x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CFR CLUJ/Schimb Dubarbier - Dică?

CFR CLUJ/Schimb Dubarbier - Dică?

de Dragos Stoica    |    01 Dec 2008   •   00:00

Presa italiană de ieri vehiculează că mijlocaşul Clujului, Dubarbier, monitorizat de Ajax, de Atletico şi de Zenit Sankt Petersburg ar putea ajunge din iarnă la Catania, sub comanda lui Walter Zenga.



CFR s-ar putea despărţi în pauza competiţională de argentinianul Sebastian Dubarbier, care este dorit de conducătorii Cataniei pentru un schimb cu ex-stelistul Nicolae Dică . Cu numai 89 de minute jucate în tot sezonul pentru trupa lui Zenga, acesta se află în faţa unei iminente reveniri în campionatul românesc, CFR fiind una dintre echipele care nu şi-au ascuns intenţia de a-l legitima. Administratorul delegat al Cataniei, Pietro Lo Monaco, a declarat în urmă cu câteva zile la RAI TV, că Dică va pleca sigur de la echipă, ziarele de ieri din Peninsulă notând că una dintre posibilităţile de realizare a transferului la CFR o constituie un schimb cu Dubarbier, fotbalist pe care clujenii au plătit doar 750.000 de euro către Gimnasia La Plata.

OBSTACOL?
Un alt fotbalist despre care se credea că va părăsi gruparea din Gruia în această iarnă, Eugen Trică, ar putea rămâne în continuare la CFR. Deşi a semnat deja un contract pe doi ani cu Anorthosis Famagusta, Trică s-ar putea decide să rămână pe loc, după ce preşedintele formaţiei cipriote, Andreas Panteli, a fost arestat vineri seară, fiind acuzat de uz de fals, declaraţii mincinoase şi dobândirea de capital sub fals pretex. Potrivit autorităţilor cipriote, Panteli (48 de ani) este învinuit şi de faptul că a încercat să retragă ilegal, între lunile august şi noiembrie 2008, suma de 500.000 de euro din conturile clubului. Până la finalizarea anchetei, preşedintele lui Anorthosis va rămâne arestat.

×
Subiecte în articol: sport