x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport A l'italiano – Popor de şmecheri şi sclavi machiavelici

A l'italiano – Popor de şmecheri şi sclavi machiavelici

de Carmen Plesa    |    16 Iun 2008   •   00:00
A l'italiano – Popor de şmecheri şi sclavi machiavelici

Un editorial al cotidianului italian La Stampa evaluează, acid şi lucid, stadiul penibil al campioanei mondiale la fotbal.



Un editorial al cotidianului italian La Stampa evaluează, acid şi lucid, stadiul penibil al campioanei mondiale la fotbal.

La noi moralitatea e ca gripa. Pleacă şi vine. Acum vine. Popor de Moggi, şmecheri şi sclavi machiavelici, redescoperim cinstea. De vineri seară, mottoul e să primim de la alţii ceea ce alţii nu aşteaptă niciodată de la noi. Am ciugulit un punct mizer în două partide şi acum cerşim milă şi fair-play.

Noi, campionii aranjamentelor şi maeştrii pactului scelerat, ne agităm ca să prevenim un scandal deloc scandalos. Şi îi invităm pe batavi la imensa cină a cretinilor. Pentru ei contează doar să joace ca să cîştige. Deci, să piardă. Dacă nu-s dobitoci, ştiu că tr­buie să evite în semifinale fiara rănită, Italia ori Franţa, preferînd o Românie epuizată şi sătulă .
Deja văd marţi titlurile: "Ce eşec dezonorant! Să boicotăm KLM-ul, portocalele, saboţii şi lalelele!”.

Aşteptând "biscuitele”

ÎN "CIZMĂ” ● Presa italiană, cu gândul la blat
Jurnaliştii italienii par preocupaţi mai mult de un eventual blat românesc cu Olanda, decât de partida lor cu Franţa.

Singurii români de care par să se preocupe jurnaliştii italieni în ultimele zile sunt aceia de la echipa Naţională. Şi întrebarea lansată de majoritatea ziarelor din Cizmă este: va fi "biscotto”? (în traducere "biscuite”, dar termenul este folosit şi atunci când se vorbeşte de un blat).

"AM MAI VăZUT FILMUL ĂSTA”
"Olanda România? Parcă am mai văzut filmul ăsta”, le-a spus Giovanni Trapattoni jurnaliştilor de la Sport-Mediaset. Trapattoni a fost şi el victima unui "biscuite”, în urmă cu patru ani. Atunci, subliniază jurnaliştii italienii, "verioşoarele” Suedia şi Danemarca au făcut un egal de salon pe teren şi au trimis Italia acasă.
"Aceste situaţii se întâmplă în mod inevitabil, pentru că acum fotbalul are multe interese care trec peste etică”, a mai spus Trapattoni.

«Nu cred că Olanda ne va face cadouri. Eu blaturi nu am văzut în Olanda, am jucat acolo, ştiu care e cultura lor”, a spus Cristi Chivu, citat de Il Giornale. Ziarul italian remarcă faptul că jucătorul nostru a făcut această declaraţie " cu jumătate de zâmbet, acel zâmbet pe care ţi-l pui pe faţă atunci când dentistul te întreabă dacă te doare”.

"Toţi ochii italieni sunt aţintiţi asupra meciului cu Olanda. E de vină cultura "biscuitelui”, dar şi amintirea neplăcută a partidei dintre Suedia şi Danemarca”, titrează şi Il Tempo.

×
Subiecte în articol: sport