x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Calificare cu scandal pentru catalane

Calificare cu scandal pentru catalane

de Ionut Paduraru    |    08 Mai 2009   •   00:00
Calificare cu scandal pentru catalane
Sursa foto: EDDIE KEOGH/Reuters

După ce au pierdut in extremis calificarea în finala Ligii Campionilor, jucătorii, oficialii şi fanii lui Chelsea au răbufnit la adresa centralului Tom Henning Ovrebo, pe care l-au acuzat de neacordarea mai multor lovituri de pedeapsă.



După 0-0 în tur, în Spania, Barcelona avea nevoie doar de o remiză cu goluri marcate pentru a merge în finală. Essien a deschis însă scorul pentru londonezi ('9), după care gazdele au ratat mai multe ocazii şi au solicitat penalty în câteva rânduri. Rămaşi în zece oameni, catalanii au dat lovitura în prelungiri, prin golul lui Iniesta ('93). Până la final, Chelsea a mai cerut o dată penalty, moment în care Ballack l-a fugărit la propriu pe Ovrebo, iar apoi, după fluierul final, Drogba a fost reţinut cu greu de oamenii de ordine să nu-i aplice o corecţie fizică centralului norvegian.

AMENINŢĂRI CU MOARTEA
La conferinţa de presă, antrenorul Guus Hiddink şi-a vărsat şi el mânia pe Ovrebo. "Dacă ar fi existat dreptate în fotbal, noi am fi fost în finală. La astfel de meciuri este nevoie de arbitri experimentaţi, din campionate importante, ca Italia, Spania, Anglia şi Germania. Sentimentul general este că am fost furaţi. Nu am mai văzut un arbitru care să comită atât de multe erori", a spus tehnicianul lui Chelsea. De partea cealaltă, fundaşul Barcelonei Gerard Pique a recunoscut că a comis henţ în careu la cea mai clară fază în care londonezii au cerut penalty, la scorul de 1-0. "Ca să fiu sincer, mingea mi-a atins mâna, chiar dacă eu nu am intenţionat asta. Arbitrul este cel care ia deciziile într-un meci şi uneori acestea nu sunt corecte. Eu sunt doar mulţumit că ne-am calificat în finală. Restul nu depinde de noi", a spus Pique.

Conform cotidianului Daily Mail, Tom Henning Ovrebo a fost scos pe ascuns din Anglia, sub escorta poliţiştilor, după ce a primit mai multe ameninţări cu moartea din partea fanilor lui Chelsea. De asemenea, oficialii Poliţiei din Oslo, unde locuieşte Ovrebo, au anunţat că investighează ameninţările apărute pe internet la adresa arbitrului.

×
Subiecte în articol: sport