x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Ca mieii la tăiere"

"Ca mieii la tăiere"

de Marius Mihalcea    |    14 Dec 2007   •   00:00
"Ca mieii la tăiere"
Sursa foto: CARL DE SOUZA/

Aşa s-au prezentat miercuri seară pe "Emirates" jucătorii lui Marius Lăcătuş, in opinia jurnaliştilor celui mai important cotidian din Anglia, The Sun.

ARSENAL - STEAUA 2-1 - Lăcătuş pregăteşte disponibilizări masive


Aşa s-au prezentat miercuri seară pe "Emirates" jucătorii lui Marius Lăcătuş, in opinia jurnaliştilor celui mai important cotidian din Anglia, The Sun.

Acolo unde Sevilla, căştigătoarea grupei, şi Slavia Praga au incasat o căruţă de goluri, trei spaniolii şi nu mai puţin de şapte cehii, Steaua a pierdut onorabil. Dar cum Arsenal a avut de această dată pe teren o garnitură alcătuită in mare parte din puştani, presa din Albion i-a ironizat pe "roş-albaştri".

VENINOŞI. "Chiar şi spălătoreasa s-ar fi putut ocupa de acest meci şi ar fi căştigat", a notat The Sun, care l-a luat peste picior şi pe Gigi Becali: "Steaua, condaşa grupei, a primit o lecţie de pase şi mişcare. Finanţatorul Gigi Becali plănuieşte să salveze sezonul folosind practici pe care le-a invăţat ca cioban. La Londra, romănii au fost ca mieii la tăiere". BBC a subliniat că tinerii folosiţi de Arsene Wanger s-au remarcat pentru că "nici nu le era greu să strălucească in faţa unei echipe ca Steaua". După meci, antrenorului Stelei, Marius Lăcătuş, i-a devenit şi mai clar faptul că trebuie să facă schimbări. "Avem nevoie de sănge proaspăt, de jucători care să vrea să facă performanţă", a spus "Fiara".

marius.mihalcea@jurnalul.ro

Dică, incotro?

Nicolae Dică ar putea rata transferul la Middlesbrough dacă impresarii care-şi dispută drepturile sale federative, Ioan şi Victor Becali, de o parte, şi Ana Maria Prodan şi Dumitru Tudor, pe de altă parte, nu vor ajunge la un consens. Preşedintele executiv al Stelei, Valeriu Argăseală, s-a situat ieri de partea verilor lui Gigi Becali. "Mi se pare o dovadă de incompetenţă profesională să declari că un jucător pe care nu-l ai sub contract se transferă", i-a replicat oficialul stelist lui Tudor după ce acesta spusese că s-a inţeles deja cu Boro.

Grupa H

Clasament

1. Sevilla         6         5         0         1         14-7    15p

2. Arsenal        6         4         1         1         14-4    13p

3. Slavia          6         1         2         3         5-16    5p

4. Steaua         6         0         1         5         4-10    1p

OBIECTIV

"Ne dorim ca la anul să participăm din nou in grupele Ligii Campionilor, să eliminăm greşelile din acest an şi să facem mai mult decăt acum"

Marius Lăcătuş antrenor Steaua

×
Subiecte în articol: sport