x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Adi Mutu va juca un an la Juventus

Adi Mutu va juca un an la Juventus

06 Aug 2004   •   00:00

Atacantul roman a fost imprumutat de Chelsea italienilor de la Juventus. Gruparea din Torino ii va plati "Briliantului" salariul de 3 milioane de dolari si va avea prima optiune pentru un eventual transfer definitiv.

DELIA GOMOESCU

Anticipata de ceva vreme de presa italiana, revenirea lui Adrian Mutu in Serie A a devenit acum o certitudine. Atacantul roman a fost imprumutat pentru un sezon la Juventus Torino, unde ii va lua locul lui Marco Di Vaio, plecat la Valencia, si va incerca sa revigoreze ofensiva bianconera suferinda din cauza lipsei de forma a cuplului Trezeguet - Del Piero. "Mutu este deja jucatorul lui Juventus. Chelsea l-a imprumutat un an la cea mai tare echipa din Italia. El s-a simtit cel mai bine in Serie A si sunt sigur ca o sa-i mearga excelent la Juve. E foarte bucuros si eu sunt la fel. Italienii o sa-i plateasca salariul", a declarat impresarul Giovani Becali.

ACORD. Potrivit unor surse din cadrul clubului italian, citate de agentia Datasport, intalnirea decisiva intre parti a avut loc miercuri dupa-amiaza la Londra. De asemenea, italienii scriu ca Chelsea va plati totusi 30% din salariul de trei milioane de dolari al jucatorului, restul urmand sa fie achitat de Juventus, varianta destul de putin credibila avand in vedere faptul ca torinezii nu au dat nici un ban pe roman. In plus, gruparea italiana va avea si prima optiune in cazul unui transfer definitiv. "Mutu a parasit Londra si urmeaza sa se prezinte astazi la Torino pentru a semna contractul cu Juventus", spune Gica Popescu pentru Reuters, in timp ce pentru Mediafax declara ca totul este inca sub semnul intrebarii!

PERFORMANTA. Juventus nu a fost singura echipa care l-a dorit pe roman, foarte interesata fiind si Fiorentina, insa Adi a ales gruparea din Torino si pentru faptul ca astfel va avea sansa sa evolueze in Liga Campionilor. Mutu este al treilea jucator de valoare pe care Chelsea il cedeaza sub forma de imprumut gratuit in Serie A dupa argentinienii Juan Sebastian Veron (la Inter Milano) si Hernan Crespo (la AC Milan).

SATISFACTIE

"Mutu este jucatorul lui Juventus. Chelsea l-a imprumutat un sezon la cea mai tare echipa din Italia. Sunt sigur ca o sa-i mearga foarte bine in Serie A. E foarte bucuros ca s-a rezolvat si eu sunt la fel" - Giovani Becali Impresarul jucatorului

CONTRADICTII

"Nu se pune problema, cel putin pentru moment, ca Mutu sa plece la Torino. Negocierile se poarta la Londra. In prezent se discuta si nu se stie daca Mutu va semna pentru Juventus sau va ramane la Chelsea" - Gica Popescu Impresar FIFA

PRIMUL

Adrian Mutu este primul fotbalist roman care va evolua la Juventus. El a mai jucat insa in Italia la Inter Milano, Hellas Verona si AC Parma. "Briliantul" a ajuns in Serie A la inceputul anului 2000, cand a plecat de la Dinamo la Inter Milano. Intre 2000 si 2002 a jucat la Verona, apoi a evoluat excelent un sezon la Parma. In vara anului trecut s-a transferat la Chelsea, miliardarul rus Roman Abramovici platind pentru el 22,5 milioane de euro.
×
Subiecte în articol: sport mutu juventus