x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Catalina Ponor bolnava de scarlatina

Catalina Ponor bolnava de scarlatina

de Larisa Calistru    |    28 Feb 2007   •   00:00

Tripla campioană olimpică de la Atena 2004, Cătălina Ponor, şi-a intrerupt pregatire din cauza faptului că are scarlatină, diagnostic confirmat de medici in urma unui control efectuat la Spitalul Judeţean Constanţa. Campioana olimpica va sta departe de sala de sport timp de doua saptamani.

Tripla campioană olimpică de la Atena 2004, Cătălina Ponor, şi-a intrerupt pregatire din cauza faptului că are scarlatină, diagnostic confirmat de medici in urma unui control efectuat la Spitalul Judeţean Constanţa. Campioana olimpica va sta departe de sala de sport timp de doua saptamani.

"Mi-au apărut eczeme pe tot corpul. Mă simt foarte rău de cateva zile. Medicii au spus că am scarlatină medie", a declarat Cătălina Ponor. Cu toate acestea, gimnasta a adăugat că nu vrea să renunţe la sportul de performanţă: "Sunt o fire ambiţioasă şi nu mă dau uşor bătută. Cand mă voi face bine, voi incerca să recuperez timpul pierdut".Scarlatina este o boală infectioasă acută cu cale de transmitere aerogenă caracterizată prin febră, angină, exantem si enantem caracteristic, complicaţii posibile si imunitate specifică pe viaţă.

EUROPENE RATATE. Gimnasta revenise in circuitul sportiv după o pauză de nouă luni, alături de maestrul emerit Matei Stănei.La randul său, antrenorul sportivei, Matei Stănei, a declarat că participarea la Campionatul European de la Amsterdam, pentru care Cătălina Ponor se pregătea, nu este principalul obiectiv al campioanei: "Dacă vom putea să fim prezenţi la europene bine, dacă nu, nu e nimic. Am spus de la inceput că ne indreptăm atenţia spre Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008. Poate e mai bine că s-a intamplat acum şi nu la vreun concurs de importanţă majoră". Cătălina Ponor a refuzat internarea in Spitalul Judeţean Constanţa, preferand să stea in carantină acasa la antrenorul Matei Stănei. Sala Tomis din Constanţa, acolo unde Cătălina Ponor se antrena, a fost inchisă astăzi fiind dezinfectată.Gimnastele de la CSS1 Farul au fost supuse tot astăzi unui control medical.

×
Subiecte în articol: sport ponor