Vedeta Playboy April Hunter, una dintre cele mai mediatizate luptătoare de wrestling din lume, va lupta mâine la Sala Polivalentă, în cadrul American Wrestling Rampage, prima gală de acest gen din România.
Pasionată de fitness, April s-a făcut remarcată încă de la începuturile carierei sale de model, devenind celebră în 2000, odată cu apariţia în Playboy. A semnat apoi un contract cu World Championship Wrestling pentru a se alătura la "nWo girls", un grup de fotomodele care acompaniau starurile nWo în ring. Nu a durat mult până când April a realizat că vrea şi poate mai mult. Avea nevoie să fie pe ring în competiţie. A început antrenamentele şi curând a devenit una dintre cele mai celebre luptătoare de wrestling din lume.
ACUM E MANAGER
Deşi o accidentare a forţat-o să se retragă în 2007, ambiţioasa Hunter nu s-a putut ţine departe de adrenalină, astfel încât s-a reorientat către impresariat, serviciile ei fiind căutate de cei mai bine cotaţi wrestleri. În rest, susţine meciuri demonstrative, pozează în revistele glamour sau promovează produse specifice, fiind unul dintre cele mai bine plătite modele de fitness. Spectacolul de la Sala Polivalentă este organizat de Events şi susţinut de Eduard Irimia, promotorul Local Kombat. La show este permis accesul copiilor, evenimentul fiind precedat de o întâlnire de o oră cu fanii şi de o sesiune de autografe. Lista starurilor care vor mai apărea pe scena de la Polivalentă îi include pe legendarii Rob Van Dam, Sid Vicious, Rene Dupree, Raven sau X Pac. Biletele pentru acest eveniment costă 80 RON (la tribune), 110 RON (la loje) şi 150 RON (lângă ring).
Citește pe Antena3.ro