Tehnicianul ceh a fost cooptat în staff-ul campioanei cu titlul inedit de consilier sportiv, postul de antrenor principal revenindu-i anonimului Ales Jindra.
Duşan Uhrin jr nu a fost instalat în funcţia de antrenor principal, deoarece regulamentul FRF le interzice tehnicienilor să pregătească două echipe din acelaşi eşalon valoric pe parcursul unui sezon competiţional, iar cehul s-a aflat în tur la timona celor de la FC Timişoara. Chiar şi aşa, consilierul sportiv Uhrin jr, care nu poate sta pe banca tehnică a CFR-ului în retur, este privit drept succesorul lui Maurizio Trombetta. "Nu-l cunosc pe Ales Jindra, dar o voi face când ne vom reuni. Oricum, eu sunt conştient că voi fi sub comanda lui Duşan Uhrin, nu sub a lui Jindra, nici nu se punea problema altfel", a spus Alin Minteuan, pe care conducerea clubului l-a desemnat, tot ieri, antrenor secund. "E o idee bună aducerea lui Uhrin. Dacă a putut s-o ducă pe Timişoara pe primul loc, şi noi putem lua campionatul cu dânsul. Din punctul meu de vedere, nu era necesară schimbarea lui Trombetta", a declarat mijlocaşul Gabriel Mureşan. Directorului Şcolii de Antrenori din cadrul FRF, Mircea Rădulescu, a avertizat: "Dacă se dovedeşte că este o minciună şi că Duşan Uhrin jr face totul la CFR Cluj, iar antrenorul principal nu este decât o marionetă, atunci cazul va ajunge pe masa Comisiei de Disciplină. În funcţie de cum va fi încadrată această situaţie, s-ar putea ajunge şi la depunctare".
Cine este Jindra
Noul antrenor al CFR-ului, Ales Jindra, s-a născut la 12 iunie 1973, la Plzen (Cehia), este căsătorit şi are licenţa UEFA PRO de la 9 ianuarie 2008. Până în această iarnă, Jindra a ocupat postul de antrenor secund al formaţiei FK Banik Sokolov, din liga a doua cehă. Potrivit impresarului lui Uhrin, Daniel Stanciu, Jindra va ocupa scaunul de "principal" numai până la vară, atunci când fostul tehnician al Timişoarei va semna cu CFR un contract de antrenor.Citește pe Antena3.ro