x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Acum urmează Bosnia

Acum urmează Bosnia

de Marius Mihalcea    |    23 Aug 2007   •   00:00
Acum urmează Bosnia

Deşi cu un om mai puţin pe teren in ultimul sfert de oră al partidei, "tricolorii mici" au obţinut un rezultat meritoriu marţi seară, la Bristol, in compania vicecampioanei Europei.

TINERET - Rezultat excelent la Bristol: Anglia - Romănia 1-1


Deşi cu un om mai puţin pe teren in ultimul sfert de oră al partidei, "tricolorii mici" au obţinut un rezultat meritoriu marţi seară, la Bristol, in compania vicecampioanei Europei.

Ambele goluri ale intălnirii amicale de la Bistol s-au marcat in prima repriză, avantajul luat de englezi după reuşita lui Derbyshire (’8) fiind anulat de atacantul Unirii Urziceni, Bogdan Stancu, care l-a invins pe portarul advers dintr-o lovitură liberă de la 19 metri (’24). Romănia a jucat in ultimele 16 minute ale partidei in inferioritate, Scutaru fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe (’55 şi ’74).

Selecţionerul Emil Săndoi a aliniat următorul "11": Tătăruşanu - Tudose, Scutaru, Mardare, Sepsi - Torje (’89 Cr. Tănase), Ropotan (’90 Larie), Bicfalvi (’87 Păcuraru), Deac (’76 Homei) - - B. Stancu (’84 Ochiroşii), Pălimaru (’56 L. Ganea). Englezii, pregătiţi de fostul internaţional Stuart Pierce, au jucat in formula: Hart (’46 Alnwick) - Gardner (’46 Mancienne), Wheater, Onuoha, Cranie - Noble (’63 Huddlestone), Kightly (’46 A. Johnson), M. Johnson (’63 Muamba), Walcott - Agbonlahor (’77 Moore), Derbyshire (’77 Millner). Echipa de tineret a Romăniei rămăne fără victorie in faţa selecţionatei similare a Angliei de 27 de ani. Remiza obţinută la Bristol, in faţa a 20.000 de spectatori, ii permite formaţiei pregătite de Emil Săndoi să-şi păstreze invincibilitatea pe parcursul acestui an. In cadrul preliminariilor CE 2009, la 11 septembrie "tricolorii mici" vor intălni pe teren propriu reprezentativa Bosniei.Â

Cu Franţa, la Iaşi

Echipa antrenată de Emil Săndoi va disputa meciul de pe teren propriu cu reprezentativa similară a Franţei, din cadrul grupei a 10-a a preliminariilor CE 2009, programat la data de 16 octombrie, la Iaşi, pe Stadionul Emil Alexandrescu, informează site-ul oficial al grupării din Copou. Echipa de tineret a Romăniei a mai disputat pănă acum la Iaşi un singur joc oficial, cu reprezentativa fostei Cehoslovacii, la data de 14 aprilie 1983, meciul fiind căştigat de "tricolori" cu scorul de 4-1. Primul meci dintre reprezentativele Romăniei şi Franţei din actuala campanie de calificare, care s-a disputat la 1 iunie in Hexagon, s-a terminat nedecis, scor 1-1.

×
Subiecte în articol: sport