CFR Cluj îşi va lua mâine adio de la Liga Campionilor cu un meci fără miză contra lui Chelsea, ardelenii neavând nici o şansă de a părăsi ultimul loc al Grupei A.
Chiar dacă partida de la Londra va conta pentru clujeni doar în statistici, preşedintele Iuliu Mureşan doreşte de la elevii lui Maurizio Trombetta o comportare onorabilă şi obţinerea unui rezultat de egalitate. "E păcat că e ultima partidă. Atât s-a putut. Băieţii au încercat să obţină mai mult, dar n-a ieşit. Pentru prima participare eu zic că e onorabil. Chiar dacă pare imposibil, mi-ar face plăcere să terminăm cum am început, adică să scoatem un punct la Londra. Meciul e important pentru Chelsea, pentru noi contează doar la impresia artistică, la onoare. Vom încerca să jucăm bine şi să smulgem un punct", a spus ieri Mureşan la aeroportul din Cluj, înainte de plecarea echipei spre Londra. Preşedintele grupării clujene nu a călătorit în acelaşi charter cu jucătorii, dar a ajuns totuşi aseară în capitala Angliei.
Şi jucătorii campioanei României cred că toată presiunea apasă pe umerii lui Chelsea, împotriva căreia speră să obţină din nou un rezultat mare, după ce partida tur dintre cele două echipe s-a terminat la egalitate, 0-0. "Meciul va fi unul dificil şi pentru Chelsea, pentru că în cazul unui eşec pot rata calificarea din grupe", a spus portarul Stăncioiu, completat apoi de Dubarbier: "Chiar dacă nu mai avem şanse de calificare în primăvara europeană, mergem la Londra să facem un meci bun. Vom juca pe o arenă celebră, unde va fi o atmosferă deosebită, împotriva unor jucători valoroşi. Va fi o experienţă unică şi trebuie să arătăm cel mai bun fotbal". Pentru portughezul Dani, meciul de pe Stamford Bridge are şi o semnificaţie deosebită, deoarece va juca împotriva idolului său, Deco. "Am un respect deosebit pentru Deco, care este idolul meu. În opinia mea, Deco e cel mai bun mijlocaş al lumii. Va fi o onoare să schimb tricoul de joc cu el. Dar până atunci ne aşteaptă un meci foarte dificil. Chelsea este marea favorită, va fi mult mai greu, pentru că şi ei au nevoie de o victorie. Scolari este un tehnician foarte bine cotat, a făcut treabă la naţionala Portugaliei, însă pe noi nu ne interesează problemele lor. Nu vom arunca prosopul înainte de fluierul final. Londra e un oraş frumos, dar nu mergem acolo în vacanţă, la plimbare. Un meci cu Chelsea pe Stamford Bridge este unul special pentru orice jucător", a spus Dani. Astăzi, de la ora României 18:00 se va desfăşura antrenamentul oficial al clujenilor de pe stadionul Stamford Bridge.
BOLTON – CHELSEA 0-2
Echipa antrenată de Luiz Felipe Scolari a câştigat ultima partidă dinaintea confruntării cu CFR Cluj, 2-0 în deplasare cu Bolton Wanderers, în etapa a 16-a din Premier League. Golurile grupării londoneze au fost marcate în prima repriză de Anelka (’9) şi de Deco (’21). Luiz Felipe Scolari a folosit în partida cu Bolton următorii jucători: Cech – Bosingwa (’89 Ivanovici), Terry, Alex, Ashley Cole – Mikel, Kalou (’83 Ferreira), Lampard, Ballack – Deco, Anelka. După 16 etape, Chelsea ocupă locul secund în clasamentul din Anglia, cu 36 de puncte, unul mai puţin de cât liderul Liverpool.
ARBITREAZĂ FROJDFELDT
UEFA a anunţat ieri că partida dintre Chelsea şi CFR Cluj va fi condusă de arbitrul suedez Peter Frojdfeldt, care va fi ajutat de conaţionalii săi Henrik Andren şi Magnus Sjoblom. Frojdfeldt, în vârstă de 44 de ani, a condus meciuri la Campionatele Europene din 2004 şi 2008, dar şi ultima finală a Cupei UEFA, dintre Zenit Sankt Petersburg şi Glasgow Rangers. Suedezul a purtat noroc şi naţionalei României, pe care a arbitrat-o în victoria obţinută cu 3-1, pe teren propriu, în faţa Belarusului, în preliminariile Euro-2008.
Citește pe Antena3.ro