Ioan Andone a declarat ieri, la plecarea echipei in Republica Moldova, pentru meciul amical cu Seriff Tiraspol, ca are la dispozitie cel mai puternic lot de cand a fost instalat ca antrenor la Dinamo.
Tehnicianul spune insa ca exista riscul sa nu realizeze obiectivele fixate daca jucatorii transferati nu se vor adapta. SCHIMBARI. "Daca e cel mai bun lot din tara, urmeaza sa vedem la sfarsitul sezonului. Dar de cand sunt la Dinamo n-am avut un lot asa valoros ca acum! E si periculos, pentru ca e posibil sa nu reusesc cu acest lot, pentru ca vor aparea 4-5 jucatori noi in formula de baza si nu stiu cum vor intra in stilul de joc al echipei", a spus Andone. Tehnicianul a adaugat ca lotul ii permite si schimbarea sistemului de joc in 4-4-2, pe care urma sa-l testeze chiar in meciul cu Seriff. "O sa incerc sa modific sistemul, dar daca nu am solutii, trebuie sa-l schimb din mers, pentru ca nu am ce sa fac. Deocamdata, principalul obiectiv este un parcurs cat mai lung in cupele europene. Pentru retur o sa avem timp sa ne axam si pentru a trage la titlu si la Cupa Romaniei", a explicat tehnicianul. ABSENTI. Din cei 34 de jucatori care s-au prezentat saptamana trecuta la reunire, Andone trebuie sa opreasca doar 25 pentru noul sezon. Tehnicianul pare sa-si fi ales in mare parte pe cei care se bazeaza, pentru amicalul cu Seriff facand deplasarea doar 18 jucatori. Din lotul de baza lipsesc capitanul Florentin Petre si Cosmin Moti, amandoi nerefacuti, care s-au antrenat separat la baza de la Saftica. In Moldova a plecat insa noul presedinte executiv al clubului, Ioan Becali, care a declarat ca nu are emotii inaintea primului meci de la instalarea in functie.
TIBOR MOLDOVAN, LA FARUL
|
Atacantul Tibor Moldovan, care nu mai intra in vederile lui Ioan Andone pentru sezonul urmator, a semnat ieri un contract pe patru sezoane cu Farul Constanta. "Sper doar sa-i multumesc pe suporteri. Am venit la Farul sa joc, nu sa fiu rezerva si sper sa formam un grup valoros", a spus Moldovan, adaugand ca va castiga la Constanta mai mult decat la Dinamo. In sezonul trecut, Tibor Moldovan, 23 de ani, a jucat cinci partide pentru Dinamo si a inscris un singur gol. Atacantul venit de la Apulum Alba Iulia inaintea inceperii returului sezonului 2004-2005 a evoluat mai mult pentru satelitul Dinamo II.
|
Citește pe Antena3.ro
BLUF
|
Strategia lui Cristi Borcea de a readuce in Groapa fosti jucatori dinamovisti a dat din nou gres. Dupa "episodul" Raducioiu, un alt experiment ratat este cel cu Adrian Mihalcea, care, dupa o evolutie mediocra in campionatul trecut, nu mai intra in vederile lui Ioan Andone. "Se antreneaza cu noi, dar nu intra in vederile mele pentru noul an. Avem patru atacanti la ora actuala, Niculescu, Bratu, Baltoi si Chihaia, si am socotit ca ei sunt ceea ce ne trebuie la Dinamo", a subliniat tehnicianul. Pe langa "Taranu", ceilalti jucatori care nu vor mai face parte din lot sunt Tibor Moldovan, Burca, Ilin, Cl. Dragan, Perenyi, Gaev, Semeghin si Ad. Iordache. In schimb, Andone a spus ca Vlad Munteanu si Cristi Munteanu, reveniti dupa imprumutul la FC National, ar putea deveni titulari in acest sezon.
|
SERIFF - DINAMO 2-0
|
Dinamo a pierdut aseara la Tiraspol, 0-2 cu Seriff, in primul meci amical al sezonului. Golurile campioanei Moldovei au fost marcate de Cocis (â10) si Cristi Ionescu (â14). Antrenorul Ioan Andone a trimis pe teren din primul minut urmatoarea echipa: Guso - Douda, Galamaz, Tamas, Pulhac - Grigorie, Plesan, Al. Pacurar, Zicu - Cl. Niculescu, Bratu. Pe parcursul jocului au mai intrat Baltoi,
Cr. Munteanu, Margaritescu, V. Munteanu, Chihaia, Goian,
I. Balan si Ad. Cristea. La Seriff au evoluat de-a lungul meciului si sase jucatori romani: Hutan, Florescu, Cocis, Cr. Ionescu, Lacusta si V. Dinu.
|