x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cfr Cluj: Trombetta e principal

Cfr Cluj: Trombetta e principal

de Ionut Paduraru    |    02 Sep 2008   •   00:00
Cfr Cluj: Trombetta e principal

Mare surpriză ieri, la prezentarea noului antrenor principal al campioanei: deşi se vehiculaseră numele lui Hagi şi Protasov, de echipă se va ocupa Maurizio Trombetta, fost secund al lui Andone.

Mare surpriză ieri, la prezentarea noului antrenor principal al campioanei: deşi se vehiculaseră numele lui Hagi şi Protasov, de echipă se va ocupa Maurizio Trombetta, fost secund al lui Andone.


Conducătorii lui CFR Cluj şi-au motivat alegerea prin faptul că nu au dorit o schimbare majoră la echipă cu doar două săptămîni înainte de debutul în grupele Ligii Campionilor. “Faţă de orice alt antrenor care ar fi venit, are avantajul că ştie jucătorii, adversarele din campionat şi credem că este cel mai potrivit să ducă din nou echipa pe primul loc. Îi urăm mult succes în noua postură de antrenor principal”, a spus patronul lui CFR, Arpad Paszkany. “Postul a fost dorit de foarte mulţi antrenori din Europa, chiar şi din Argentina am primit oferte. Am vrut să rezolvăm cît mai repede această problemă şi am ales o soluţie din curtea proprie, care credem noi că este cea mai bună. Este un antrenor care a lucrat foarte mult în Serie A, ca secund. Avem mare încredere în calităţile lui, în caracterul lui”, a declarat şi preşedintele Iuliu Mureşan, care a adăugat că înţelegerea cu Ioan Andone a fost reziliată ieri, pe cale amiabilă.

 
CONTRACT. Trombetta, care era secund la CFR din luna iunie, va semna azi contractul de antrenor principal, valabil doi ani. “Sînt o persoană orgolioasă şi o să redresez echipa. Am avantajul să cunosc echipa, valoarea jucătorilor, care nu este cea arătată în acest campionat”, au fost primele cuvinte ale italianului la prezentarea oficială. În cariera sa, Maurizio Trombetta, în vîrstă de 45 de ani, a mai fost secund al tehnicienilor italieni Francesco Guidolin şi Giovanni Galeone la Udinese, Perugia, Napoli, Bologna şi Ancona. Trombetta a mai spus ieri că în cîteva zile va primi răspunsul unui tehnician italian, bun vorbitor de limba engleză, pe care îl doreşte ca secund.

 

Sprijin

Tehnicienii prezenţi ieri la reuniunea profesională anuală a antrenorilor principali, ţinută la Casa Fotbalului, şi-au exprimat sprijinul pentru Ioan Andone. Cel mai afectat era chiar Ionuţ Popa, antrenorul lui Poli Iaşi, echipa care a provocat demiterea lui Andone prin remiza albă obţinută la Cluj în etapa trecută. “Dacă ştiam că-l dă afară pe Andone de la CFR după meciul cu noi pierdeam. Acum cîteva zile îi spuneau că va sta o veşnicie. E o anomalie, sîntem la cheremul suporterilor, conducătorilor şi arbitrilor. Hiba mare e la conducători. E o chestie de obraz, de omenie. El a fost părăsit şi de suporteri, în timpul meciului îmi venea mie să mă duc în tribună să mă iau la bătaie cu ei”, a spus Popa. “Nu sînt de acord cu demiterea lui Andone, dar ăsta este fotbalul românesc. Cei de la Cluj vorbeau de «modelul Ferguson», dar se pare că erau doar vorbe”, a spus şi Dan Petrescu. De asemenea, Mircea Rednic a declarat că este dispus să-i cedeze lui Andone postul său: “Am spus-o şi mai demult, oricînd îi las locul lui Ando la Dinamo. Cei de la CFR Cluj s-au purtat urît cu el, nu merita să fie demis”.

×
Subiecte în articol: sport andone