Sabalenka are peste trei mii de puncte avans faţă de următoarea clasată, poloneza Iga Swiatek, în vreme ce avantajul acesteia faţă de kazaha Elena Rîbakina, ocupanta locului al treilea, este de mai puţin de 500 de puncte.
Ucraineanca Elina Svitolina a urcat un loc faţă de săptămâna trecută şi este acum pe 9.
Cehoaica Sara Bejlek, campioana de la Abu Dhabi a făcut un salt impresionant, de 63 de locuri, ajungând pe poziţia a 38-a în lume. Câştigătoarea titlului la Ostrava, Katie Boulter, a urcat pe 84, saltul britanicei fiind de 36 de locuri.
Britanica de origine română Emma Răducanu, finalistă la Cluj-Napoca, a urcat cinci poziţii şi se află acum pe 25.
Sorana Cîrstea a devenit cea mai bună jucătoare română după trofeul de la Transylvania Open, urcând şase poziţii, până pe 31. Jaqueline Cristian a coborât doar un loc şi se află pe 36, iar Gabriela Ruse se menţine pe 72.
Cîrstea e cea mai bună româncă şi la dublu, pe 55, un loc mai sus ca săptămâna trecută. Elena-Gabriela Ruse a revenit în top 100 după un salt de 16 locuri.



