x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Am scapat de Van Nistelrooy!

Am scapat de Van Nistelrooy!

07 Aug 2004   •   00:00

Olandezul Ruud Van Nistelrooy, cel mai periculos jucator al trupei lui Alex Ferguson, va lipsi o luna de pe teren, urmand sa rateze "dubla" cu Dinamo din turul III preliminar al Ligii Campionilor.

PAUL ANDONE, MARIAN STEFAN

Cu toate ca azi "cainii" joaca impotriva Sportului, gandurile celor din Stefan cel Mare zboara spre Liga Campionilor.

ABSENTE. Site-ul oficial al lui Manchester United a anuntat ieri ca Ruud Van Nistelrooy va fi operat de hernie, urmand sa absenteze o luna de pe gazon. Olandezul va pierde "dubla" cu Dinamo din turul III preliminar, meciul cu Arsenal, de maine, din Supercupa Angliei, precum si partidele din campionat cu Chelsea, Norwich, Blackburn si Everton. Este o pierdere uriasa pentru managerul lui United, Alex Ferguson, desi acesta mai are in lot atacanti valorosi precum Smith, Saha sau Forlan. Mai mult, "diavolii" nu se vor baza pe mai multi jucatori pentru meciul de la Bucuresti, printre care Cristiano Ronaldo, Solskjaer, Fortune, Kleberson, Heinze, Rio Ferdinand sau Miller. La partida de maine de la Cardiff, la Manchester vor reveni Fletcher si Scholes, despre care Ferguson a declarat: "Este un meci de a fi sau a nu fi pentru cei doi mijlocasi, care trebuie sa arate ca sunt apti pentru deplasarea de la Bucuresti".

IMPORTANTA. Antrenorul lui Dinamo, Ioan Andone, a recunoscut ca meciurile cu Manchester United sunt cele mai importante din cariera lui. "Partidele cu Manchester sunt cele mai importante din cariera mea de antrenor. Ca fotbalist am jucat cu echipe ca Liverpool si Hamburg, care se ridicau la acea vreme la nivelul la care se ridica astazi Manchester. Sunt mai multe combinatii cu care ii putem surprinde pe englezi. Problema este sa nu ne deschidem prea mult, pentru ca au jucatori de viteza mare, tehnici, care trebuie blocati. Eu cred ca vom reusi sa marcam. Vom incerca sa le facem o surpriza, dar trebuie sa si putem. Si echipa, si suporterii isi doresc acest lucru. Am incredere ca baietii vor da totul din ei, pentru ca o data in viata intalnesti o echipa asa de mare". Antrenorul dinamovist ii ia apararea lui Cristi Munteanu. "Am pierdut un jucator important, dar Babicu a comis acel hent pentru echipa. Nu se poate spune ca a facut o prostie, din moment ce a salvat un gol. Daca lua doua cartonase galbene, era altceva. Sunt insa suparat pe ceilalti, care au gresit inaintea lui", a spus tehnicianul dinamovist inainte de a intra in cantonament pentru pregatirea jocului cu Sportul.

SPORTUL

Ioan Andone avertizeaza in privinta meciului cu fosta sa echipa, Sportul. "Jocul cu Sportul va fi dificil, pentru ca venim dupa doua partide in care am evoluat in inferioritate numerica, cel cu Farul si cel cu Zilina. Jucatorii sunt obositi, pentru ca efortul este mult mai mare in astfel de situatii. Sportul este o echipa tanara, care ne poate oferi surprize. Trebuie sa fim foarte atenti. Nu are importanta faptul ca i-am invins clar in amical cu 4-1. Acum se joaca pe puncte si se schimba complet datele problemei. Am trait clipe frumoase la echipa din Regie, jucatorii mi-au fost ca niste copii, dar acum sunt la Dinamo", a spus Ando. Si Claudiu Niculescu considera ca jocul cu echipa antrenata de Dan Petrescu va fi unul dificil: "Sportul este o echipa tanara, periculoasa. Au avut destule ocazii in meciul cu Apulum in care cred ca au fost foarte ghinionisti".

IMPACARE

Criticati dupa evolutia de la Constanta, dinamovistii au avut o tentativa de a se ascunde de ochii presei pentru cateva zile. Insa ei au revenit repede la sentimente mai bune, lucru intarit si de catre Claudiu Niculescu: "Cine a fost suparat pe presa? Nu suntem suparati, dar nu ne cade bine cand suntem criticati intr-un anumit fel. Suntem mai linistiti dupa victoria cu Zilina, dar nu prea avem timp sa ne bucuram. Deja ne gandim la Manchester United", a declarat atacantul "cainilor" pentru site-ul oficial al clubului.

SOC

"Acest tur preliminar al Ligii Campionilor este o problema pentru noi. Am fi preferat sa fim deja in grupe. Trebuie sa trecem de aceasta dubla mansa pentru a ajunge in faza grupelor. Nu suntem in cea mai buna forma si avem sapte jucatori indisponibili. A fost un soc sa aflam ca Nistelrooy trebuie sa se opereze de hernie. Este frustrant, dar bine ca ii am pe Smith si Saha" - Alex Ferguson Antrenor Manchester

SURPRIZA

"Meciul cu Manchester este cel mai important din cariera mea de antrenor. Ca fotbalist am jucat cu echipe ca Liverpool si SV Hamburg, care se ridicau la acea vreme la nivelul la care se ridica astazi Manchester. Eu cred ca vom reusi sa marcam. Vom incerca sa le facem o surpriza englezilor, dar trebuie sa si putem" - Ioan Andone Antrenor Dinamo

EXCURSIE DE 245 DE LIRE

Manchester va fi insotita la Bucuresti de peste 1.500 de suporteri, informeaza site-ul oficial al gruparii engleze. Fanii au preferat un pachet de servicii in valoare de 245 de lire sterline (circa 15 milioane de lei), fara asigurarea de sanatate, care include transportul dus-intors, acces la salonul oficial al aeroportului din Manchester, taxele de aeroport, un tur al Bucurestiului, masa la un restaurant din Capitala unde vor fi primiti cu sampanie si o jumatate de sticla de vin, precum si biletul de intrare la meci. Suporterii englezi vor sosi la Bucuresti miercuri, cu avioane charter si vor pleca imediat dupa meci. Totul este asigurat de partenerul oficial in transport al gruparii Manchester United, Travelcare Sports.
×
Subiecte în articol: sport echipa manchester