schema de lupta implica niste sefi de zone de la care plecau tot radial grupele de lupta de care v-am vorbit. Multi sefi de zone nu erau la locuintele conspirative, nu raspundeau, nu erau la locul lor. Vlad a incercat sa-i gasesca si nu a reusit, apoi i s-au taiat si legaturile.

"Au scapat de sub control"

Este imaginea unui fenomen scapat de sub control.
Mai intai scapat de sub control, apoi impiedicat de taierea legaturilor telefonice ale Securitatii. Eu presupun ca in casele conspirative de unde nu s-a tras, deci acolo unde au existat asa-numitii teoristi care nu au actionat, Vlad a reusit sa-i contacteze si sa-i opreasca.

Avand harta acestor locuri ne putem da seama cat anume a reusit sa controleze si cat nu.
Vlad nu vrea sa recunoasca lucrurile astea, pentru ca ar insemna sa recunoasca faptul ca stie cine au fost teroristii si alte lucruri, pentru ca la un moment dat cineva a inteles realitatea si nu i-a mai reprosat ca se trage din ordinul lui, ci ca nu este in stare sa-i opreasca. Gusa vorbea... era nervos, nu-si tinea gura fata de cei din jurul lui, avea iesiri necontrolate, astfel ca unele lucruri s-au aflat in jur, mai ales la militarii care erau cu el. "Vanatorii" au disparut din tara

Strainii?...
Da, au fost teroristi straini pe teritoriul nostru, proveniti in majoritate din tari arabe, circa 200. Strainii aflati aici se antrenau pe teritoriul nostru. Au format 6-8 grupe. Doua Boeinguri i-au luat de la Timisoara, plus sase avioane mici care i-au luat pe cei de la Bucuresti. Alti teroristi au fost cei din URSS, in majoritate basarabeni. Au fost apoi voluntarii, oameni care au actionat din convingere...

Asta ar fi a treia categorie.
Da, ar fi a treia categorie. Voluntarii astia, sa-i numim asa, proveneau din activisti de partid, fosti ofiteri, rude. Aveau arma de vanatoare cu glont si au tras. O gramada de morti fara justificare isi are explicatia in actiunea acestor indivizi. Sunt cazurile de morti pe strazi unde nu se intampla nimic. Am documentat bine si cazul acestor "vanatori", sa-i numesc asa, casa, cine a tras, pe unul il am fotografiat. Mai sunt in posesia unui grup de 26 de insi, stiuti de mine cu nume, am numele lor, care au disparut din tara fara sa treaca pe la punctul de frontiera. Au iesit clandestin in Iugoslavia. Dar vreau sa-ti spun o chestiune acum si ne mai vedem, sa discutam linistit...

Oricand cu placere. Poate va faceti timp si veniti la mine la Valeni.
O sa vedem, poate veniti dvs. la mine.

A treia cheie: pozitia Securitatii.
Da. Pozitiile exacte ale Securitatii, Armatei si Militiei. Pana la 22 decembrie, cea mai fidela lui Ceausescu a fost Armata. In noaptea de 21 spre 22 decembrie exista un ordin al Securitatii, care, la anumite servicii ale lor, le spune sa dea foc la documente, sa depuna armele la rastele si sa ramana acasa. In conditiile de atunci, de alarma maxima, asta era un semn clar ca au luat mana de pe Ceausescu. Mai scriu prin ziare tot felul de idioti, cu Securitatea fidela lui Ceausescu... Basme, prostii. L-au abandonat.

Securitatea ii abandonase pe Ceausesti

Dar s-a oprit aici.
Intr-adevar. Este o minciuna ca Vlad i-ar fi propus lui Milea sa-l aresteze pe Ceausescu. A incercat sa-i propuna ceva lui Milea... Exista o sedinta a Securitatii din noiembrie, la Iasi, Brasov, Cluj...

Un instructaj in 11 noiembrie...
Inainte de congres. Se minte constant asupra acestor sedinte. Un singur colonel a avut curajul si a spus ce s-a discutat acolo. Este la mine in carte. Li s-a spus: nu faceti exces de zel, nu faceti mai mult decat vi se spune, sa nu mai raportati decat pe linie de Securitate, iar primilor secretari numai ce va spunem noi sa le raportati.

Va dati seama ca asta este o iesire din lege si din regulile oficiale ale statului de atunci?
Sigur ca da, dar se ascund in continuare, nu vor sa recunoasca ca il abandonasera de mult pe Ceausescu. Ganditi-va, asta se intampla inainte de congres! Practic, li s-a sugerat ca Ceausescu va cadea.

Baricada

  • (Convorbire telefonica 26.06.2004)

  • Domnule senator, iertati-ma ca va mai deranjez din cand in cand cu cate o precizare.
    Domnule Stoenescu, eu stiu ce scrieti dvs. Eu va acord tot concursul, orice, la orice ora, oricand. Cartea asta trebuie sa fie cea mai aproape de adevar, ca n-are cine s-o scrie. Intrebati-ma orice lucru.

    Va multumesc. Domnule senator, mi-ati spus la un moment dat ca Dan Iosif a ajuns tarziu in Piata Universitatii pe 21 decembrie.
    Da, a ajuns tarziu... tarziu in comparatie cu primele manifestari...

    El afirma intr-un interviu ca a sosit in Piata Universitatii intre 12:00 si 13:00.
    Minte. La unu abia s-a terminat mitingul, iar prima manifestatie, adica primul grup organizat, a fost dupa ora 1:00 la... restaurantul ala... Garofita, nu stiu cum ii zice...

    Gradinita.
    Exact. Acolo a fost prima actiune pe mijlocul strazii, primul grup iesit din Piata Amzei, inclusiv cu oameni fugiti de la miting. Grupul era format din copii. Vreo 50. Erau copii ai strazii si tineri pana in 17 ani, sa zicem. Pe la 13:30, eu am trecut, am iesit din piata in zona asta si copiii de la Gradinita m-au recunoscut. Asa i-am vazut si eu. Era acolo un vad al bisnitarilor, la trecerea de pietoni, cuplat cu restaurantul de pe colt...

    Podgoria.
    Nu stiu cum ii spunea, dar acolo a fost prima manifestatie, dupa care s-au mutat in Piata Romana, unde s-au adunat oameni maturi, barbati multi, lume nemultumita. Iar Dan Iosif a venit la Inter tarziu... mi-aduc aminte ca am cautat sa aflu, fiindca era foarte activ dupa Revolutie, spunea tot felul de prostii si mai era o chestie pe care o sa v-o spun eu cand ne vedem... Dan Iosif a fost pe undeva pe la pescuit.

    Dle senator, si in cartea dvs., si in cronologia pe care ati publicat-o lipseste momentul construirii baricadei. La ce ora s-a facut baricada?
    Stati asa, s-o lamurim cu manifestatia. Grupul de la Gradinita s-a separat in doua: unii s-au dus catre Piata Romana si ceilalti catre Inter.

    Nu, catre Sala Dalles.
    Da, asa e, Sala Dalles. Interul s-a format mai tarziu. Asa, acuma cu baricada... baricada s-a format intre 17:00 si 18:00. Au luat niste mese de la restaurantul Pescaru, mese care erau afara, plus alte obiecte.

    Am gasit o marturie interesanta - Mihai Berechet. A fost la Teatrul Nottara cand alerga lumea de la miting pe Bulevardul Magheru, apoi in blocul Societe Generale la etajul 9; apoi in blocul Dunarea, tot sus. A vazut tot.
    Am stat de vorba cu Berechet, va dati seama ca il cunosteam, dupa Revolutie, prin ’90. Mi-a relatat si mie lucruri foarte interesante. Dar nu a fost participant...

    Nu, nu, dar a vazut tot si este vorba de o marturie calificata, nu de...
    Sigur ca e. Asta, daca il aveti, este un martor bun, un martor adevarat, valabil.

    A vazut, de exemplu, cum se scoteau butoaie cu motorina in culorile Frantei de la Inter si cum le-au dat foc, a venit fratele lui la el si i-a spus ca jos, in fata la Dunarea, doctorul Filipoiu face liste cu guverne, era si Iliescu pe ele.
    Am sa va spun un lucru curios: in toate cele trei puncte de regrupare... asta inseamna la Piata Romana, la Dalles si la Piata Unirii se propunea numirea lui Corneliu Manescu ca prim-ministru. Apoi ceva si Mazilu, dar asta a fost un truc al Securitatii, era un manipulator, tot ce a facut si asa-numita lui dizidenta a fost un aranjament al Securitatii ca sa-l promoveze, sa ni-l bage Securitatea pe gat. Dar la Dunarea liste... cu Iliescu, asta a fost mai tarziu, spre seara. Eu, seara, pe la 17:30, am luat-o pe bulevard in jos si am ajuns la coltul acela unde este un restaurant al sportivilor, am mancat si eu acolo cand eram sportiv.

    Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania - o tragedie romaneasca" de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO - 2004.

    .

    Nu ratati!
    In numarul de maine puteti citi alte dezvaluiri ale lui Sergiu Nicolaescu din interviurile lui Alex Mihai Stoenescu.
    ×