x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Azi încep Campionatele Europene U21 și U19. A venit rândul tineretului

Azi încep Campionatele Europene U21 și U19. A venit rândul tineretului

de Adi Munteanu    |    11 Iun 2025   •   08:20
Azi încep Campionatele Europene U21 și U19.  A venit rândul tineretului

Naționala mare ia o pauză până pe 9 septembrie, când avem returul cu Cipru, în deplasare. Însă de azi intră în focuri naționalele U21 și U19 la campionatele europene.

Este o bună ocazie pentru Mircea Lucescu să vadă la lucru tineri jucători care să împrospăteze lotul destul de îmbătrânit al primei reprezentative, care, în afară de Louis Munteanu, nu a mai primit „prospătură” de la naționalele de tineret.

În ultimele meciuri ale naționalei pregătite de Mircea Lucescu cei mai tineri titulari au fost Bîrligea și Drăguș, ambii 25 de ani. Până acum singurii mai tinerei care au intrat în vederile lui „Il Luce” la echipa mare au fost David Miculescu, care a debutat în Austria (24 de ani) și Louis Munteanu (22 de ani), care însă a fost lăsat la naționala U21. În afara lor, nimeni n-a mai fost promovat de la tineret. 

Acum au însă ocazia să arate în fața lui Mircea Lucescu ce pot. Ambele naționale de tineret participă la campionatele europene. Selecționata U21 este în Slovacia, într-o grupă extrem de grea, cu Spania, Italia și Slovacia. Primul meci se joacă azi, contra Italiei, la Trnava.

Selecționata U19 joacă acasă, la Voluntari, Ploiești și București fiind în grupă cu Spania, Danemarca și Muntenegru.

Pancu este „realist și încrezător”

În ciuda rezultatelor promițătoare și a unor momente de joc bune în campania de calificare, Pancu este destul de sceptic vizavi de accederea în sferturile de finală. „Nu sunt nici pesimist, nici optimist. Sunt realist și încrezător. Doar dacă enumăr echipele de la care vin jucătorii italieni și spanioli... Va fi greu să ne impunem în fața lor, însă dacă acum, când ai ocazia să te ridici la nivelul lor, nu dai totul pe teren, atunci când? În puținele minute pe care le mai prinzi în Liga 1? Acum este șansa lor. Cine știe, poate în naționala Spaniei este un alt Yamal, un alt Pedri. Nu dai totul să fii cu ei de la egal la egal? Vreau să văd multă ambiție. Vor fi mulți ochi pe ei. Peste tot în lume se dă o uriașă importanță jucătorilor tineri. Uitați la lotul lui Barcelona. Majoritatea au sub 22 de ani și sunt deja titulari la echipa mare”, a declarat selecționerul Daniel Pancu. Din păcate el nu va avea voie să fie pe bancă exact la cele mai importante meciuri, cu Italia și cu Spania, însă va conduce echipa în ultimul meci din grupă cu Slovacia.

Conform calculelor hârtiei, România va lupta cu Slovacia pentru evitarea ultimului loc din grupă, însă ar putea face o surpriză și cu Italia. Presa din Italia scrie că este o mare criză la nivelul jucătorilor tineri. Naționala mare nu a mai primit tineri exponențiali de mulți ani, iar Squadra Azzurra este îmbătrânită. Însă, oricum ne-am uita, nu există termen de comparație când vedem cluburile de la care vin, majoritatea evoluând în campionatul Primavera al echipelor de tineret. 

Baza, pe Louis Munteanu

Toate speranțele noastre sunt bazate pe forma atacantului de la CFR Cluj. Louis Munteanu a fost chemat și la naționala mare pentru meciul cu Austria, însă s-a accidentat ușor la un antrenament și, ca să nu-l forțeze, Lucescu l-a trimis mai devreme să se alăture lotului lui Pancu. Selecționerul a anunțat că Louis este refăcut complet și că va juca diseară contra Italiei. Însă de unul singur nu va reuși mare lucru, dacă nu va fi susținut de Grameni, Vulturar, Octavian Popescu sau Rareș Ilie. În ceea ce-i privește pe aceștia din urmă, ar fi momentul să confirme speranțele cu care au fost creditați. Ciclul lor la echipa U21 se încheie odată cu acest Campionat European și firesc ar fi să se gândească la pasul următor, naționala mare, mai ales că vor fi atent urmăriți la lucru de Mircea Lucescu. Altfel cariera lor internațională se va încheia în această vară.

Ion Marin: „Putem juca semifinala”

Cealaltă națională mică, U19, joacă și ea un Campionat European. Țara noastră organizează acest EURO pe stadioanele Giulești, Arcul de Triumf, Voluntari și Ploiești. Participă 8 echipe împărțite în două grupe, iar primele două joacă semifinalele. 

Ion Marin, selecționerul acestei  generații, este optimist. „Jucăm acasă, publicul ne va susține, sunt convins. E un avantaj că jucăm acasă şi fac un apel la marile galerii din Capitală şi nu numai, dacă ar putea să se organizeze şi să dea o mână de ajutor acestor copii. Eu îi asigur pe suporteri că aceşti băieți merită să fie sprijiniți. Îi pregătesc de atât timp, au arătat în ultimul an că pot bate, de exemplu, Germania sau că pot să conducă Spania şi să încheie la egalitate... Deci sunt copii care ne-au arătat că putem să ne bazăm pe ei. Trebuie să credem în ei, iar eu cred în ei. Nu vin ei de la Real, Chelsea sau Barcelona. Ce dacă sunt de la Ungheni, sunt buni. Atuul României este echipa”, declara Ion Marin la reunirea lotului.

Față de naționala U21, naționala U19 are șanse mai mari să ajungă în semifinale. O dată, pentru că jucăm acasă, apoi, pentru că grupa este mai accesibilă, cu Spania, Danemarca și Muntenegru.

 

Lotul naționalei U21

PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Rafailă (US Lecce / Italia);

FUNDAȘI: Dan Sîrbu (Farul), Tony Strata (AC Ajaccio / Franța), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Matteo Duțu (AC Milan / Italia), Ümit Akdağ (Toulouse / Franța), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (Rapid), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite);

MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (Rapid), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (Rapid), Rareș Ilie (Catanzaro / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoșani);

ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (U Cluj), Rareș Burnete (US Lecce / Italia).

Programul naționalei U21
România - Italia, 11 iunie, ora 22.00, Trnava
Spania - România, 14 iunie, ora 19.00, Bratislava
România - Slovacia, 17 iunie, ora 22.22, Bratislava

Lotul naționalei U19

PORTARI: Máté Simon (Csikszereda), Rafael Munteanu (Farul), Codruț Sandu (Rapid);

FUNDAȘI: Alin Chinteș (U Cluj), Ionuț Cercel (FCSB), Emanuel Marincău (Mainz / Germania), Darius Fălcușan (Empoli / Italia), Alex Ureche (Budapesti / Ungaria), Raul Marița (Furth / Germania), Raul Călugăr (Unirea Alba Iulia), Matei Marin (Steaua), Mario Bărăitaru (CSM Slatina);

MIJLOCAȘI: Ianis Tarbă (Celta Vigo / Spania), Remus Guțea (Voluntari), Luca Szimionaș (Hellas Verona / Italia), Corrado Fulga (Ternana Calcio / Italia), David Matei (Steaua), David Păcuraru (Steaua), Mihai Toma (FCSB), Luca Băsceanu (Farul Constanța);

ATACANȚI: Alex Stoian (FCSB), Jason Vescan-Kodor (Lecce / Italia), Vlad Dănciuțiu (Austin / SUA), David Barbu (Univ Craiova), Ioan Vermeșan (Verona / Italia).

Programul naționalei U19
România - Muntenegru, 13 iunie ora 21.00, Stad. Arcul de Triumf București
România - Spania, 16 iunie, ora 21.00, Stad. Anghel Iordănescu Voluntari
România - Danemarca, 19 iunie, ora 20.00, Stad. Arcul de Triumf București

×